13.O EXPERIENŢĂ UNICĂ- „OPINIA PUBLICĂ“! CUM AM AJUNS PE PRIMUL LOC!

*Pentru cei care ne-au atras atenţia că au trecut 26 de ani de presă liberă, vă informăm că nu am făcut nicio greşeală: în opinia noastră, 25 au fost anii cu presa, în totalitate, liberă! De vreun an, s-a strâns şurubul!…

„Dar ziarul, dar ziarul s-a tipărit?!…“
Mi s-a spus că nu, că nu s-a mai dus nimeni după ziar, dacă tot a avut loc accidentul. Iar eu am intrat în trepidaţii, cerând să văd ziarul! Acum, nu mai ştiu exact dacă Sandu Oltenacu mi-a adus ziarul (eu sunt convins de asta şi acum) sau mi-a adus un ziar, pur şi simplu, ca să mă liniştească, aşa cum susţine Oltenacu. Eu, totuşi, sunt convins că era ziarul „Opinia Publică“, pentru că nu eram atât de nebun încât să văd altceva! De altfel, doctorul de la Spitalul „Bagdasar-Arseni“ (acolo ajunsesem!) le spusese alor mei: „-Domnule, după un asemenea accident ori scapă ca şi când nu i s-ar fi întâmplat nimic, ori nu-şi va mai reveni niciodată!“
Şi, atunci când m-au dus la tomograf, a doua oară- de data asta ştiam tot şi mă comportam normal- şi după ce am fost scos din tomograf, doctorul m-a bătut pe umeri (era mult mai înalt decât mine) şi mi-a zis: „- Mare noroc ai avut, bă, grasule! Din punctul meu de vedere şi din punct de vedere ştiinţific- tu trebuia să fii mort! Cum ai scăpat, eu nu am explicaţie ştiinţifică! Decât dacă a pus mâna pentru tine, chiar Dumnezeu!“
Cert este că a doua zi am plecat din spital (nu erau mobile, pe vremea aceea, ca să anunţ asta), astfel încât m-am pus în situaţia de a ajunge la redacţie fără să-i anunţ. Şi acolo s-a petrecut una dintre cele mai frumoase (dar şi şocante!) secvenţe din partea mea, pentru că pe de-o parte, toate fetele din redacţie au ieşit, fericite, să ne pupăm, iar când am intrat, înapoi, în redacţie- toate au început să râdă în hohote, iar eu nu înţelegeam de ce! Era simplu- cât timp eu fusesem în spital, doi başbuzuci care rămăseseră fără loc de muncă de la aşa-zisul ziar unde lucraseră se duseseră la Oltenacu, că ei sunt ce mai nimeriţi să conducă ziarul, mai departe! Sandu le-a spus: „- Băi, vă las acolo pentru că aveţi experienţă, dar pe frontispiciul ziarului va scrie, în continuare: Redactor-şef- Sorin Danciu! Şi dacă nu-şi va mai reveni toată viaţa, cât timp va trăi şi va apărea acest ziar, acolo aşa o să scrie redactor-şef!“
Respectivii, fomişti- desigur- au acceptat şi asta, numai „să se vază“… la bucate! Problema mai nasoală era că, odată ajunşi în redacţie, instalaseră o atmosferă de adevărat război, de teroare, ceea ce le disperase pe fete, obişnuite cu stilul meu de lucru, mult mai diplomatic, pentru că mi-am dorit, întotdeauna ca oamenilor să le placă să vină la locul de muncă, nu să vină cu scârbă la serviciu! Ei bine (rău- pentru ei!), când başbuzucii au văzut că eu revenisem, pe picioarele mele, pur şi simplu au fugit din redacţie, ieşind prin scara din spate a blocului în care se afla redacţia! Şi aşa a început experienţa extraordinară cu „Opinia Publică“, ziar prin care au trecut de-a lungul timpului:
Florian MUNTEANU, Ionela NĂSTASE, Sorin BORDEI, Mara RĂDULESCU, Liliana DINU, Claudiu DANCIU, Ionel NĂSTASE, Remus ZANETE, Marius GAVRILĂ, Gabriela BENTEU, Ana-Maria GONCIU, Daniela MUNTEANU, Ileana VOCA, Gabriela IONESCU, Dănuţ VASILE, Mirel IONESCU, Rodica JECA, Niculina MORARU, Dan NISTOR, Monica Isabela MANTA, Cătălina CAULEA, Daniela TĂNASE, Victor Eduard GUSĂCEANU, Oana ZAMFIR, Nicoleta FIRAN, Oana MORARU, Ana-Maria DANCIU,
Tedd ROCCAFORTE (Italia); Anghel GARDAGIEV (Bulgaria); Emily PREUDHOMME, Patrice VERMEULEIN (Franţa); Tedy HAWKS (USA); Justinel DRAGOMIR, Ema PETRE (Suedia); Siegfried ZONNER, Nikolaus DORISKY (Germania); Saly IZMEET (Turcia); Dumitru VALERIU (Republica Moldova); Stefan FARKAS (Ungaria)
Şi cum lucrurile au evoluat, pozitiv, în continuare, s-a întâmplat iarăşi ceva pe care îl luasem în calcul, iniţial, dar fără a avea curajul să şi cred că asta se va putea produce: voiam să ajungem pe primul loc, la tiraj! Să batem fostul ziar al Partidului Comunist care se menţinea, din inerţie, pe locul întâi. Desigur şi pentru că nu avusese, până atunci, o concurenţă serioasă. „Jurnalul de Călăraşi“ exista, în continuare, dar el nu avea forţa necesară investiţională pentru a intra într-o asemenea competiţie, în acel moment. Desigur, au fost multe mişcările pe care le-am făcut şi care mi-au adus notorietatea necesară. Una dintre ele- o spun acum, pentru toată lumea, că mulţi nu ştiu- atunci, la „Opinia Publică“ am avut ideea să introducem MICA PUBLICITATE- GRATUIT! Mă enerva faptul că toată lumea se ducea să-şi publice anunţurile în „Pământul“ deşi noi aveam, deja, un tiraj de băgat în seamă şi oamenii se duceau acolo pentru că erau obişnuiţi să ducă publicitatea la… „Pământul“! „Dar dacă facem noi Mica Publicitate gratuit şi chiar prin telefon?!“- a fost ideea pe care i-am prezentat-o lui Sandu Oltenacu.
El m-a întrebat ce câştigăm din asta? „Păi- tiraj! Pentru că foarte mulţi oameni vor cumpăra ziarul pentru anunţuri, dacă îi convingem că ăsta este obiectivul nostru principal!“
Sandu a fost de acord, am început să publicăm pagină de mică publicitate şi care, după o perioadă când i-am convins pe oameni, a ajuns să se extindă Mica Publicitate la două pagini din ziar! Desigur, în acelaşi timp am publicat numeroase anchete, dezvăluiri, lucruri cu care presa locală nu mai fusese obişnuită în primii ani de după 1990. Aşa încât, la un moment dat, domnul Meca- directorul „Rodipet“ Călăraşi- m-a căutat şi m-a invitat să-mi transmită că noi am ajuns să fim pe primul loc- cel mai vândut ziar local! Vă daţi seama ce bucurie a fost pe noi! Vă daţi seama ce ura dracului au căpătat aşa-zişii noştri concurenţi, din acel moment! Care nu au crezut, sub nicio formă (probabil nu cred nici în ziua de astăzi) că aceea era realitatea! Chiar dacă, firesc, aceea a fost realitatea! Desigur, „Opinia Publică“ a beneficiat şi de faptul că publicam acţiunile pe care le organiza Radio „Voces Campi“, făcusem un fel de trust de presă, chiar dacă patronii erau separaţi… Este momentul în care Bebe Ganea se cam supără şi hotărăşte să abandoneze „Jurnalul“. Moment în care şi „Jurnalul“ ajunge tot în bucătăria lui Sandu Oltenacu! Dar şi asta este o altă poveste asupra căreia mă voi opri.
Deocamdată să spunem că în 1997, după ce-i ajutasem pe ţărănişti să câştige alegerile, o dată ajunşi la putere, domnii ţărănişti au devenit foarte invidioşi pe afacerile lui Oltenacu (şi pe şmecheriile pe care, probabil, le făcuse, până atunci- însă nu cu ziarul!), aşa încât au apărut probleme financiare când- atenţie!- toate firmele lui Oltenacu aveau probleme cu excepţia… ziarului! Ăla pe care-l înjuraseră toţi, de fapt aducea bani adevăraţi, din economia de piaţă! Pe acest fundal, Sandu nu mai putea ţine ziarele. Iar pentru „Opinia Publică“ am hotărât să caut alt colaborator. Care, firesc, a venit. Dar cu care, după chiar trei numere, când am constat că se şi visa ziarist, deşi meseria lui era cu totul alta, am hotărât să ne despărţim, nu înainte de a-i spune: „- Ţine minte, îţi las acest ziar pe primul loc, la tiraj! Sper să îl ţii acolo! Dar ţine minte- eu acum o să mă apuc numai de „Jurnalul“ şi facem concurenţă, băiete!“
Aşa s-a închis proiectul „Opinia Publică“- „ziarul oamenilor de afaceri- dar şi al oamenilor săraci“- una dintre cele mai interesante experimente din viaţa mea- pe care puteam să mi-o pierd chiar în ziua când a apărut primul număr!…
PROF.DR.SORIN DANCIU