11.RADIO „VOCES CAMPI“- ÎNCEPUTURILE!

*Pentru cei care ne-au atras atenţia că au trecut 26 de ani de presă liberă, vă informăm că nu am făcut nicio greşeală: în opinia noastră, 25 au fost anii cu presa, în totalitate, liberă! De vreun an, s-a strâns şurubul!…

Desigur, epoca „Voces Campi“ reprezintă, la rândul ei, una dintre cele mai importante perioade ale activităţii mele jurnalistice. Şi, tot ca de obicei, începutul a fost unul nu pe potriva lucrurilor care vor urma- adică am fost luat din nou, ca din oală! Auzisem că se deschide un post de radio la Călăraşi (primul!), auzisem că se vehiculau unele nume- de unele nici nu auzisem- dar în acea perioadă eram foarte ocupat cu activitatea mea… de comersant! Aveam, în acel moment, mai multe magazine deschise care funcţionau, din plin. Şi, pe lângă activitatea profesorală, eram un adevărat navetist către Bucureşti, unde mergeam cel puţin o dată pe săptămână (deşi, în multe cazuri, de două sau trei ori!) pentru că marfa se epuiza, vânzările mergeau foarte bine, iar activitatea mea de comersant era extrem de profitabilă. Desigur, cochetam, jurnalistic cu diferite rubrici, atunci când mi se solicitau, în câte un ziar şi aşteptam vremuri mai bune, pe partea presei.
Am auzit că s-a dat drumul postului de radio, probabil în ziua de 1 octombrie 1993, adică ziua în care a pornit postul. Auzisem, însă că, din câte aflasem, era vorba mai mult despre un fel de staţie a postului de radio „Vocea Americii“ care transmitea şi câteva ore în limba română, din Călăraşi. Cam asta ştiam, în ziua de 2 octombrie 1993, atunci când, fiind la şcoală, în liceu, mă pomenesc în pauză cu… Aurel David! O venire similară cu aceea când mi-a propus să mă duc redactor la „Vremuri Noi”. Şi de data aceasta m-a luat la fel de direct, cum îi era stilul: – „Să nu crezi că am venit degeaba, până aici! Am deschis un post de radio! Vrei să vii în echipa mea?“
Am răspuns, la fel ca şi atunci când mă invitase să fac parte din echipa „Vremuri Noi”: „- Mănânci, calule, ovăz?!…“ După care am continuat, punând eu întrebări: „-Şi ce v-aţi gândit că aş putea să fac eu, la postul ăsta de radio?“
„-Ce vrei tu! Eu am un program, l-am făcut, dacă vrei uită-te pe el!“ Şi mi-a întins o foaie de hârtie, un A4 pe care se găseau pe ore, diverse titluri. Am rămas trăsnit în prima clipă! Pentru că erau titluri de genul „De vorbă cu gospodarul“… „Reportaje în agricultură“… şi tot aşa. Mi-a trecut prin minte că este un fel de „Radio România Actualităţi“, ceea ce mie nu mai îmi plăcea, de multă vreme. Nu am zis nimic, însă, doar am venit eu, cu prima propunere: „-Păi eu vreau să fac emisiuni muzical-distractive, asta ştiu, asta-mi place, cred că pot să activez foarte rapid şi o echipă care să vină şi să facem un fel de «Unda Veselă»!“
Nea David (aşa i-am zis, toată viaţa) a fost încântat de idee şi am stabilit cum să procedăm. Am pus condiţie că fac emisiuni numai sâmbăta şi duminica, pentru că în timpul săptămânii aveam treabă cu magazinele şi cu şcoala. Renunţasem la meditaţii… Şi aşa m-am dus pe tronsonul orar al zilelor de sâmbătă şi duminică, între orele 10:30 şi 13:30. Trei ore pe zi, şase ore pe săptămână! „Cam mult!“- în prima fază am gândit. Dar cum nu m-am dat, niciodată, la o parte când a fost vorba de un proiect care mă pasiona, am început să gândesc. Şi am trecut la acţiune.
În primul rând, am făcut un prim scenariu, am adunat o grămadă de materiale (multe erau scrise de mine şi publicate, deja, în paginile săptămânale, de umor). Am adunat şi alte texte care-mi plăcuseră şi pe care le aveam strânse într-o arhivă. Am luat legătura cu băieţii de la tehnic (Nelu Botezatu, Mirel Ionescu şi Cătălin Bălăiasa) şi am stabilit să înregistrăm vocile joia după-amiază. Urmând ca vineri noapte şi sâmbătă noapte să se poată monta, astfel încât duminică emisiunea să se dea înregistrată. I-am dat şi titlul: „La ziarul «Bomba»!“. Iar pentru ziua de sâmbătă am hotărât să fac o emisiune în direct, o emisiune care să aibă concursuri, muzică, dacă se poate şi umor şi, mai ales, bancuri! Motiv pentru care primele ediţii ale emisiunii de sâmbătă s-au numit „Cel mai bun banc… Bun“!
Aşa am început să formez o echipă cu regretata Adina Voicu şi soţul său, cu regretaţii George Grigorescu şi Gabriel Cruţescu, cu Emil Verman, dar şi cu o parte dintre elevii mei pasionaţi, am încropit o primă echipă. Pentru „Bomba“. Pentru emisiunea în direct de sâmbătă mi-am luat în echipă două dintre elevele de la jurnalism care erau pasionate şi ţineau foarte mult să fie în radio (Daniela Badea şi Sorina Vidu). Aşa că am trecut la treabă!
Vă daţi seama, cum totdeauna am atras boroboaţe după mine, aşa s-a întâmplat şi cu aceste prime emisiuni. Luni la prânz, nea David a venit cu o falcă în cer şi cu una în pământ la şcoală şi m-a luat la draci! De fapt, îl luase pe el la draci prefectul de atunci! Care-i reproşa ceea ce se transmitea pe postul de radio. După care a mai fost chestionat şi de cineva de la PDSR care se simţea supărat de ceea ce auzise la radio! Ce auzise? Păi în emisiunea „Cel mai bun banc… bun“, de exemplu, profesorul (şi astăzi în activitate) Aurel BOGATU câştigase concursul cu un banc care vorbea despre unul care fusese găsit în Grădina Zoologică din Bucureşti cu pistolul îndreptat către… Cotroceni! Nu ştiu ce cucuvea căuta ăla, p-acolo! Iar în emisiunea „La ziarul «Bomba»!“ se transmiseseră nişte secvenţe în care era o parodie foarte simpatică la adresa a ceea ce se întâmpla în Parlament- cu texte luate din Caragiale!
Desigur, nea David a venit să mă informeze că „s-au supărat ăia“ şi să-mi ceară să fiu mai blând cu ei! I-am explicat că aşa arată un radio adevărat, astea-s vremurile pe care le trăim, s-a dus vremea lui „De vorbă cu gospodarul“, iar dacă ăia sunt supăraţi- să fie sănătoşi! Eu emisiuni dacă fac, aşa le fac! Spre cinstea lui (am şi astăzi toată recunoştinţa şi respectul pentru domnia sa) domnul Aurel David nu m-a cenzurat niciodată, deşi (mai ales în această fază de început) a avut multe discuţii pe teme legate de ceea ce făceam eu, la radio!
Desigur, cu simţul său pe care l-a avut, întotdeauna, a văzut că postul era foarte ascultat, sâmbăta şi duminica, oamenii vorbeau de bine despre ce făceam noi, acolo. Chiar dacă unora din jurul său nu prea le convenea ce se transmitea pe post! Ne-a lăsat în pace şi aşa a început experienţa „Voces Campi“. Ale cărei secvenţe fundamentale le voi povesti într-un alt capitol…

prof.dr.SORIN DANCIU