Ce alternative îi dă Antonescu lui Ponta: Premierul pierde în orice situație

Cei doi co-președinți ai USL, Victor Ponta și Crin Antonescu, au fost prezenți luni seară în două talk-show-uri simultane. Liderul PSD a apărut în emisiunea „Sinteza zilei”, de la Antena 3, în timp ce președintele PNL a mers la emisiunea „Sub semnul întrebării”, de la B1 Tv. Atitudinile celor doi lideri USL au fost total diferite. Victor Ponta a fost diplomat, militând pentru continuitatea USL, în timp ce Crin Antonescu a fost mult mai agresiv, oferindu-i premierului două posibilități de a încheia criza din Uniune. În ambele situații însă, Victor Ponta ar avea de pierdut
Liderul PNL a lăsat să se înțeleagă că actuala criză din USL nu poate avea decât două deznodăminte, în cazul amândurora Victor Ponta fiind cel care ar avea de pierdut.
Crin Antonescu a transmis că premierul fie acceptă varianta PNL – cu Iohannis ministru al Afacerilor Interne și vicepremier, fie demisionează din fruntea Guvernului, pentru a-i scoate pe liberali de la guvernare.
În cazul în care va accepta compromisul liberalilor, premierul va avea de pierdut în planul imaginii, iar Crin Antonescu va fi câștigătorul războiului din USL. Victor Ponta va fi perceput drept cel care a dat înapoi în fața liberalilor, iar social-democraților nu le-ar pica prea bine această mișcare.
De partea cealaltă, dacă vrea să scoată PNL de la guvernare, premierul trebuie să demisioneze și să întocmească o altă majoritate care să-l propulseze în fruntea Executivului, a mai arătat președintele Senatului. În această situație, problema cea mare a lui Victor Ponta nu ar fi să obțină majoritatea în Parlament, ci faptul că ar ajunge iar la mâna președintelui Traian Băsescu, șeful statului fiind cel care îl numește pe primul-ministru. Iar în acest caz, este greu de crezut că Traian Băsescu nu va încerca să pună bețe în drumul lui Victor Ponta către un nou mandat la Palatul Victoria.

SURSA:DCNEWS