Ceremonie la CCR la ora 12.00 Klaus Iohannis, validat de Curtea Constituțională

Curtea Constituţională a validat, vineri, cu unanimitate rezultatul alegerilor prezidenţiale.

Astfel, CCR a adoptat, vineri, hotărârile de validare a rezultatului alegerilor prezidenţiale şi a alegerii lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României.

Ceremonia oficială de validare în funcția de președinte a lui Iohannis va avea loc la ora 12.00. La ceremonie va participa și președintele în funcție.

Administrația Prezidențială a anunțat printr-un comunicat că președintele Traian Băsescu va participa la ora 12.00, la sediul CCR, la ședința de validare a alegerii lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României de către Plenul Curţii Constituţionale.

Traian Băsescu a fost invitat la ceremonie de CCR.

Când ar putea avea loc depunerea jurământului

Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat vineri dimineață că cel mai probabil președintele ales Klaus Iohannis va depune jurământul în Parlament cu o zi înainte de finalizarea mandatului lui Băsescu.

„Ar trebui, după socotelile mele, în 21 (decembrie – n.r.), cred, cu o zi înainte de expirarea mandatului actualului președinte”, a spus Zegrean cu referire la data în care va depune jurământul Iohannis.

in curs de actualizare