14. SATLINE – O REUŞITĂ DEPLINĂ!

*Pentru cei care ne-au atras atenţia că au trecut 26 de ani de presă liberă, vă informăm că nu am făcut nicio greşeală: în opinia noastră, 25 au fost anii cu presa, în totalitate, liberă! De vreun an, s-a strâns şurubul!…

Şi ne apropiem de momentul în care după presa scrisă (Opinia Publică şi Jurnalul de Călăraşi), după audio (Radio Voces Campi) urmează împlinirea triumfiatului ce constituia completul mass-mediei româneşti, din a doua jumătate a ultimului deceniu din ultimul secol al celui de-al dolea mileniu- televiziunea. Au apărut, de mai multe ori, oferte în legătură cu posibilitatea unei asemenea colaborări, cei care transmiteau mesajele fiind reprezentanţi ai celor două instituţii care aveau televiziune prin cablu, în acel moment, în Călăraşi- Satline şi Solpress. Fiecare venea cu o ofertă, însă mai mult declaraţii de intenţie, decât o discuţie concretă. Cum eram, deja, foarte ocupat cu ziarul şi cu radioul, başca activitatea şcolară, am răspuns, de fiecare dată la modul general acestor intenţii… generale, timp în care emisiunile locale de televiziune începuseră să apară, să se aşeze. Când aveam timp mă mai şi uitam, mă mai şi distram în faţa inocenţei unora dintre realizatori, dar dădeam, firesc, totul pe începuturile care caracterizează orice experienţă de acest fel. Şi mi-am văzut de treabă, fără a comenta, vreodată, prestaţiile din audio-vizualul local. Undeva, în toamna anului 1997, am fost contactat de o cunoştinţă mai veche- Răzvan Meseşanu. Un nume, în acel moment, în zonă, printre altele fiind şi realizatorul unei emisiuni la Solpress. Şi m-a invitat în calitate de… invitat, în emisiunea pe care el o realiza. Avertizându-mă că mai există un al doilea invitat, deputatul Petre Naidin. I-am atras atenţia că eu cu Naidin nu avem o relaţie prea grozavă, îl boscorodeam în ziar, mai de fiecare dată, răspunsul lui Răzvan fiind unul foarte tare: „Păi tocmai d-aia v-am invitat!”. Aşa că mi-am luat tot harnaşamentul din dotare şi m-am dus la bătălie. Era prima oară când intram în studioul Solpresss, amplasat, în acel moment, la „5 Călăraşi”, la parter, acolo unde se află, acum, magazinul Profi. Am intrat în studioul construit în acea perioadă (vorbisem, cu câtva timp înainte, în legătură cu o eventuală colaborare chiar cu domnul Ganea) am dat mâna cu realizatorul, dar şi cu al doilea invitat şi am intrat în emisie. Nu am înregistrarea acelei emisiuni, nici acum!… Poate o are Răzvan… Cert este că unde eram şi destul de nevorbit, dar şi pentru că aveam o grămadă de chestii pe care să i le imput deputatului Petre Naidin, totul s-a desfăşurat ca într-o coridă în care toreadorul oficial- realizatorul emisiunii- tăcea mâlc, iar unul dintre invitaţi (adică EU) se transformase în toreadorul care plesnea taurul, din toate poziţiile, plimbându-l prin corida şi provocându-l, neîncetat! A fost un spectacol desăvârşit, Naidin a rezistat destul de bine, deşi de câteva ori nu a avut replică, în fine, a fost un spectacol de televiziune, agreabil după părerea tuturor. Ne-am despărţit, am plecat către casă. Am intrat în casă unde telefonul fix (nu apăruse, încă, mobilul) suna, neîncetat! Chiar eram curios cine sunase, cu atâta înverşunare. Era… Liviu Prodan! Directorul tehnic de la Satline! Care mi-a transmis, în câteva secunde, un mesaj încărcat de cuvinte: – Fii atent, a urmărit doamna, emisiunea de la Solpress! A fost încântată! Vrea să faci emisiuni, la noi! Mâine te aşteptăm! Spune la ce oră!…
Luat aşa de brusc, nu m-am dumirit, imediat, aşa că m-am uitat pe programul pe care-l aveam, în acea zi. Şi, după ce terminam orele, am zis că ne vedem, la sediul Satline. La etajul unu al unui bloc din faţa liceului Agricol. Se intra prin spate. Vă daţi seama, am stat şi m-am gândit, toată seara, cam cum să pun problema? Nu voiam să par nici un nemâncat, fericit că i se oferă, în sfârşit, o ocazie! Dar nici un detaşat, definitiv, pentru că (simţeam asta) chiar puteam porni o chestie extrem de interesantă. Nici dialogul cu doamna Fotescu nu mi-l mai aduc aminte, acum, în toate amănuntele. Cert este că ne-am plimbat, reciproc, în dialog. Doamna mi-a mărturisit că-şi dorea să aibă aşa ceva. Şi, firesc, m-a întrebat dacă nu aş fi de acord să fac o emisiune la Satline? Trebuie să reamintim că şi în acel moment, reţeaua Satline era mult mai întinsă decât cea a Solpress. Practic, cam 80% din oraş era la Satline, restul (mai ales cartierele marginale) erau la Solpress. Cert este că am bătut palma, în principiu, fără a stabili, în totalitate, ce emisiune voi face. Singura condiţie pe care am pus-o fiind să fie într-o joi după-amiază spre seară, pentru că în restul timpului aveam, deja, foarte multe- miercurea, de exemplu, făceam Jurnalul de Călăraşi, sâmbăta şi duminica eram la Voces Campi, în fine- joi după-masă era cel mai bine. Şi am hotărât să pornesc un tip de emisiune care să aibă două tipuri de desfăşurări. Emisiunea să se numească „Oaspeţii de joi seara”. Iar cele două tipuri de desfăşurătoare să fie „Faţă în faţă” şi „Luaţi la rost”. Până în acel moment, niciodată în audio-vizualul local nu fuseseră aduse personalităţile chiar să fie luate la rost! Totul se desfăşura, aşa, într-o manieră protocolară, în care, de obicei, telespectatorul se şi plictisea şi pleca de pe post. Am hotărât să pornim prima emisiune. Iar primul invitat să fie chiar primarul din acel moment- Nicolae Dragu. Care, în principiu, a acceptat invitaţia noastră. Iar eu, ca să fac deosebită această emisiune de ceea ce fusese până atunci, am plecat cu o echipă de filmare şi am făcut un film despre… Călăraşi! Care se numea- „O scrisoare din Călăraşi!” şi era a unui stagiar, repartizat la Călăraşi (pe vremea aia încă se mai purta) şi care le transmitea părinţilor săi cam ce este în acel oraş- de la gropile neastupate până la ţevile de gaz care planau deasupra oraşului, de la vânzătorii ambulanţi de ţigări falsificate, de la Orizont, până la gunoaiele care tronau, de foarte multe ori, în jurul ghenelor! Ce mai? O filmare foarte critică la adresa oraşului al cărei primar era invitatul emisiunii! Şi nu oricine, ci chiar… Nicolae Dragu! Un om cunoscut ca fiind foarte impulsiv, ieşindu-şi foarte repede din răbdări! Vă daţi seama că aşa s-a şi întâmplat, spectacolul a luat o amploare pe care Satline-ul n-o mai cunoscuse până atunci, deşi- trebuie să specificăm acest lucru- domnul Dragu n-a ieşit din limita normalităţii. Ceea ce avea să se întâmple, altă dată, când ne-am pomenit, în timpul unei emisiuni critice, la adresa sa, că a intrat peste noi în studio! În direct!… De data aceasta, lucrurile au mers binişor, din punctul de vedere al relaţiei cu invitatul. Doamna Fotescu a fost încântată, nu mai vorbesc de telefoanele care sunau, în draci- mai ceva ca la radio, la concursuri! Atunci s-a întâmplat şi un alt eveniment foarte tare: un ziarist (celebru, la acel moment, în localitate) care apucase să facă nişte emisiuni la Satline (destul de plictisitoare, în opinia tuturor) a ameninţat-o pe doamna Fotescu direct: „dacă vine ăsta să facă emisiune, eu nu mai vin!” Vă daţi seama? Cum ar fi spus, Marius Tucă- dacă vine să facă încă o emisiune Dan Diaconescu, eu plec de la televiziunea respectivă! Desigur, doamna Fotescu nu a ţinut cont de această enervare şi, practic, mi-a dat liber să realizez emisiunea „Oaspeţii de joi seara”. Care, iniţial, s-a desfăşurat în ceea ce era sufrageria apartamentului în care se găsea sediul Satline (cu tot cu casierie!) acolo unde au început să vină (pe lângă invitaţii locali, obişnuiţi) foarte mulţi invitaţi din afară! De la Bucureşti! Deputaţi… senatori… chiar miniştri! A fost momentul când doamna Fotescu şi-a dat seama de amploarea pe care o lua televiziunea pe care o conducea şi a luat o decizie pe care mi-a transmis-o: – Gata, schimbăm sediul! Ne trebuie un sediu modern, un sediu adevărat, ne facem de răs, vine atâta lume bună, la noi în studio şi îi băgăm în sufrageria asta! A mers, la început!
Vă daţi seama, am fost încântat de idee. Iar doamna s-a mişcat foarte repede, contactându-l pe Mircea Buzea (directorul Incom, de atunci) solicitându-i să-i arate ce spaţii are de vânzare pentru a cumpăra unul. Şi a cumpărat spaţiul magazinului din faţa liceului Agricol, etajul! Practic, acolo (dacă ar fi intrat un om obişnuit) ar fi râs, la ideea că acolo se poate face un studio de televiziune! A fost momentul în care managerul Lăcrămioara Fotescu şi-a arătat desăvârşirea exemplară, coordonând o activitate care a realizat, practic, unul dintre cele mai moderne studiouri de televiziune locală, din România! Lucru pe care l-au remarcat, de fiecare dată, toţi invitaţii! Pentru că, am corespuns şi noi aşteptărilor acestei investiţii şi, din acel moment, pe la Călăraşi, pe la studioul de televiziune Satline, au trecut preşedinţii României- Ion Iliescu, Emil Constantinescu! Prim-miniştri ai României, de la Nicolae Văcăroiu, Teodor Stolojan, Victor Ciorbea până la Radu Vasile sau Adrian Năstase! Aproape toţi miniştrii din guvernele CDR şi PSD- Năstase! Nu mai vorbesc de numeroase personalităţi ale lumii culturale şi artistice care au venit pentru emisiuni speciale, la Călăraşi! Dar despre toate acestea voi povesti, că pentru poveste, înainte- mult mai este! Cert este că Satline a reprezentat o experienţă extrem de reuşită, atât cât pentru cariera mea de jurnalist, dar şi pentru o doamnă a sufletului meu numită Lăcrămioara Fotescu!…
prof.dr.SORIN DANCIU