DANIEL BARBU, PRIMA REACȚIE, DUPĂ CE DNA L-A PUS SUB URMĂRIRE PENALĂ: PSD ȘI ALDE, CELE MAI MARI AMENZI ÎN MANDATUL MEU

Daniel Barbu, fost președinte al Autorității Electorale Permanente și în prezent numărul 2 pe lista ALDE pentru alegerile europarlamentare, este urmărit penal de procurorii DNA, în dosarul lui Mircea Drăghici, trezorierul PSD. Daniel Barbu este acuzat de procurori că în perioada cât a fost șef la AEP nu a urmărit cum se cheltuie banii primiți ca subvenție de către partidele politice.
În replică, Daniel Barbu a explicat că el nu avea atribuții în stabilirea controalelor și nici nu s-a implicat în activitatea subordonaților pentru a opri controalele la partidele politice.
”Toată declarația poate fi rezumată într-o singură frază: nu am stopat, oprit, blocat niciun fel de control la niciun partid politic pe durata mandatului meu ca președinte al Autorității Electorale Permanente. (…) Atribuția de a face controale la partide aparține Departamentului de Control din AEP. Eu, în calitate de președinte nu aveam nicio atribuție în acest sens. Dovada că nu m-am implicat deloc ca președinte este că ALDE, partid din care am plecat în funcție și în care m-am întors, a plătit cele mai mari amenzi, bineînțeles, după PSD, care este un partid mai mare. Nu am avut nicio ezitare să semnez amenzile primite de ALDE și confiscările care s-au făcut.”, a declarat Daniel Barbu.