Antonescu, despre relația cu Ponta: Au fost niște lucruri care au trebuit să fie reglate public

Președintele Senatului, Crin Antonescu, a confirmat că neclaritățile din ultima perioadă în relația cu premierul Victor Ponta s-au rezolvat, „lucrurile fiind reglate, din păcate, în public”. Întrebat dacă „așa-zisul conflict care a fost reflectat în ultimele zile în presă între cei doi lideri USL s-a rezolvat”, Antonescu a spus: „Da, sigur că da. Au fost niște lucruri care până la urmă au trebuit să fie reglate, din păcate, public. Eu cred și am spus și în momentele mai încordate că avem niște angajamente atât de serioase, nu atât între noi, cât în fața cetățenilor, încât nu ne putem juca cu ele. Dacă sunt neclarități, după cum vedeți, le putem clarifica și mergem mai departe”.

Crin Antonescu, care se află în perioada 17-19 septembrie într-o vizită oficială în Elveția, a răspuns întrebărilor din partea reprezentanților mass-media, subliniind cu acest prilej că majoritatea USL din Parlament este privită ca un atu pentru România.

„E foarte interesant că această majoritate, pe care, iată, și aici și oriunde mergem în lume, noi o invocăm ca un atu pentru România și ea este privită ca un atu pentru România, că atunci când discuți cu Guvernul, cu Parlamentul unei țări unde există o majoritate de 70 la sută, ai garanția solidității, stabilității și predictibilității și ca această majoritate să fie păstrată trebuie să lucreze în folosul cetățenilor”, a afirmat Antonescu, potrivit unui comunicat de presă al PNL transmis miercuri AGERPRES.

AGERPRES/(AS—autor: Livia Popescu, editor: Antonia Niță)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *