Cum a fost construit un sistem de forță destinat să controleze societatea românească. Mugur Ciuvică, despre cartea „Zece ani răi”

”10 ani de domnie a lui Traian Băsescu 10 ani de hoție”

”Dar mai ales 10 ani de teroare, de care abia am reușit să scăpăm după 1989”

Victor Petrini, ultimul erou al lui Marin Preda, adună tot chinul unei vieți, al unei generații și al unei țări ca să scrie „Era Ticăloșilor”. La el m-a dus gândul citind „Zece ani răi” și vorbind despre carte cu Mugur Ciuvică. Lide­rul Grupului de Investigații Politice nu e nici Victor Petrini – slavă Domnului – și nici Marin Preda și nici nu și-a propus asta, dar cartea pe care o semnează se putea numi fără probleme „Era Ticălosului”. „Zece ani răi” sunt documentarul acela pe care-l așteptați și pe care nu l-ați primit până acum, ca să înțelegeți de ce la finalul lui 2014 erați mai obosiți că niciodată în viață. Citiți inter­viul și cartea, pentru că istoria uitată riscă să fie repetată.

Sabina Iosub: Ați scos o carte care se numește „Zece ani răi”. Răi pentru cine?

Mugur Ciuvică: Răi au fost pentru, n-aşspune chiar pentru toată lumea, dar pentru cei mai mulți cetățeni ai României. Au fost 10 ani de domnie a lui Traian Băsescu, au fost 10 ani de hoție – cu hoția eram obișnuiți și din anii precedenți -, dar au fost 10 ani de teroare, și cu teroarea ne cam dezobișnuiserăm după Revoluție. Ne-a obligat domnul Băsescu să ne reobișnuim cu frica, cu procesele aranjate, cu condamnările dictate, cu cătu­șele, cu ascultările de telefoane și cu urmăririle.

Sabina Iosub: Cartea dvs. începe cu o paralelă între felul în care erau tratați jurnaliștii în perioada lui Traian Băsescu și primii ani de comunism în care jurnaliștii compăreau în fața Tribunalului Poporului.

Mugur Ciuvică: M-a frapat asemănarea asta! Am mai scris despre ea pe site-ul nostru, asemănarea dintre tratamentul din cei 10 ani și cel pe care-l oferea puterea stalinistă adversarilor. Practic sistemul e la fel, procedura e la fel, și toate componentele, procesul în sine, propaganda, tot. În ’45 a fost un proces al jurnaliștilor. Și noi am prezentat în carte felul în care propaganda a salutat condamnarea jurnaliștilor. Ne-a frapat asemănarea și am prezentat aici destul de grăitor felul în care propaganda în anii aceștia a acompaniat măsurile de forță ale regimului împotriva jurnaliștilor de la Antena 3.

Prezentarea unei fâşii a băsismului autentic

Mugur Ciuvică: Am reușit, spunem noi, dar zic și cei care au citit cartea, am reușit să facem o prezentare a unei fâșii a băsis­mului. Am prezentat în această carte cum Traian Băsescu și-a construit cărămidă cu cărămidă, om cu om, instituție cu instituție, lege cu lege un sistem de forță destinat să controleze socie­tatea românească. Cronologic, în paralel, am prezentat relația dintre Dan Voiculescu și Traian Băsescu – aici am mers puţin înaintea celor 10 ani pentru că, am uitat și noi, în perioada 2003-2004, exact atunci când s-a realizat privatizarea ICA și s-a discutat și public despre asta, domnul Traian Băsescu nu era deloc oripilat de privatizarea respectivă, nu era deloc supărat sau adversar al domnului Dan Voiculescu, ci dimpotrivă era foarte prietenos, îi făcea curte domnului Voiculescu și Partidului Umanist – a fost practic perioada de vârf a Partidului Umanist –, iar domnul Băsescu s-a gândit că are nevoie de susținere politică și era foarte prietenos. Domnul Dan Voiculescu nu a fost foarte, foarte încântat de pupăturile domnului Băsescu, dar imediat după ce s-a făcut Guvernul, pe 6 ianuarie 2005, domnul Băsescu, fiind deja cu sacii în căruță, a dat un interviu la Adevărul, în care a vorbit despre „soluția imorală, PUR”. Din acel moment, Dan Voiculescu a fost 10 ani principalul adversar al lui Traian Băsescu. Dan Voiculescu de atunci a spus că omul este incurabil, irecuperabil…

Sabina Iosub: …că va arunca țara în aer…

Mugur Ciuvică: Exact! A spus atunci că România condusă de un astfel de președinte care dacă va ajunge să aibă și guvern, majoritate parla­mentară și va ajunge să controleze și instituțiile de forță, România va fi iadul pe pământ. A avut dreptate! Deci prezentăm și relația asta, lupta dintre Dan Voiculescu și Traian Băsescu, prezentăm și lupta lui Traian Băsescu cu Antena 3 – Traian Băsescu și-a găsit un adversar și în Antena 3 supărat fiind de pozițiile luate de acest post de televi­ziune – și ca urmare a acestor două lucruri, construirea sistemului de forță pe de o parte, lupta cu Dan Voicu­lescu și cu Antena 3 pe de altă parte, a ieșit și procesul. Întâi dosarul, redeschis în perioada în care Dan Voicu­lescu a condus Comisia de Suspendare a președintelui Băsescu, și a continuat în ritm alert procesul. decât mine, Traian Băsescu a fost tot timpul obsedat să înroleze presa, ca să nu aibă parte de critici, și a reușit ca 90 la sută din presă să o controleze, dar a fost și partea politică. Ăsta e un lucru mai puțin știut. Politic, Dan Voiculescu a fost singurul adversar constant timp de 10 ani al politicianului Traian Băsescu. L-a mai avut adversar pe Tăriceanu, dar o perioadă limitată, anii în care acesta a fost prim-ministru, l-a mai avut vreo doi ani pe Crin Antonescu, pe Victor Ponta, tot așa vreo doi ani, dar din prima zi de mandat și până-n ultima, principalul adversar politic al lui Traian Băsescu a fost Dan Voicu­lescu. Şi Dan Voiculescu a vorbit tot timpul critic despre fiecare acțiune politică, fiecare declarație, fiecare gest politic al lui Traian Băsescu. Iar asta cu siguranță l-a scos din minți şi i-a creat obsesia.

Obsesia Dan Voiculescu

Sabina Iosub: Ați perceput acest dosar ca pe o răzbunare, punând datele cap la cap?

Mugur Ciuvică: Da, este o răzbunare, dar cred că e chiar ceva mai mult. Răzbunarea, până la urmă, poate să aibă și ceva uman în ea. În cazul ăsta, e o pedepsire! Domnul Traian Băsescu, în paranoia lui și cu puterea pe care și-a construit-o, a vrut efectiv să-l pedepsească pe Dan Voiculescu și pe Antena 3. A fost o pedeapsă. Știţi, genul de pedepse medievale, cam așa am văzut noi că s-au desfășurat lucrurile. Când era o răscoală, puternicul, prințul, baronul înăbușea răscoala și-l pedepsea exemplar pe cel care a condus-o. Ei, cam așa văd eu. A fost o pedeapsă care nu a avut nimic omenesc în ea. Nu e vorba atât de sentimente, cât despre dorința lui Traian Băsescu de a-și pedepsi adversarul.

Sabina Iosub: Numiți atitudinea lui Traian Băsescu față de Dan Voiculescu chiar așa: „Obsesia Voiculescu”

Mugur Ciuvică: Da, e o obsesie!

Sabina Iosub: De ce credeți? Oare pentru că Dan Voiculescu nu a vrut să-i supună televiziunile așa cum a cerut?

Mugur Ciuvică: Și asta, și știți mai bine.

Sabina Iosub: Despre dosar spuneați la un moment că vi se pare – citez – „una dintre cele mai mari făcături”. Mai credeți asta?

Mugur Ciuvică: E cea mai mare făcătură! Bine, e cea mai mare și pentru că a fost un adevărat lot implicat. 12 cetățeni au fost condamnați și cei mai mulți au intrat la închisoare, pentru a reuși să-l bage la închisoare pe Dan Voiculescu. NU este nimic în dosarul respectiv! Nu este absolut nimic în el! Rechizitoriul este o compunere pe alocuri cretină, cu toată dragostea o spun, pe alocuri mizerabilă, dar este o compunere, iar probe nu există!