8.CUM AM FĂCUT UN ZIAR ANTI-FESENIST, CU BANII… F.S.N.-ULUI! (1)

*Pentru cei care ne-au atras atenţia că au trecut 26 de ani de presă liberă, vă informăm că nu am făcut nicio greşeală: în opinia noastră, 25 au fost anii cu presa, în totalitate, liberă! De vreun an, s-a strâns şurubul!…

Povestea noastră devine cu adevărat interesantă la finalul acelui dialog în care am decis că putem face un ziar nou, pentru noile vremuri pe care le trăiam, dar care să nu aibă nimic în comun cu ceea ce fusese vechiul ziar al judeţului, acela care-şi schimbase, la rândul său, numele din „Vremuri Noi“- în „Vremuri Libere“- „Pământul“ şi care tindea să devină o afacere personală a ziariştilor respectivi. De altfel, după reţeta care s-a aplicat în toată România şi despre care Mircea Tătăranu îmi şoptise chiar de Sf. Ion, atunci când am mers pentru a fi înscăunat ca redactor-şef.
Cum i-am convins pe noii conducători că nu vreau să mă duc în acea ADUNĂTURĂ (timpul confirmând, când de redacţia respectivă s-a ales praful!), dar că aş fi de acord să pornim un alt ziar, un ziar altfel, un ziar nou, lucrurile au devenit interesante şi în aşteptare, pentru toată lumea. Desigur, eu aveam priorităţile mele: În primul rând- meditaţiile! Nu pentru că aş fi avut vreun fix din acest punct de vedere, dar aveam o problemă: eu împrumutasem de la C.A.R. Învăţământ nişte bani- 30.000 de lei, bani cu care mi-am cumpărat tot ceea ce aveam în apartamentul în care ne mutasem. Ca să plătesc banii respectivi mi se pusese o rată foarte mare- 2000 lei pe lună! În condiţiile în care salariul meu era de… 2200 lei! Soţia- după concediul post-natal, fără plată! Astfel încât meditaţiile reprezentau, efectiv, sursa de existenţă.
Şi pentru că aveam succes (asta e, le-am croit duşmanilor probleme, dintotdeauna!) aveam şi numeroşi clienţi, astfel încât câştigam bani mai frumoşi decât salariul pe care, oricum, nu-l primeam. Aşa că prioritară pentru mine era continuarea meditaţiilor, cât timp nu apărea financiar, altceva la orizont. Pe de altă parte, în acelaşi timp, aveam un alt obiectiv extrem de important: SCRISUL! Acum puteam să scriu, acum puteam să tipăresc ce-mi urla mie prin cap, iar proiectele erau numeroase, încă de pe vremea când, elev în liceu fiind, apoi- student, la cursuri, pe paginile de caiet studenţesc eu îmi făceam planuri de articole de ziar, organizarea unei publicaţii şi, mai ales, încercam să găsesc teme de interes. Acum le aveam şi puteam să le şi fac publice, motiv pentru care eram hotărât ca la noul ziar să scriu. În primul rând- UMOR! Aceasta este perioada în care voi fi obligat să scriu, săptămânal şi să public în fiecare săptămână articole cu care făceam pagina „Jurnalul de umor”.
Pe acest fundal, m-am pomenit la uşa apartamentului meu cu Ştefan Topologeanu. Mă ştiam de multă vreme, încă din şcoala generală cu Ştefan. Iar acesta, firesc, tranşant (aşa cum îi este felul) m-a întrebat dacă mă interesează poziţia de redactor-şef la ziar? I-am explicat că nu am ambiţii administrative, că sunt fericit că pot să scriu şi dacă mai câştig şi nişte bani din meditaţiile pe care le fac, cu atât mai bine. Atunci mi-a dat nişte motivaţii pentru care el ar fi interesat să conducă, oficial, acest ziar. Iar eu i-am promis că-i voi da tot sprijinul… Acolo a început aventura primului ziar liber (ŞI PARTICULAR!) a ziarului „Actualitatea”! Ne-am reunit, destul de repede, mai mult entuziaşti, alături de noi venind şi Radu Perşoi, astfel încât ne-am cam şi împărţit atribuţiunile: Ştefan Topologeanu- redactor-şef, ocupându-se de partea administrativă. Radu Perşoi- cu tehnoredactarea (pentru că, oricum, lucra la Centrul de calcul), iar eu- cu scrisul! Desigur, fiecare dintre ei semnând şi articole în ziar, dar partea cea mai lungă eu o făceam! Şi îmi plăcea foarte mult să fac asta!…
Acum se petrece şi acel incident senzaţional (cum am avut multe, în viaţa mea) când decid să ascult de chemarea instinctului jurnalistic, să mă intereseze tema şi, mult mai puţin, interesul de conjunctură! Ce se întâmpla, în acea perioadă? Păi apăruseră meciurile între F.S.N.-ul care cam pusese mâna pe toată puterea din ţară şi partidele istorice, ori partidele noi care voiau, la rândul lor, să se agaţe şi ele de tortul puterii! E perioada acelor mitinguri, demonstraţii, prima incercare de mineriadă, dar toate începute cu scandalul din faţa Sălii Palatului (astăzi, Piaţa Revoluţiei) şi cu nemuritoarea întrebare: „Domnule cutărescu, ce-ai făcut tu, în ultimii 5 ani?!”. Atunci mi s-au lămurit, destul de repede, lucrurile. Şi am înţeles că era mult mai complicat decât ceea ce vedeam la televizor. Motiv pentru care am abordat, de la bun început, o atitudine tranşantă, singulară chiar în interiorul presei locale, din acea perioadă.
Pe acest fundal se mai petrece un fenomen: NU AVEAM BANI! Nu aveam bani pentru tipografie, astfel încât domnul Tăut şi Ştefan Topologeanu au negociat ca la primul ziar să ne dea ei, de la F.S.N., banii, urmând ca noi să-i returnăm, după primele două sau trei numere. Pentru că tirajele erau excepţionale (25.000-30.000 exemplare, un ziar local!) iar cu 2 lei ziarul, se făceau banii de o Dacie, la un singur număr, desigur- fără a da la o parte cheltuielile de tipografie, ori cele din redacţie. Deci, aţi înţeles- F.S.N. ne-a dat banii să scoatem primul ziar „Actualitatea”. În care, desigur, un nebun ca mine, total rupt de interesele administrative a publicat două rânduri de articole extrem de dure la adresa… F.S.N.-ului!
Motiv pentru care, al doilea tiraj l-am dus la Bucureşti! Cu… trenul! Şi l-am împărţit, la Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii şi în Gara de Nord! Ţin minte că pe tren ne-am întâlnit cu echipa unui alt ziar, din Constanţa- „CONTRAST“! Da, cu… RADU MAZĂRE, NICUŞOR CONSTANTINESCU, SORIN STRUTINSKY.
-VA URMA-

PROF.DR.SORIN DANCIU