Avantajele şi dezavantajele exploatării de la Roşia Montană. Confruntare cu argumente

Bătălia pentru Roșia Montană este una colosală. În timp ce unii susțin proiectul, alții protestează împotriva lui. Proiectul de exploatare de la Roșia Montană este și un motiv de polemică între Victor Ponta și Traian Băsescu. Dincolo de argumentele de pe scena politică, cel mai important argument invocat este crearea de locuri de muncă, combătut de protestatari prin impactul asupra mediului. O altă idee este că “vin străinii și ne iau aurul”. Directorul general Roşia Montană Gold Corporation a arătat, cu cifre, unde se vor duce banii. În plus, Daniel Barbu, ministru al Culturii, sublinia că înainte nimeni nu făcea nimic la Roșia Montană. Exista o zonă minieră, dar nu existau fonduri și interes.
Mugur Ciuvică, prezent la confruntarea televizată de la Antena 3, din cadrul emisiunii “Sinteza zilei”, susține că Traian Băsescu a invocat “la plesneală” necesitatea unui referendum pentru exploatarea de la Roșia Montană. “A căutat ceva de care să se lege pentru a-l mai înjura puțin pe Ponta”, a spus președintele Grupului de Investigaţii Politice (GIP). El a subliniat că, în 2011, Traian Băsescu a spus că ar trebui efectuat un referendum local, pentru că oamenii din alte zone nu au nicio legătură cu localnicii de la Roșia Montană. El a declarat că poziția domnului Ponta este ușor încețoșată “probabil și din cauza problemelor de acasă. Doamna Daciana este în aceeași tabără cu Remus Cernea“.
“Vin străinii și ne iau aurul”?

Directorul general SC Roşia Montană Gold Corporation SA, Dragoş Tănase, susține că, dacă pornim acest proiect de la Roşia Montană, o să avem câteva mii de locuri de muncă numai la Roşia Montană, deci vorbim de repornirea unei industrii miniere. El a subliniat că marea frică este că “vin străinii și ne iau aurul”. Tănase a explicat că valoarea aurului de la Roșia Montană este de 10 miliarde de dolari.

El a precizat unde merg banii: 3,1 miliarde către furnizorii de bunuri și servicii, pe care nu-i găsesc în România, 2,9 miliarde încasări ale forței de muncă românești și ale furnizorilor români, 2,3 miliarde sunt plățile către bugetele de stat, 1,5 miliarde este profitul investitorilor.

Redevență de 6%. România nu are de câștigat?

Preşedintele Fundaţiei culturale Roşia Montană, profesor doctor Ioan Piso, susţine că această exploatare nu ar fi benefică României. El subliniază că ”Din informaţiile pe care le am de la oamenii de meserie, sigură e redevenţa, fie de 2%, 4 sau 6%, pentru că ea e consemnată în licenţă”. Va fi una de 6%, după cum spune Cătălin Ivan, purtătorul de cuvânt al PSD, cea mao mare redevență, pe care doar Rusia o mai are. Au fost invocate redevențe de 40%, despre care Cătălin Ivan, prezent la Realitatea, a spus că nu există, dând exemple în acest sens. Totuși, fără această clarificare, Ioan Piso susține că are o singură concluzie: “România nu are de câştigat de pe urma acestui proiect”.

“Suntem în criză, dar aceste locuri de muncă nu trebuie produse cu orice risc”

Remus Cernea susține că acest proiect va avea un impact devastator asupra mediului și subliniază că ”E e o iluzie să venim cu astfel de argumente. Suntem în criză, dar aceste locuri de muncă nu trebuie produse cu orice risc, plus că ar putea urma exproprieri forţate”.

SURSA:DCNEWS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *