ALDE A DISPĂRUT DIN PARLAMENT. MARIAN CUCȘA: NU MAI FAC PARTE DIN GRUP, NU MAI EXISTĂ!

ALDE a dispărut din Parlamentul României.
ALDE a pierdut cinci oameni la Camera Deputaților. Puterea a convocat Biroul Permanent, situația fiind favorabilă pentru PSD.
Este o nouă lovitură pentru Călin Popescu Tăriceanu. După desființarea grupului de la Senat, se desființează și grupul din Camera Deputaților.
Marian Cucșa a anunțat încă de marți seară, la B1 TV, că ”nu mai fac parte din grupul parlamentar ALDE, pentru că nu mai există la Cameră”, subliniind că a rămas membru ALDE cum au rămas și ceilalți colegi, care sunt ”la fel de neafiliați, pentru că nu mai există grupul parlamentar”. Acum Marian Cucșa e deputat neafiliat. El a explicat că s-a retras ca un ”gest de mâhnire”, în urma a ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu deciziile conducerii ALDE.