Câţi kilometri de autostradă ar putea face Guvernul Ponta cu banii din redevenţele MAJORATE

Guvernul intenţionează să majoreze redevenţele pentru toate resursele naturale, iar banii încasaţi să nu mai fie vărsaţi la bugetul de stat, ci într-un fond special. Premierul Victor Ponta vrea ca banii rezultaţi să fie folosiţi pentru construcţia de autostrăzi sau pentru realizarea de proiecte de informatizare.
Ideea creării unui fond special, după modelul Norvegiei, nu este una nouă. Ea a fost avansată în martie 2012 de preşedintele Traian Băsescu, care a mai afirmat, la postul public de televiziune că „redevenţa la Petrom este mizeră ca dimensiune, foarte mică, extrem de incorect negociată”, făcând referire la contractul de privatizare încheiat în 2003 de Guvernul Năstase.
Deocamdată, autorităţile nu ştiu cu cât vor fi crescute redevenţele, un nivel avansat anul trecut de ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, fiind de “20-30%, cel puţin”. Acum, ministrul spune pentru gândul că redevenţele “nu vor fi nici mai mici, nici mai mari” decât cele din alte state UE sau din afara UE. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Gheorghe Duţu, nu exclude “o majorare şi mai mare”de 30%.

Deocamdată, ANRM analizează sistemele de redevenţe practicate de mai multe ţări care au condiţii de explorare/exploatare similare cu cele din România. Raportul va fi gata cel mai târziu în septembrie. Un exemplu urmărit de autorităţi este cel al Israelului, care practică un impozit – ce poate ajunge la 50% – pe profiturile excepţionale din activităţile din domeniul petrolului şi gazelor.

SURSA:Gândul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *