ALERTĂ DANIEL BARBU A AJUNS LA DNA – FOSTUL PREȘEDINTE AL AEP, CHEMAT ÎN DOSARUL LUI MIRCEA DRĂGHICI

Daniel Barbu, fost președinte al Autorității Electorale Permanente, a ajuns, miercuri, la DNA, fiind citat în dosarul în care este cercetat trezorierul PSD, Mircea Drăghici.
Recent, DNA a anunțat că a extins cercetările în ceea ce îl privește pe Drăghici, fiind cercetat pentru două fapte de delapidare. Acesta respinge acuzatiile.
„În calitate de trezorier al unui partid, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, suspectul ar fi dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupé) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării.
Concret, data de 10.07.2017, formațiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menționat, iar la data de 18.07.2017, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiți abia la data de 23.08.2018”, anuntau procurorii.
Anterior, pe 2 aprilie, DNA anunța ca este acuzat de utilizare a subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate și delapidare.
„În calitate de trezorier al unui partid, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, suspectul și-ar fi însușit suma de 380.000 euro prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil, având un caracter simulat, folosind astfel suma de bani provenită din subvenții în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv pentru plata parțială în proporție de peste 2/3 a unui imobil.
Concret, suspectul îndeplinește funcția de trezorier al unui partid, exercitând, în această calitate, atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și sumelor de bani provenite din fonduri publice sau private.
În exercitarea funcției de trezorier, în cursul lunii februarie 2018, suspectul împreună cu o persoană din familie, a negociat și a convenit să achiziționeze, de la un vânzător, un imobil având o valoare de circulație de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, și în parte, cu fonduri proprii.
Promisiunea de vânzare cumpărare dintre proprietarul imobilului și persoana din familia suspectului, dar și contractul de închiriere dintre același proprietar și formațiunea politică s-au încheiat in aceeași zi, 15.02.2018, pentru același imobil.
Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani ( începând cu data de 01.03.2018 până la 01.03.2029), valoarea totală a chiriei fiind de 380.000 euro ce urma să fie achitată după cum urmează: suma de 38.000 euro în termen de 5 zile, iar restul sumei în tranșe de cel puțin 19.000 euro pe lună timp de 18 luni.
În realitate, întreaga contravaloare a contractului a fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni din sume de bani provenite din subvenția acordată formațiunii politice în baza Legii nr. 334/2006, privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.
După declanșarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvențiilor de formațiunea politică în cadrul căreia suspectul îndeplinea funcția de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum și promisiunea de vânzare-cumpărare și restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie și pentru achiziționarea imobilului”, informa DNA.
În replică la acuzațiile aduse, Drăghici susține că autoturismul a fost plătit de PSD din fonduri private, nu din subvenție. Referitor la casa din Pipera, acesta spune că nu a fost în proprietatea sa niciodată.