16.VICTIMĂ COLATERALĂ ÎN RĂZBOIUL UDMR- ADRIAN PĂUNESCU!

*Pentru cei care ne-au atras atenţia că au trecut 26 de ani de presă liberă, vă informăm că nu am făcut nicio greşeală: în opinia noastră, 25 au fost anii cu presa, în totalitate, liberă! De vreun an, s-a strâns şurubul!…

Şi am ajuns la aproape zece ani de radio şi aproape şapte de televiziune- săptămână de săptămână, neîntrerupt! Un efort- trebuie s-o recunosc că, acum, privind la distanţă- uriaş, dar care mi s-a părut o stare de normalitate, în toată această perioadă. Închipuiţi-vă totuşi, programul permanentizat în care pe lângă catedra de la liceu ce îşi întindea cursurile în doar trei zile ale săptămânii (reuşisem să concentrez orele în aceste trei zile) se încheiau joia, la prânz. După care începea sarabanda- „Oaspeţii de joi seara“- emisiunea de televiziune din fiecare joi seara. Vineri- zi de teren, la Bucureşti, ori prin judeţ. Pentru ca sâmbătă şi duminică, de la ora 10:30, până la 13:30 să fim, în direct, în emisiunile „Tutti Frutti“ şi „Caleidoscop“, la Radio „Voces Campi“. Săptămână de săptămână, non-stop.
Chiar şi atunci când am fost plecat o perioadă mai îndelungată (în străinătate, în Japonia, Franţa, ori Statele Unite, săptămâni întregi!) fie la plecare mi-am înregistrat emisiuni pentru toate aceste zile, fie am transmis (ca nebunul!) în direct, de acolo- era muzică, erau reportaje, plus apariţiile mele prin telefon, în direct din (de exemplu)- Statele Unite! Închipuiţi-vă că în Statele Unite ora 10:30 dimineaţa, din România, era 2:30 noaptea! La 2:30- în plină noapte, să transmiţi, prin telefon, din Statele Unite- pare o nebunie, dar a fost o realitate! Încheiată şi cu o factură la telefon de (ţineţi-vă bine!)- 150 de milioane de lei vechi! La nivelul anilor 2003-2004 suma era de-a dreptul uriaşă! Am plătit-o, desigur, din buzunar (mergea bine presa, în acea perioadă şi am putut suporta suma) totul- o demonstraţie de pasiune, de bucuria de a face un lucru deosebit, de a primi semnalul tuturor celor care ascultau ori urmăreau- la televizor, cu plăcere, ceea ce făceam. Emisiuni care se realizau în direct, cu echipele la care ţineam (am ţinut şi ţin, uriaş, la echipele de radio şi televiziune!) pentru că numai în echipă poţi realiza, în audio-vizual, lucruri deosebite.
Desigur, în toată această perioadă au fost şi unele încercări care doreau să mă cam dea deoparte- fie că deranjau, fie din invidie, fie din cine ştie ce alte motive! Spre cinstea lor (recunoştinţă şi astăzi) atât domnul Aurel David, cât şi Lăcrămioara Fotescu au rezistat cu stoicism şi mi-au fost alături, în acţiuni aproape frăţeşti! Dar- asta este- acţiunile au continuat, ajungându-se la nivel naţional. Atât prin acel nefericit de parlamentar (deputat, deraiat, astăzi!) care a realizat cea mai mare şi grosolană serie de reclamaţii, la adresa mea, pentru emisiunile pe care le realizam, cât şi din partea unui nefericit al cărui nume nici nu vreau să mi-l amintesc, un jandarm sau pompier- habar n-am, astăzi- care se visa, la un moment dat, primar şi care a fost pus de acelaşi ipochimen să mă reclame la CNA! Că realizam emisiuni de radio şi televiziune fiind funcţionar public! Desigur, omul de bun-simţ se întreabă, la modul firesc- „ce avea Sula cu Prefectura?!“ (neştiindu-se nici astăzi, decât de puţini oameni, chiar ce are Sula cu Prefectura- dar asta este altă poveste) ajungându-se la răspunsul CNA care interzicea funcţionarilor publici şi politicienilor „CARE CANDIDAU“ să realizeze emisiuni de radio şi televiziune!
Totul se datora unui adevărat război care se ducea între o formaţiune politică (UDMR) şi poetul Adrian Păunescu. Acesta realiza emisiuni cu voci naţionaliste ce perorau împotriva respectivei formaţiuni. Care, la un moment dat, a ajuns să ameninţe PSD-ul că îşi retrage sprijinul la guvernare dacă nu-l dă la o parte pe Adrian Păunescu! Şi atunci, vestitul CNA a luat această vestită decizie care, pe lângă Păunescu a lovit şi în alţii- de la Mircea Dinescu până la… mine! Desigur, nu a lovit în Adrian Cioroianu (care chiar avea să candideze, nu ca noi!), dar despre unităţile de măsură diferite, în funcţie de… acoperiţi, nu este cazul să vorbim acum.
Cert este că atunci când a venit decizia, mi s-a cerut de către proprietarii posturilor de radio şi televiziune să găsesc o soluţie. Şi am găsit-o- am declarat-o realizatoare pe fiica mea- Monica Ioana! Frecventa cursurile de jurnalism de la Liceul „Danubius“ şi CESCUJUR, avea experienţă în audio-vizual, astfel că nu era nicio problemă ca ea să deschidă şi să închidă respectivele emisiuni. În care eu eram invitat. Dar după ce-mi rosteam cuvântul de… invitat, realizam emisiunea, de la un capăt la altul! Situaţie anormală pe care am speculat-o, câţiva ani mai târziu, chiar cu Dan Diaconescu, în timpul candidaturilor sale!
Dar şi asta este o altă poveste.
Ceea ce m-a nemulţumit, atunci, a fost această reuşită a impostorilor care nu realizaseră nimic, în viaţa lor, cei care nu se pricepeau la altceva decât la turnătorii şi reclamaţii şi care, iată, triumfau acum, nu atât în faţa bucuriei mele de a face emisiunile respective, cât în faţa miilor de telespectatori şi ascultători care chiar au suferit, în momentul în care s-a produs acest tangaj. Pentru că, trebuie s-o spunem şi p-asta, situaţia nu a putut dura prea multă vreme, atât din cauza şirului continuu de reclamaţii la CNA ale nenorociţilor respectivi, cât şi al modului în care au evoluat evenimentele, în perioada imediat următoare.
Cert este că, acum, dacă stau să analizez toate cele care s-au petrecut, în acea perioadă, concluziile sunt unele extrem de interesante şi cu relevanţă în tot ceea ce se întâmplă, astăzi, în România devenită Colonie:
1. Nu era bine, nu era de dorit şi nu trebuia încurajat efortul de a face emisiuni care să evidenţieze valorile naţionale, valorile autentice, proprii, româneşti!
2. Nu era de admis o serie a unor emisiuni de radio şi televiziune care să nu se afle sub controlul dacă nu al serviciilor străine, măcar ale celor româneşti, un independent fiind greu de acceptat într-o ţară care se pregătea să devină Colonie!
3. Ticăloşia s-a manifestat, în toată această perioadă, ticăloşia ne-oamenilor deveniţi politruci de intervenţie care, sfidând aşteptările şi dorinţele telespectatorilor şi ascultătorilor, au pus pe butuci aceste emisiuni, pur şi simplu pentru că lor nu le convenea că se aflau în ţintele critice ale realizatorului acestor emisiuni.
Desigur, nu mă victimizez, pentru că aşa cum spunea proverbul comunist (aplicabil şi în… capitalism!)- „Orice şut în fund, un pas înainte!“. Practic, atunci când am fost, realmente şi efectiv, interzis, atunci mi s-a făcut un vânt în faţă pe traiectorii pe care nu le visasem, până atunci. Totuşi, ca să ajungem la relansare, trebuie să trecem la momentul în care am fost, pus şi simplu, dat afară!
N.R. Vă puteţi imagina că şi ASTĂZI, după 12 ani de când NU am mai fost la „VOCES CAMPI“, când intru în unele magazine, vânzătoarele TRESAR când îmi aud vocea, replica următoare fiind: „SUNTEŢI DOMNUL DANCIU, DE LA „VOCES CAMPI“!“

PROF.DR.SORIN DANCIU