Bâlbe cu desecretizarea dosarului Roșia Montană

Premierul Victor Ponta și ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Șova, au anunțat că toate documentele din ultimii 14 ani care au legătură cu proiectul Roșia Montană vor fi făcute publice joi, deși inițial Șova declara că documentele respective nu se găsesc în instituția pe care o conduce.
Marți, după avizarea negativă a proiectului de lege privind exploatarea de la Roşia Montană în comisiile Senatului, premierul Victor Ponta a anunţat că întregul dosar care cuprinde toate documentele emise în jurul acestui subiect în ultimii 14 va fi făcut public mâine, de către ministrul delegat Dan Şova. “Domnul Şova va pune mâine la dispoziţie toate documentele din ultimii 14 ani”, a spus prim-ministrul la ieşirea de la discuţiile cu grupul parlamentar al UDMR.

Șova: S-a înțeles greșit

Contactat de jurnaliştii de la Gândul pentru a explica ce documente va publica, Şova a declarat că s-a înţeles greşit, documentele nefiind în instituţia pe care o conduce. “Eu nu mă ocup de desecretizarea documentelor. Documentele nu sunt la mine la minister. Toate documentele sunt la Ministerul Economiei şi la Ministerul Mediului. Singura mea sarcină a fost să redactez proiectul de lege”, a explicat ministrul.

Ulterior, ministrul Șova a afirmat pentru Digi24 că nu a făcut această declarație: „Nu am făcut această declarație, ceea ce a consemnat ziarul gândul este complet neadevărat. Exact așa cum a spus premierul, în cursul zilei de mâine, am primit sarcina, mâine voi face o mapă cu toate documentele care țin de Roșia Montană din 1997 încoace, o voi prezenta premierului și joi vom prezenta și succesiunea tuturor acestor documente care au legătură cu proiectul Roșia Montană și Guvernul României”, a declarat, marți, Dan Șova, menționând că nu a spus nici că toate documentele sunt la Ministerul Economiei și la Ministerul Mediului.

Ministrul a mai spus că aceste documente nu erau secrete și că „urmau să fie prezentate oricum în Comisia Parlamentară”, dar nu ar putea să spună de ce nu au fost date publicității până acum.

„Nu am fost în Guvern până acum”, a precizat Dan Șova.

Premierul Ponta a revenit și asupra declaraţiei iniţiale şi a spus că ministrul Şova îi va prezenta lui documentele mâine, iar joi va organiza o conferinţă de presă.

SURSA:DCNEWS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *