Bogdan Chirieac: Ponta a obținut OK-ul american pentru președinție. TOTUȘI…

Bogdan Chirieac face o analiză a întâlnirilor pe care le-a avut Victor Ponta la New York,

cu ocazia Adunării Generale ONU, din perspectiva politicii de la București. În corespondența sa, Chirieac evaluează impactul atacului lansat de Barack Obama la adresa lui Victor Orban, evoluțiile de pe scena internațională și rolul organizației mondiale, într-o lume aflată în fierbere.

Iată corespondența trimisă de Bogdan Chirieac pentru DCNews:

Într-un astfel de moment, de fierbere la nivel mondial, putem să ne întrebăm care este rolul ONU. Ct de importantă este instituția? În anii 90, când nu vedeam decât NATO și UE, mă întrebam de ce ne mai trebuie ONU. Mă alăturam celor care spuneau, după încheierea războiului rece, că ONU a rămas un loc unde se cheltuie bani. Și atât. Misiunile ONU, vezi Somalia, au fost lipsite de succes. Moscova discuta direct cu Washingtonul, la ce mai era necesară ONU?

Ce vedem, în prezent? În loc să se simplifice, lumea s-a complicat mult mai mult decât în anii 90. Avem război în Ucraina, Statul Islamic, a luat din nou foc Orientul Mijlociu, Israelul este atacat din teritoriile palestiniene. În Africa avem cea mai mare epidemie de Ebola din istorie. Organizația mondială a redevenit importantă pentru că problemele lumii trebuie rezolvate global, nu punctual. Și nu doar în campania electorală.

Lobby-ul unguresc, blocat la discursul lui Obama

Șocant a fost discursul președintelui Obama. Lobby-ul unguresc de la Washington și New York a fost pur și simplu blocat de felul dur în care Barack Obama a taxat încălcarea drepturilor omului și intimidarea societății civile în Ungaria. Premierul Victor Orban a devenit, din acest punct de vedere, aproape o persona non-grata a acestei sesiuni ONU. Experții au sesizat că, totuși, SUA au lăsat deschisă ușa negocierilor cu Vladimir Putin. Tonul președintelui Obama a fost ferm, față de Rusia, dar cu trimiteri permanente la dialog.

Nimic despre Băsescu, nimic despre derapajele democratice de acasă

La actuala sesiune a Adunării Generale participă din România premierul Victor Ponta. Discursul său tratează temele mari de politică externă ale lumii, din poziția României de țară membră NATO și UE. Nimic despre Traian Băsescu, nimic despre derapajele democratice de acasă, nimic despre implicarea Justiției în campania electorală (vezi cazul Iohannis).

Victor Ponta a avut întâlniri oficiale cu președintele Turciei, Recep Erdogan, și cu viceprim-ministrul Consiliului de Stat al Chinei, Zhang Gaoli. Momentul de glorie, însă, a fost poza de familie făcută împreună cu familia Obama.

Lansare în campania electorală

Această fotografie, în care cei doi nu se întâlnesc pe un hol, cum se mai obișnuiește după sesiunile de dicuții, ci stau ca la fotograf, împreună cu cele două doamne, Michelle și Daciana, este fără îndoială o lansare mai mult decât oficială a campaniei pentru Cotroceni a dlui Ponta. Practic, după ce a învins la Bruxelles, în disputa cu Traian Băsescu legată de numirea comisarului european, reușind să o impună pe Corina Crețu, dl. Ponta vine și cu OK-ul american pentru președinția României.

Americanii merg cu învingătorii

Asta nu înseamnă că lucrurile sunt deja jucate. În august 2004, premierul de atunci, Adrian Năstase, își lansa candidatura împreună cu președintele de atunci al Americii, George W. Bush, din Biroul Oval de la Casa Albă.

Ceea ce ar fi fost, categoric, o opțiune mai bună pentru România s-a poticnit în votul cetățenilor români. Viața ne-a arătat, apoi, că americanii merg întotdeauna cu învingătorii.
– See more at: http://www.dcnews.ro/bogdan-chirieac-ponta-a-ob-inut-ok-ul-american-pentru-pre-edin-ie-totu-i_454731.html#sthash.b1Hhmt9g.dpuf