Ameninţat cu excluderea din partid Baconschi a demisionat din PDL

Teodor Baconschi și-a dat demisia, duminică seară, din Partidul Democrat Liberal.

Acesta i-a trimis președintelui PDL, Vasile Blaga, o scrisoare în care îşi anunţă demisia.

„Prezentul mesaj vă notifică demisia mea din PDL. Am intrat în partid ca ministru de Externe tehnocrat, convins că – alături de preşedintele Traian Băsescu – PDL îşi poate asuma misiunea de a reforma statul şi de a promova politici de dreapta capabile să dezvolte economia românească. Sunteţi la curent cu activitatea mea: pe lângă prestaţia ministerială, în vârf de criză internă şi internaţională, am creeat Fundaţia Creştin Democrată, cu scopul de a consolida dimensiunea doctrinară a PDL şi dialogul cu societatea civilă. Am promovat de asemenea proiectul Legii votului prin corespondenţă, pentru ca românii din diaspora să se simtă parte a naţiunii”, se arată în scrisoarea trimisă de Teodor Baconschi.

Baconschi mai spune în scrisoare că nu a ezitat să apere Guvernul Boc „în perioade foarte dificile”, când „mulţi lideri ai PDL preferau să stea deoparte, în timp ce alţii părăseau partidul, trecând la USL”.

Totodată, el reproşează conducerii PDL că semnatarii moţiunii Monicăi Macovei la alegerile interne din PDL, propuşi pentru excludere, nu au fost niciodată sprijiniţi şi acceptaţi cu adevărat în partid.

„Conducerea actuală consideră că prezenţa lor în PDL este inutilă sau chiar dăunătoare. Dar chiar mesajele domniei voastre, transmise prin presă, mă pun într-o situaţie inacceptabilă: pe de o parte, aţi recurs la o formulă imprecativă, sperând că «se va alege praful şi pulberea de cei care pleacă din PDL». Pe de altă parte, într-un ultim acces de eleganţă, mi-aţi recomandat – de la Cluj – să «fac ciocul mic». Nu cred că acest gen de limbaj trebuie să caracterizeze conlucrarea dintre membrii unei formaţiuni politice democratice, în România europeană”, adaugă Baconschi.

În finalul scrisorii, Teodor Baconschi precizează că pleacă din PDL „fără urmă de resentiment”.

Demisia lui Baconschi vine după ce vicepreşedintele PDL Alin Popoviciu a declarat, săptămâna aceasta că va propune în şedinţa de luni a BPN excluderea lui Cristian Preda, Teodor Baconschi, Teodor Paleologu şi Daniel Funeriu din partid pe motiv că nu vede de ce trebuie ţinuţi în partid oameni care atacă în fiecare zi PDL.

„Voi propune, în şedinţa de luni a BPN, excluderea lui Cristian Preda, Teodor Baconschi, Theodor Paleologu şi Daniel Funeriu. Nu văd de ce să ţinem în partid pe cei care critică partidul în fiecare zi. Sunt membri noi, nu sunt oameni care au muncit ani de zile pentru partid şi nu au primit nimic. Sunt parlamentari, foşti miniştri, cărora partidul le-a întins o mână şi acum îl critică”, a precizat, pentru Mediafax, Popoviciu.

El a spus că nu i se pare normal că PDL trebuie să se preocupe de atacurile unor membri. Ulterior, Daniel Funeriu a demisionat din PDL.
SURSA – cotidianul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *