CUM DE N-AM MAI LUAT… SALATĂ!

alineatAtunci când am ajuns, în primele rânduri, în Occident (dezvoltat, din punctul de vedere al comerţului, cum nu ne puteam închipui, încă, la noi…) în câteva zone am fost însoţit de prieteni, români! Ei trăind în ţările respective, de mai mulţi ani şi fiind adaptaţi, deja, tuturor realităţilor de acolo. Aşa că, de fiecare dată, s-a întâmplat acelaşi fenomen: ei se uitau la mine, aproape cu uluire, la modul în care căram… şi căram… în coşul cel mare al supermagazinului! Dând, la casă, 100… 200… 300 euro! Culmea atingând-o, undeva, în Franţa, când a trebuit să schimb o bancnotă de 500 euro iar casieriţa m-a refuzat! Trimiţându-mă la… bancă! Noroc că au fost ei cu mine şi mi-au schimbat de câte 100 euro ca să pot să plătesc! La ieşirea din supermarket, de fiecare dată, dialogul era aproape acelaşi: „vezi tu, aceasta este marea capcană, marea păcăleală a supermarketurilor! Tu te duci să iei una- alta, iar când pleci de acolo pleci şi cu aialaltă… răsaialaltă….până se umple coşul! Mai aveţi mult până să vă adaptaţi la necesităţile de a cumpăra, fie, o dată, la o perioadă mai îndelungată, toate cele necesare, fie- dacă te duci mai des, cele care chiar îţi trebuie! Ori pentru care te-ai dus la hipermarket! Aici e toată şmecheria acestei afaceri! D-aia sunt coşurile aşa de mari! Nu-ţi dai seama, dar banii tăi se duc, acolo, chiar dacă, teoretic, nu prea i-ai da!”
alineatDesigur, au trecut ani, de atunci, ne-am mai adaptat şi noi la condiţiile comerţului modern, chiar dacă, iată, astăzi suntem prizonierii acestor lanţuri de supermarketuri în care, din nefericire, se duc banii românilor care pleacă… în străinătate! Dar asta este, deja, altă poveste!…
alineatÎntâmplarea pe care vreau să v-o povestesc, însă, acum, s-a petrecut într-una dintre serile ultimelor zile. Atunci când m-am întors acasă, am tras maşina în locul unde o parchez, de obicei, şi, când să mă dau jos din maşină, am văzut-o pe soţia mea, aşezată chiar lângă maşină. Se întorcea de la şcoală, îşi terminase orele şi se nimerise să parcheze aproape în acelaşi moment cu mine.
– Hai şi cu mine la supermarket, vreau să iau şi eu două salate! Două salate mari, pentru că în piaţă nu am găsit şi vreau să fac o salată verde!…
– Păi şi mergem în supermarket pentru o salată? Chiar două?
– Nu vreau altceva, luăm doar salată şi atât!…
alineatAm urcat în maşină şi am plecat la cel mai apropiat supermagazin care chiar se găsea aproape. Am luat coşul de rigoare (chiar dacă, doar pentru două salate era suficientă o sacoşă) şi am intrat în magazin. De obicei, îmi place să fac cumpărăturile de unul singur, fie pentru că fiecare are ritmul său de a face cumpărături, fie pentru că îmi place să mă uit la cele… neuitate! Mai descopăr un produs nou, mai văd o marcă ciudată, în fine- tot ce se poate întâmpla când te duci într-un supermagazin. Aşa s-a întâmplat şi acum, chiar dacă nu m-am îndepărtat prea mult de zona zarzavaturilor. Salată? Bineînţeles că nu era! Nu aveau ăia, la supermarazinul lor, salată, în acel moment! Cum nu se găsea nici la piaţă, de altfel… dar, în loc să facem pasul înapoi şi să ieşim din supermagazin, am rămas. Ştiţi de ce? Ia uitaţi-vă cu atenţie! Supermagazinele au intrări şi… nu prea au ieşiri! Nu prea poţi să ieşi pe unde ai intrat! Aşa că vei fi nevoit să ieşi pe la… casă! Puţine lanţuri de supermagazine mai au poartă de intrare fără sistemul acela care nu-ţi permite să şi ieşi pe acolo!… Aşa că, nu s-a găsit salată, dar aveau… portocale! La sac! Şi aveau- ce să vezi- pepeni d-ăia galbeni verzi! Aduşi tocmai din Costa Rica! Extraordinar! I-am pus în coş!… Am mers mai departe, am descoperit nişte grisine irlandeze- o bunătate, auzisem de ele, aşa că am luat câte un pachet din fiecare… Cum ne-am găsit în zona alimentelor, ne-au făcut cu ochiul nişte icre de ştiucă, o bunătate! Iar de la afumăturile naturale- o şuncă presată ca la… măcelăria tradiţională de acasă! Desigur, nu aia căreia i se face reclamă, la „teveu”, cu fitostat de pastmenie şi fosfolat de coledie (am zis şi eu, aşa, la mişto- citiţi etichetele mezelurilor şi o să vă cruciţi ce băgaţi în dumneavoastră!…)
alineatDesigur, nu puteam ocoli… dulciurile! Au ăştia nişte ciocolăţi aduse din Elveţia- o nebunie! Dar şi din Chile- ce să vezi- nişte banane cu ciocolată- extraordinare! La vinuri? Am găsit nişte vinuri din Republica Moldova, o bunătate! Şi, desigur, înainte de a ajunge la casă mai erau nişte puncte cu oferte unde am găsit nişte chestii de sărbătoare- pentru sărbătoarea care se apropia! Şi- am ajuns la casă! Coşul era aproape plin! Am umplut banda casei respective care- chilipir- mergea foarte repede! Încasa fata aia, la bani, într-o veselie! Noroc că aveam şi card- astfel că ne-au redus un produs care costa 10 lei, la doar… 5 lei! Moment în care, dintr-o dată, am avut revelaţia: „mă, vă daţi seama câţi bani ne iau nouă, ăştia dacă pot să reducă cu 50% şi tot să câştige?!” După ce am plătit şi am umplut, din nou, coşul cu sacoşele în care am pus toate cele pe care le-am cumpărat, ne-am îndreptat către ieşire. Moment în care am realizat fatalitatea:
NU LUASEM… SALATĂ! Dar lăsasem vreo 2-3 milioane de lei vechi, în interior! Şi atunci mi-am adus aminte de prietenii mei, din Occident şi mi-am dat seama că toate vorbele şi sfaturile lor frumoase trec pe lângă noi ca apa prin penele gâştii! De, am vrut economie de piaţă!…

prof. dr. Sorin Danciu