Băsescu amenință Parlamentul și pe Ponta: Dacă nu renunță la majorarea accizei pe combustibil, trimit Bugetul înapoi și îl atac și la Curtea Constituțională

Președintele Traian Băsescu a făcut duminică o declarație de presă, în care a vorbit despre Memorandumul pentru Rompetrol și despre Bugetul pe 2014. Șeful statului a lansat un avertisment către Parlament și către premierul Victor Ponta, arătând că dacă nu se renunță la creșterea cu 5 eurocenți a accizei pe combustibil, va trimite Bugetul înapoi în Parlament, după care îl va ataca și la Curtea Constituțională a României, dacă va fi cazul. Președintele a prezentat mai multe calcule, pentru a demonstra de unde pot fi obținuți banii ce ar urma să fie încasați la Buget din creșterea accizei la combustibil.
ată cele mai importante declarații făcute de Traian Băsescu:
– Totul pornește de la conferința de presă pe care a ținut-o premierul vineri, în care într-adevăr a fost la înălțimea funcției. A reușit să se încurce ca un adolescent la prima întâlnire;
– Am ținut să dau niște explicații. Ca niciodată, îl voi cita pe premier, ca pe un clasic;
– N-am trimis Ordonanța nr. 26 la CCR, ci la Parlament, în încercarea de a găsi o soluție cu Parlamentul, înainte de a mă adresa CCR, dacă va fi cazul. De altfel, niciodată nu am apelat direct la CCR, ci la Parlament, care deține puterea Legislativă. Deci Ordonanța nr.26 nu este la CCR, este la Parlament;
– Nu am nicio bătălie politică cu nimeni, dar îmi exercit atribuțiile constituționale în favoarea românilor, și nu în favoarea partidelor. De altfel, dacă premierul ar vrea să avem o bună colaborare – pentru că asta am înțeles din conferința de vineri – ar trebui să facă două lucruri: primul – să respecte legea, al doilea – să respecte instituțiile statului. Dacă va face aceste două lucruri, vom avea o relație perfectă. Atunci când tu, ca prim-ministru, nu respecţi legea, degeaba ai o majoritate de 70%-72%. Degeaba îţi votează Parlamentul Memorandumul Rompetrol, dacă tu nu respecţi Constituţia.
– Memorandumul pentru Rompetrol a rămas în vigoare. Eu nu am atacat la CCR decât tangențial conținutul legii Memorandului, acest lucru l-a făcut un grup de parlamentari în vară. Fondul atacării Memorandumului la CCR a fost pe art. 16 din Constituție, privind tratamentul egal pentru persoanele şi companiile din România. Al doilea element atacat a fost amestecul puterii legislative în competențele puterii executive. Acordurile, memorandumurile între un agent economic și un Guvern țin de puterea executivă. Era un amestec între executiv și legislativ. Acesta este motivul pentru care CCR a respins legea Memorandumului;
– Ăsta e ghinionul când îți obții doctoratul fără să știi măcar ce scrie în el. Nici măcar jurist bun nu poți să fii. Asta e! Doctori în drept…;
– Dl prim-ministru trebuie să și-l asume (n.r. Memorandumul) prin Hotărâre de Guvern.
– Și acum aș veni la Buget;
– Sunt un susținător al creșterii de cofinanțare a fondurilor europene și sunt un mare susținător al construcției de autostrăzi. Deci nu înțeleg de ce s-a supărat dl prim-ministru pe mine. Nu, vreau să se facă! Și am să-i demonstrez că se poate și fără accizarea la combustibil. Dacă nu se renunță la accizarea suplimentară, voi trimite bugetul înapoi și îl voi ataca și la CCR. Muncesc de câteva zile cu consilierul economic pentru a găsi soluții la accizarea suplimentară a combustibilului;
– Pe date EUROSTAT: șomajul în septembrie 2012 era 6,7%. În septembrie 2013 este 7,5%. Asta înseamnă o creștere de șomeri de 56.000;
– Agricultura este ciclică: Anul ăsta este bună, la anul poate nu mai este. Atunci este bine să calculezi PIB-ul scoțând agricultura, care este dependentă de mai mulți factori. În 2012, creșterea PIB a fost de 2,1%, iar în 2013 vom avea o creștere de 0,8%-1%. Și este provizorie, abia la anul vom ști datele exacte. Având în vedere această creștere extrem de mică, aș fi foarte prudent în ceea ce privește măsurile de creștere a fiscalității. Sunt convins că introducerea de noi poveri fiscare nu face decât să amâne șansa de relansare pe care România o are;
– O afirm ca atunci când coalița Boc a mărit TVA-ul cu 5%, afirm și acum că creșterea accizei la combustibil este o măsură greșită, care ar putea fi evitată. Această creștere va avea efect în fiecare casă. Va fi un impact destul de mare. Deci ceea ce dl prim-ministru spune că vrea să dea oamenilor prin pensii și salarii va fi înghițit prin creșteri de taxe. Și rog să fiu scuzat de BNR. Ceea ce spune premierul că vrea să dea în plus la pensii și salarii, va fi înghițit de creșterea de prețuri și a inflației – prin introducerea taxei pe stâlpi, pe toate construcțiile și pe combustibil. Inflația nu va fi 3,5%-3,6% anul viitor. Din experiență o spun, nu aveam cum să nu exprim un asemenea punct de vedere, cred că va fi o creștere de inflație de 0,5%. Acciza nu va crește doar cu 7 eurocenți. Se adaugă și TVA-ul și ajungem la 8,6 eurocenți. Mai mult, Guvernul nu a utilizat cursul de schimb de la 1 octombrie 2013 – când era curs mai bun – ci s-a dus în 2012. Și utilizează o rată de 4,52, în loc de 4,45 de lei pentru un euro. Este o contribuție importantă la buget. Efectele vor afecta major IMM-urile, întreprinderile familiare, dar și marile companii de transport, care consumă combustibil. S-ar putea să fie falimente și aici, din cauza cascadei de creșteri;
– Îi propun premierului Ponta să renunțe la această acciză, având în vedere efectele rele pentru economie și pentru șansa de relansare a economiei românești și să privească în propriul buget, împreună cu majoritatea parlamentară, uitându-se în primul rând la Ministerul Dezvoltării Regionale – de unde am găsit 1,4 miliarde de lei ce ar putea fi utilizați;
– Este inadmisibil să pui acciză pe combustibil ca să îți faci bani pentru baroni;
– Am experiența măririi TVA-ului cu 5 procente. A fost una dintre marile erori. Trebuiau găsite alte soluții. Ceea ce v-am exemplificat prin cifre înseamnă creșterea prețului combustibilului cu 8% – 53 de bani;
– Alte 600 de milioane de lei aș lua de la dobânzile pentru împrumuturi;
– Și atunci – 1.400 de la clientela politică a d-lui Dragnea și cu 600 de aici – avem 2 miliarde de euro. Mai avem nevoie de 280 de milioane de lei, o sumă ridicolă în bugetul de stat, în raport cu cele 217 milarde, cât sunt veniturile bugetului de stat pentru anul viitor. Aș putea spune oricând de unde să ia această sumă, dar vreau să mă feresc de propagandă;
– Deci avem suma cu care să nu se introducă acciză pe combustibil. După trauma din 2010, poporul ăsta nu merită să mai sufere încă o dată. Atunci nu aveam de unde să luăm bani, nu mai puteam plăti salariile. Acum putem.

Răspunsuri la întrebări:
– Nu va fi nicio consecință asupra trimiterii înapoi a Bugetului în Parlament. Dacă au nevoie îi ajut, dacă nu, nu-i nicio problemă să chem FMI aici, pentru că nu România e la dispoziția Fondului, ci invers. Ori vin să ajungem la o concluzie comună, ori merg înainte și facem circ. Cel mai mare rău ar fi să dăm drumul la această acciză suplimentară pe combustibil;
– Sunt dispus să discut cu oricine pentru a preveni să repetăm ce am făcut în 2010 cu TVA-ul – și cu Guvernul și cu Parlamentul. Nu le voi trimite o invitație oficială președinților celor două Camere, ci le voi trimite un calcul;
– Voi trimite Bugetul înapoi în Parlament pe oportunitate, nu pe constituționalitate, pentru că creează daune;
– Doar TVR-ul lui Săftoiu poate bloca pensiile;
– Eu nu voi renunța să cer scoaterea acestei taxe, decât când nu vom mai avea de unde să o acoperim, pentru că va face rău economiei naționale.