Băsescu dinamitează numirea la CCR: Nu primesc jurământul lui Bolcaș. Ceremonia nu se face la Cotroceni

Președintele Traian Băsescu spune că va refuza să participe la ceremonia de învestire în funcție a noului judecător al Curții Constituționale, dacă acesta va fi avocatul Lucian Bolcaș. Șeful statului precizează că nu va pune Palatul Cotroceni la dispoziție pentru acest eveniment. Băsescu afirmă că un om cu mentalitatea lui Bolcaș și care disprețuiește statul de drept, nu are ce căuta la CCR.
”Legea CCR spune că un nou judecător depune jurământul în fața președintelui și a președinților celor două Camere. Nu știu impactul, dar eu nu voi participa la o astfel de ceremonie când e vorba de Bolcaș și această ceremonie nu se va desfășura la Cotroceni, poate să se desfășoare unde vor ei. Nu sunt prevăzute sancțiuni. Nu știu cum vor interpreta juriștii, dacă jurământul e valabil sau nu, probabil că va fi, dar mi se pare inadmisibil să numești la CCR un om cu mentalitatea și gândirea lui Lucian Bolcaș”, a declarat președintele, miercuri seara, la B1 Tv.
Avocatul Lucian Bolcaș este nominalizarea Senatului pentru funcția de judecător al Curții Constituționale, după ce Iulia Motoc a obținut un post la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
”Nu pot uita disprețul pe care îl are pentru statul de drept și pe care și l-a manifestat anul trecut, în vară, fără rezerve, dar și de-a lungul carierei politice, are și probleme de antisemitism demonstrate”, a mai spus președintele.
Președintele a precizat că numirea lui Bolcaș putea fi blocată dacă prezența președintelui la ceremonie era o prevedere constituțională. El a explicat că acesta este cazul în ceea ce-i privește pe miniștri, Constituția stipulând că nu-și pot începe mandatul dacă nu depun jurământul în fața șefului statului.
”Dincoace, la judecătorii Curții Cosntituționale, e prevedere în legea CCR, nu-mi dau seama dacă are același impact. Problema e a lor, să găsească și soluția politică, slavă Domnului că nefiind obligație constituțională nu există sancțiuni pentru mine, nu voi participa”, a afirmat Băsescu.
Și dacă el se va simți judecător CCR în condițiile în care președintele nu i-a primit jurământul, problema lui, a adăugat președintele.

SURSA:DCNEWS