De Ce vrea Băsescu menținerea USL

Președintele Traian Băsescu a transmis luni că „nu e departe ziua” în care ar putea depune mai multe plângeri penale împotriva premierului Victor Ponta, „nu numai pentru corupție și pentru abuz în serviciu”. Politologul Alfred Bulai a explicat pentru DC News ce ar putea urmări șeful statului prin atacul lansat la adresa liderului PSD.
Orice atac pe care Traian Băsescu îl lansează către membrii USL nu face decât să întărească Uniunea, iar șeful statului pare să-și dorească tocmai continuitatea alianței, cel puțin până la alegerile europarlamentare.
În măsura în care USL s-ar rupe înainte de luna mai, Partidul Mișcarea Populară nu ar mai avea ce adepți să atragă de partea sa. Electoratul de dreapta – nu foarte numeros în România – ar avea de ales între PNL, PDL, PMP, FC, PNȚCD etc. Ar fi prea multe formațiuni de dreapta pe eșichierul politic al țării pentru ca partidul susținut de Traian Băsescu să poată obține un scor bun la europarlamentare.

PMP trece în planul secund al Opoziției
De asemenea, în condițiile în care USL se rupe, PNL ar deveni cel mai important contestatar al Guvernului și cel mai vocal adversar al PSD. Astfel, PMP nu ar mai avea pe cine să atace și nu ar mai putea ieși în față pentru a capitaliza imagine și voturi. Ar pierde statutul de lider al Opoziției.
În aceste condiții, Traian Băsescu pare să facă în continuare jocurile PMP. Miza europarlamentarelor este uriașă pentru șeful statului și pentru cei care îl susțin. Dacă PMP obține un scor de două cifre în luna mai, apropiat de cel al PDL, președintele poate atrage mare parte din tabăra portocalie în Mișcarea Populară. Partidul condus de Eugen Tomac și Elena Udrea ar reprezenta concurentul în plină ascensiune, capabil să înghită din PDL – o formațiune aflată de mult timp pe un trend ascendent – și ar putea deveni un actor important în politica din România.

SURSA:DCNEWS