Băsescu și CCR discreditează USL pe plan extern

Președintele PNL Crin Antonescu a anunțat, duminică, la Pitești, că o prioritate pentru USL rămâne modificarea Constituției. El a arătat însă că forma finală a proiectului va fi trimisă Comisiei de la Veneția în cursul anului 2014 și nu la sfârșitul acestei luni, cum se convenise inițial.
“Probabil în cursul anului viitor, când vom avea forma definitivată, vom avea și o consultare cu Comisia de la Veneția. Rămâne o prioritate pentru USL. (…) Noi am vorbit despre modificarea Constituției în campania electorală și în prima zi în care am intrat în Parlament cu noua majoritate ne-am apucat de asta și am și făcut-o”, a declarat Crin Antonescu, citat de Agerpres.

Comisia, informată despre motivele amânării

Liderul liberal a precizat că finalizarea proiectului a fost întârziată din cauza Curții Constituționale a României, care a decis ca Legea Referendumului să fie aplicată la un an după adoptare. Antonescu a subliniat însă că reprezentanții Comisiei de la Veneția vor fi informați despre motivele amânării.

“Am convenit, la data respectivă, că undeva spre sfârșitul lui septembrie le vom trimite forma finală, poate chiar adoptată deja într-una dintre Camere. Când am făcut această înțelegere, nu știam că va putea veni o decizie a Curții Constituționale care să ne spună că legea referendumului este constituțională, dar că nu vor dânșii să o aplicăm un an de zile. Și atunci sigur că tot calendarul s-a schimbat, noi nu am mai abordat (…) noua formă de modificare a Constituției în Senat și, ca atare, nu avem o nouă formă de trimis Comisiei de la Veneția”, a explicat președintele PNL.

SURSA:DCNEWS