Băsescu a recunoscut că își pierde influența la Curtea Constituțională

CCR a redactat motivarea privind respingerea sesizării formulată de președinte la legea referendumului după 20 de zile de la anunțarea deciziei. Președintele Traian Băsescu sugera, la B1 Tv, că și-ar dori ca această motivare să fie publicată cât mai târziu, pentru a da peste cap planurile Uniunii privind referendumul și prezidențialele. Regulamentul CCR oferă 30 de zile pentru publicare unei motivări, dar Curtea, deși nu a dat un mare ajutor USL, nici nu i-a făcut jocurile lui Băsescu.”Procedural, pot să întind după ce vine hotărârea CCR zece zile. Nu am alte mijloace. Nu a venit încă. Ştiu că sunt instrucţiuni extrem de ferme să fie redactată repede (motivarea CCR- n.red.) Presiuni să spunem, am folosit greşit expresia instrucţiuni”, declara Băsescu, pe 20 noiembrie, la B1 Tv.
Președintele și-ar fi dorit ca CCR să redacteze motivarea după 30 de zile, astfel că USL rămânea fără posibilitatea organizării referendumului concomitent cu prezidențialele. O puteau doar în ultimul week-end din decembrie, pe 29. Ipoteză infirmată de purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan.

Băsescu, îngrijorat că pierde sprijinul CCR
Este prima oară în ultimii ani când președintele exprimă public îngrijorări referitoare la ”instrucțiuni” sau ”presiuni” puse pe Curtea Constituțională. Traian Băsescu nu mai are siguranța deciziilor CCR care să-l favorizeze, iar decizia din 14 noiembrie, coroborată cu redactarea mai rapidă decât se aștepta a motivării, reprezintă un semnal că unele instituții se distanțează de șeful statului.
Finalul mandatului președintelui aduce ceea se numește “transferul de putere” la viitorii lideri. Instituțiile unde președintele avea pârghii încep să se reorienteze, iar un semnal în ceea ce privește schimbarea de orizont a CCR l-a dat și Crin Antonescu, în noiembrie. Curtea Constituțională respingea drept neconstituționale, pe 30 octombrie, dispozițiile din Oronanța de Urgență de modificare a legii privind sistemul unitar de pensii publice. Invitat la o emisiune televizată, șeful PNL numea decizia “un mic cadou” pentru Ponta.

Miza-păstrarea USL
Potrivit legii prezidențialelor, citată de România Liberă, data alegerilor se stabilește în luna anterioară expirării mandatului președintelui. Referendumul poate, deci, să fie suprapus turului al II-lea al prezidențialelor, cel mai devreme pe 20 sau 21 decembrie (cu promulgare de către Băsescu pe 15 decembrie + trei zile până la publicarea în MO + zilele până la primul weekend = 20/21 decembrie). PSD ar fi dorit organizarea referendumului în turul I al prezidențialelor.
Noua Constituție, odată adoptată, garantează poziția de premier pentru partidul care ia cele mai multe mandate. Astfel, PSD nu ar mai avea motive să propună un candidat propriu la prezidențiale. Referendumul se poate organiza și în 2015, dar este greu de crezut că se va atinge pragul, chiar și cel de 30%, după două rânduri de alegeri în 2014 și în eventualitatea ca unele forțe politice să boicoteze plebiscitul.

SURSA:DCNEWS