9.CUM AM FĂCUT UN ZIAR ANTI-FESENIST, CU BANII… F.S.N.-ULUI! (2)

Şi a apărut ziarul! Şi la Călăraşi! „Ce mai freamăt, ce mai zbucium!“- F.S.N.-iştii au luat foc! Desigur, puşi pe scandal şi de colegi „jurnalişti” care urlau de oftică pentru că pusesem noi mâna pe banii F.S.N.-ului şi care s-au dus să le ceară socoteală: „Le-aţi dat bani la ăştia să vă înjure?!”. Desigur, domnul Tăut era un diplomat, nu ne-a reproşat, direct, cele scrise (toată redacţia fusese de acord să adoptăm această atitudine!) în schimb am rupt-o, firesc, cu F.S.N.-ul! Devenind, pe faţă, anti-F.S.N.-işti, într-un judeţ care se pusese, cu toată forţa şi puterea populaţiei sale, în slujba partidului care continua Partidul Comunist, în viziunea adversarilor săi! Au început atacurile la adresa noastră din partea celor care voiau să se pună bine cu F.S.N.-ul şi de aici au început primele mari polemici, primele mari scandaluri de presă, aşa cum nu se mai întâlniseră pe meleagurile călărăşene, niciodată!
Eram foarte mândri de noi, nu neapărat pentru că dădusem ţeapă F.S.N.-ului, (asta a trecut destul de repede) ci pentru că foarte multă lume, dintre cei pe care îi consideram intelectuali, elita, veneau şi ne felicitau pentru atitudinea adoptată, pentru ceea ce scriam. Desigur, mulţi dintre ei, cam în şoaptă, ne lăsau pe noi să fim salvatori ai democraţiei, cu toate riscurile de rigoare! Pe care ni le-am şi asumat şi, trebuie să o spun, fără a avea prea multe probleme, în mod direct! Se aplica teoria de luptă politică a domnului Doru Ioan Tărăcilă- „eu n-am să-ţi fac rău, dar nici bine n-am să-ţi fac!“.
Pe acest fundal am început să ne zbatem cu ziarul nostru pe care l-am adaptat şi din punct de vedere al tehnoredactării, devenind un ziar care se epuiza, în fiecare săptămână şi care era căutat de foarte multă lume! Mai ales că începuseră dezvăluirile, atacurile la adresa unor foşti politruci, dar şi a unora dintre cei care se înscăunau, chiar atunci, pe poziţiile de conducere! Îmi aduc aminte ce figuri au făcut cei din F.S.N.-ul călărăşean atunci când am publicat un articol în care le reproşam că nu au făcut altceva decât să înlocuiască poziţiile secretarilor P.C.R., de la judeţ, cu poziţiile lor de reprezentanţi ai F.S.N.-ului! Fără nicio schimbare!
Şi am continuat această aventură senzaţională, până la faimosul 20 mai 1990 („Duminica orbului”) atunci când F.S.N.-ul, într-un ritm uluitor (mai ales într-un judeţ cum era Călăraşiul) a câştigat covârşitor, iar noi am fost foarte dezamăgiţi…
Desigur, totul făcea parte din ăia 20 de ani pe care ni-i prevestise Brucan că ne vom trezi din prostie! Unii ne-am trezit mai repede!…
Cert este că după 20 mai 1990 am aflat, cu stupoare, că în contul ziarului „Actualitatea” nu mai exista niciun ban! Unde s-au dus banii ăia, au fost multe legende, multe acuzaţii, probabil nişte şmecherii ale unor colegi de-ai noştri, dar, în primul rând, planul (foarte bine elaborat şi chiar executat) al celei care ne-a ţinut contabilitatea. Aia ne-a îngropat! După care, spre stupoarea noastră, am constatat că devenise director economic al ziarului… „Pământul”! Adică- duşmanii noştri! Şi cu ajutorul ei ne lichidaseră, iar acum îşi primea… tainul?!
Ei, cum fusesem şi în Piaţa Universităţii de unde-mi atrăsesem numeroase critici din partea colegilor profesori care scriseseră şi pe tablă că „Danciu a fost în Piaţa Universităţii!”- această informaţie stigmatizându-mă în faţa multora dintre colegii mei, cum se apropiau şi examenele (liceu, bacalaureat, dar şi pentru facultate!) am hotărât să-mi văd de ale mele şi această experienţă să rămână, undeva, în amintire. Poate pentru un alt moment când se va putea întâmpla ceva mai bine!
Şi după câteva colaborări adiacente la unele publicaţii care-mi solicitau câte o rubrică, în 1992 începe EXPERIENŢA „JURNALUL DE CĂLĂRAŞI“- cea mai îndelungată experienţă publicistică din întreaga mea carieră!…

prof.dr.SORIN DANCIU