BANCPOST DISPARE!

Banca Transilvania (indice bursier: TLV) a anunțat, vineri, când intenționează să finalizeze fuziunea cu Bancpost, 31 decembrie 2018, și condițiile acestui proces. Ca urmare a tranzacției, BT va deveni cea mai mare bancă din România, în funcție de active, iar Bancpost dispare, scrie Mediafax.
„Având în vedere dispoziţiile art. 249 lit. b) din Legea Societăţilor, Societatea Absorbantă şi Societatea Absorbită şi-au exprimat acordul comun ca data la care fuziunea va deveni efectivă din punct de vedere juridic (Data Efectivă) să fie 31 decembrie 2018, sub condiţia obţinerii aprobării BNR. La această dată, Bancpost S.A. îşi încetează existenţa, fuziunea având ca efect dizolvarea fără lichidare şi transmiterea universală a întregului său patrimoniu către Banca Transilvania S.A., care astfel dobândeşte drepturile şi este ţinută de obligaţiile Bancpost S.A.. Pentru a evita orice dubiu, în cazul în care orice activ al Societății Absorbite nu este menționat în Proiectul de fuziune, ca urmare a unei erori sau omisiuni sau orice alt motiv, indiferent de culpă sau intenție, activul respectiv va fi considerat proprietatea Societății Absorbante și va fi transferat automat către Societatea Absorbantă și, drept urmare, nu se va plăti nicio compensație”, se subliniază în „Proiect de fuziune” al celor două bănci. Integrarea Bancpost în BT a început în aprilie, după ce a fost obținut acordul din partea Consiliului Concurenției și a Băncii Naționale a României (BNR). De asemenea, BT va prelua unitățile teritoriale active ale Bancpost la data de 31 decembrie 2018. La finele lunii noiembrie 2017, BT a semnat un acord pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni (99,15%) deținut de Eurobank Group la Bancpost, respectiv al acțiunilor deținute la ERB Retail Services IFN și ERB Leasing IFN. Valoarea totală a tranzacției se ridică la 226 de milioane de euro din care aproape 179 de milioane de euro doar pentru Bancpost, la care se adaugă preluarea de către Banca Transilvania a unui împrumut subordonat în valoare de 80 de milioane de euro pentru Bancpost. La finele lunii iunie, BT a derulat un proces prin care a preluat și pachetul de 0,85% de la Banpost. „Având în vedere că data propusă pentru finalizarea fuziunii este 31.12.2018, precum și amploarea și complexitatea acestui proces și, totodată, având în vedere necesitatea integrării clienților Bancpost S.A. în cadrul Băncii Transilvania S.A., înainte de finalizarea acestui proces, în colaborare cu liniile de business, s-a luat decizia informării clienților Bancpost S.A. și a contactarii acestora de Banca Transilvania S.A., prin intermediul Bancpost S.A.”, se anunță în documentul care explică procesul de fuziune. Contactarea clienților Bancpost S.A. va avea drept scop prezentarea ofertei BT, iar aceștia pot opta dacă doresc să devină clienți Băncii Transilvania S.A. înainte de finalizarea fuziunii. „În cazul în care clienții Bancpost S.A. fie nu acceptă contactarea de către Banca Transilvania S.A., fie nu acceptă noile condiții contractuale cu aplicabilitate înainte de finalizarea fuziunii, clienții Bancpost S.A. vor fi notificâți în termenul legal înainte de fuziune, indicându-li-se, în mod clar, modul în care produsele Bancpost S.A. contractate de către aceștia vor fi preluate de către Banca Transilvania S.A.. Acest mod de lucru va fi aplicat pentru toate tipurile de clienți (retail și persoane juridice) și respectiv pentru toate tipurile de produse pe care Grupul Financiar Banca Transilvania le poate oferi (fie că e vorba de produse de credit/non-credit oferite de Banca Transilvania S.A., fie că e vorba de produse oferite de subsidiarele Grupului Financiar Banca Transilvania)”, se menționează în proiectul de fuziune. Data de 31 decembrie 2017 a fost stabilită și convenită de cele două bănci că data de referință a situațiilor financiare de fuziune. „Elementele patrimoniale ale celor două Societăți participante la Fuziune au fost evaluate prin metoda activului net contabil, în conformitate cu dispozițiile Legii Contabilității. Metoda activului net contabil presupune că valorile utilizate în cadrul operațiunilor de reorganizare se bazează pe activul net contabil. În acest caz, la operațiunile de fuziune, elementele bilantiere sunt preluate de către societatea beneficiară la valoarea la care acestea au fost evidențiate în contabilitatea societății care le cedează”, se detaliază în „Proiect de fuziune” al celor două bănci. Banca Transilvania s-a clasat la finele anului trecut pe locul secund al sectorului bancar, având active de 59,3 miliarde de lei, ceea ce reprezenta o cotă de piață de 13,8%, în creștere de la 13,15%, în anul anterior. Bancpost era, la finele anului trecut, a noua bancă din sistemul bancar românesc în funcție de active, în valoare de 10,92 miliarde de lei, reprezentând o cotă de piață de 2,55%, în scădere de la 11,65 miliarde de lei, respectiv 2,96% cota de piață. Astfel, valoarea cumulată a celor două va ajunge să reprezinte primul loc al sistemul bancar local. Acesta era ocupat, la finele anului trecut, de BCR, ale cărei active de 67,73 de miliarde de lei reprezentau o cotă de piață de 15,83%, în scădere de la 16,28%, în anul anterior.