Băsescu, împroprietărit după retrocedări ilegale. Zeci de localnici din Nana sunt chemaţi în judecată

Afacerile agricole ale familiei Băsescu de la Nana se desfăşoară pe terenuri obţinute în urma unui lung şir de retrocedări ilegale. Zece persoane sunt deja chemate în judecată după ce au primit titluri de proprietate în baza unor documente false.

Culmea, sunt localnici care au aflat că au primit teren drept despăgubire abia după ce procurorii le-au bătut la uşă.
Mai mult, răspund acum în faţa legii pentru greşeli pe care nu le-ar fi comis.
De vină ar fi angajaţii Primăriei din Nana care au folosit documente false pentru a obţine în timp record terenurile vândute ulterior familiei prezidenţiale, potrivit unei anchete realizată de colegii de la Antena 3.
Retrocedări ilegale
Zeci de localnici din comuna Nana sunt, în prezent, chemaţi în judecată pentru pământurile primite ilegal de la primărie. Ar fi folosit documente false care să le permită să intre în posesia terenurilor: certificate de naştere sau de deces, dar şi certificate de căsătorie. Mai mult, la dosarele de retrocedare au anexat documente care făceau referire la alte persoane decât autorii moştenirilor, persoane care aveau aceleaşi nume şi prenume, dar nu erau rude cu titularii cererilor de restituire.
În total, 11 procese se desfăşoară în prezent la Judecătoria Olteniţa pentru ca statul să recupereze pământurile retrocedate ilegal. Printre cei chemaţi în instanţă se numără şi Zoia Dobre. Femeia spune că nu ea a fost cea care a depus cererea şi nici nu s-a ocupat ulterior de pământul primit de la stat.
Acum va merge în instanţă pentru a da explicaţii pentru despăgubirea de care n-a beneficiat.
Femeia nu este singura care se află în această situaţie. Gherghina Savu, în vârstă de 80 de ani, ar fi semnat o împuternicire prin care secretara Primăriei Nana, Tudoriţa Niculae, primea dreptul să îi recupereze o suprafaţă de pământ de 6.500 de metri pătraţi. De fapt, angajaţii primăriei ar fi întocmit o cerere pentru o suprafaţă de 10 ori mai mare. Mai mult în raportul corpului de control al Guvernului, Gherghina Savu ar fi obţinut ilegal pământul pentru că s-a folosit de numele altei persoane care avea dreptul la despăgubiri.
Procese cu moştenitorii
Un alt caz în care ANRP vrea să retragă dreptul de proprietate este şi cel în care Alexandru Vasilescu ar fi obţinut ilegal de la stat 7,13 hectare de teren agricol. Doar că localnicul din Nana a decedat în anii ’90. Surprinzător, angajaţii primăriei spun că Vasilescu şi-a obţinut titlul mulţi ani mai târziu.
Acum moştenitorii acestuia ar putea răspunde în faţa legii.
Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor trebuie să decidă dacă, în instanţă, va merge împotriva lor. Un caz similar este cel al Paulei Şchiauc, decedată şi ea, care ar fi primit teren fără să depună documente care să dovedească calitatea de moştenitor.
Terenurile ilegale au ajuns la Băsescu
Angajaţii primăriei au cerut zeci de hectare de teren, drept despăgubire, şi le-au vândut ulterior la un preţ bun. Din 14 salariaţi, 9 au depus cereri pentru retrocedari, în ultimii 10 ani. Mai mult, au aprobat cererile depuse şi de rudele lor.
Astfel, primarul Gheorghe Dobre a depus 2 cereri pentru aproape 13 hectare de teren. La fel a facut şi mama lui care a obţinut de la stat 19 hectare de teren. Fratele primarului, angajat şi el la primărie ca agent agricol, a cerut şi el 10 hectare de teren. Astfel, doar familia primarului a obţinut în baza a 5 cereri 32 de hectare.
Aceeaşi metodă a aplicat şi contabila comunei, Vasilica Preda. A obţinut în nume propriu 3,2 hectare de teren la care se adaugă 9 hectare obţinute de fiul ei şi alte 9 obşinute de nora sa, Simona Preda, referend în Primărie şi fiica secretarei Tudoriţa Niculae.
Toate aceste cereri au fost aprobate în timp record, chiar de angajaţii primăriei, astfel că pe numele lor au fost deja deschise dosare penale fiind acuzaţi de conflict de interese, abuz în serviciu şi fals.
Toate terenurile obţinute ilegal au fost vândute către italienii de la Berfige SRL care apoi le-au revândut Ioanei Băsescu cu peste 1,2 milioane de euro.
Cei care trebuiau să îşi primească terenul moştenit de la familie şi care deţineau acte în acest sens, fie au primit teren într-o altă comună, fie sunt încă pe listele de aşteptare.
sursa: