AM ŢINUT CU… HAGI!

Nu sunt un microbist- cel puţin din punctul de vedere clasic al termenului. Am fost, recunosc, în copilărie! Atunci când unul dintre unchii mei (pasionat microbist) m-a luat cu el, la stadion- acolo am văzut primele meciuri de fotbal, în direct, din viaţa mea. Şi, pentru că aşa mi-a spus unchiul, am ţinut de la doar câţiva anişori cu… Rapidul! Aşa mi-a spus mie, unchiul Sile: „cine ţine cu o echipă de fotbal, în România, trebuie să ţină cu Rapidul! Dinamo este al Miliţiei! Steaua este cu Armata! Singurul care este cu poporul, este Rapidul!” Şi, multă vreme, în copilărie şi adolescenţă, cu Rapidul am ţinut! Mamă, ce m-am bucurat, cred că prin 1967, atunci când Rapidul a devenit campioană! După care au venit alte momente antologice, ale fotbalului- Campionatul din Mexic ’68- primul mare moment, la nivel mondial, al fotbalului românesc… Şi pe măsura trecerii în adolescenţă, în tinereţe, am ajuns la momentul 1994- campionatul mondial din Statele Unite! Când am ieşit, pentru prima oară (ca reporter radio) în stradă şi am luat interviuri, noaptea, când toţi călărăşenii ieşiseră pe stradă, inclusiv prefectului de Călăraşi, de pe vremea aceea (pe care, de altfel, îl făcusem praf, în ziare şi la radio!) înţelegând, în acel moment, cât de mult înseamnă fotbalul pentru pacificarea oamenilor! Atunci, în ’94, s-a petrecut evenimentul antologic al vieţii mele- când la momentul calificării în sferturile Campionatului Mondial, cred că cu Suedia, am ajuns să pierdem! Şi, pentru prima oară în viaţa mea, am simţit cum mi se umflă tâmplele! Mi-am dat seama că eram pe punctul de a face un atac celebral! Şi mi-am pus întrebarea: „măi, tâmpitule, da’ ăştia nu împart banii cu tine?! Detaşează-te dracului!…” Probabil că a fost un mesaj, din ceruri, pe care l-am receptat şi de atunci… NU MAI SUNT MICROBIST! Un gazetar de fotbal cum am fost în adolescenţă şi tinereţe (am transmis meciuri de fotbal, în direct, la staţia de radioficare a Călăraşiului!… Am făcut programe de fotbal, la stadion, pentru Celuloza Călăraşi! Şi Dunărea Călăraşi- mai încoace) pot spune că am fost, mereu, suficient de detaşat de evenimentele din fotbalul românesc. Până… sâmbătă seara!
Sâmbătă seara, recunosc- AM REDEVENIT MICROBIST! Da, o spun public! AM ŢINUT CU HAGI! Nu doar pentru că îl consider, în continuare, cel mai mare fotbalist din istoria fotbalului românesc, dar şi pentru că omul acesta a pus pe roate unul dintre cele mai interesante şi pozitive proiecte din istoria României! Reţineţi- nu doar al fotbalului românesc! Omul ăsta a câştigat nişte bani- mulţi! Şi în loc să se ducă pe Coasta de Azur, să se distreze, să-şi facă o casă, liniştită, în Elveţia, eventual în Statele Unite, să facă “ce vrea muşchii lui”- pentru că-s banii lui!- Hagi s-a hotărât să-i investească în fotbalul românesc! Să facă o echipă din… NIMIC! În condiţiile în care, reţineţi- Primăria din Constanţa a hotărât să nu-l ajute! Cu… NIMIC! Aşa a ajuns Hagi la… Ovidiu! O… comună, faţă de Constanţa! Acolo a construit o bază de sport unică, în România! Şi a început un proiect- unic, în România! O echipă pornită de nicăieri şi de niciunde, din… nimic! Acum 7 ani a preluat titlul echipei din Ovidiu şi a pornit cu aşa numita Academie a Fotbalului “Gheorghe Hagi”- din România! De acolo a început aventura care, iată, astăzi se termină cu… câştigarea campionatului! Echipa lui Gică Hagi este campioana României!
Desigur, ca să fie totul umbrit (nenorocirea dracului, în ţara asta, orice om vrea să facă ceva, se găseşte, întotdeauna, ceva, altceva, care să-i umbrească performanţa!) cu doar o seară înainte a apărut Gigi Becali, tot respectul pentru investiţiile în fotbal ale acestui domn (!) a venit cu varianta că, vezi doamne, regulamentul zice că… FSCB a câştigat campionatul! Teoretic (că regulamentul este prost făcut, de nişte imbecili care mănâncă bani din fotbalul românesc!)- şi eu aş fi de acord că formula „în campionat” înseamnă tot campionatul! După aia, a venit cineva care mi-a deschis mintea şi mi-a explicat (pe drept cuvânt!) că dacă ar fi vorba despre… TOT CAMPIONATUL, păi atunci, Viitorul a câştigat prima parte a campionatului cu… 5 puncte avans! Deci diferenţa aia a FCSB-ului lui Gigi Becali se prăbuşeşte, faţă de cele 5 puncte avans ale Viitorului, în prima parte a campionatului! Şi, firesc, se pune problema meciurilor tur-retur, atunci când Viitorul a câştigat! Repet- ce va decide TAS-ul, nici nu contează!
Eu, însă, în seara respectivă AM REDEVENIT MICROBIST! Nu doar din respect pentru Gică Hagi, pentru parlmaresul lui atât ca fotbalist, cât şi ca antrenor, nu doar pentru modul în care s-a desfăşurat întreaga competiţie, cât pentru… investiţia în viitor! Ceea ce a făcut Hagi la Viitorul este reţeta de succes a fotbalului românesc! Pe care aş îndrăzni să o sugerez şi preşedintelui actual al Federaţiei (duşman, altfel, al lui Hagi!)- asemenea centre de pregătire naţională pentru juniori şi creşterea valorilor ar trebui să existe în toată România! Reţineţi, nu e o noutate- vă miră sau nu, chestia asta s-a făcut şi pe vremea lui… Ceauşescu! Atunci au existat centrele „Luceafărul”! Şi atunci a renăscut… fotbalul românesc!
Am urmărit, cele trei meciuri (că şi Dinamo conta) în direct, pe cele trei canale care au transmis meciurile şi… recunosc, Steaua a fost cea mai bună! Dar, per total- ăsta e clasamentul- Viitorul a câştigat! Iar victoria sa poate avea o semnificaţie deosebită pentru viitorul fotbalului românesc! Dacă el chiar mai contează, într-o ţară care, iată, şi-a îngropat viitorul cu fiecare pas considerat… înainte!
Bravo, Gică! Şi când spun “Gică” mă gândesc şi la… Gică Popescu! Şi îmi vin nervii, fir-ar a dracului de viaţă, cu toate jocurile cu care l-au băgat pe băiatul ăla în puşcărie, ca să nu conducă fotbalul românesc! Dar ne întoarcem la politică şi nu e bine! Aşteptăm, desigur, ce se va întâmpla în viitor- nu sunt foarte entuziast, fotbalul românesc este destul de slăbuţ- cum zicea un jurnalist prieten: „acum 10 ani, Hagi n-avea nici o şansă! Pentru că existau Dinamo cu toată grupa de investitori!… Steaua- cu Becali care băga bani, la greu!… Vasluiul, cu Porumboiu- bani în neştire!… CFR Cluj, cu Paşcani- investiţii uriaşe!… Urziceniul- câţi bani s-au băgat şi acolo!… Ori, Hagi, cu toţi juniorii lui, nu făcea faţă la toţi banii ăia!”
Da! Dar investiţia lui Hagi are viitor! Să nu uităm asta!…

prof. dr. Sorin Danciu