DE LA RAED ARAFAT LA…ROŞIA MONTANĂ!

Când am decis să publicăm materialul ce viza posibila naştere a realei societăţi civile din România, contextul părea unul defavorabil unui astfel punct de vedere: manifestările din Piaţa Universităţi, dar şi din celelalte oraşe în care se întâmpla aşa ceva erau supuse unui adevărat blocaj mediatic incredibil, în timp ce, pe de altă parte, se rostuiau (la ordin sau nu, asta este altă poveste) toate datele compromiterii celor implicaţi în asemenea acţiune.
Totul părea fără nici un rost, numai că, exact atunci când condiţiile par compromise trebuie să crezi, cu adevărat, în şansa de a depăşi aceste obstacole. Este ceea ce gândeam noi, pe de o parte, dar constituia şi elementul de unitate al celor care s-au revoltat, până la urmă…
Din fericire, trăim într-o lume în care cenzura nu mai poate funcţiona, blocajele nu pot fi realizate, pe nici un fel de căi, comunicarea există şi, mai ales, poate fi deţinută de oricine, indiferent de buna sau reaua lui credinţă. Din nefericire pentru ele, televiziunile care s-au învăţat să televizeze numai din interese personale, călcând în picioare, de multe ori, corectitudinea şi buna credinţă, s-au văzut puse în faţa unei situaţii pe care nu o puteau înţelege, dar pe care, până la urmă, au fost nevoite să o accepte: CHIAR ŞI CEI MAI ÎNVERŞUNAŢI ADVERSARI DIN PRIMUL MOMENT, ÎN SECVENŢA CARE A URMAT, FIE AU CEDAT (FĂRĂ A-ŞI CERE, BINEÎNŢELES, SCUZE) FIE AU ADOPTAT O CU TOTUL ALTĂ ATITUDINE FAŢĂ DE „HIPSTERII“ CARE ÎI DERANJASERĂ, INIŢIAL!
Pentru a înţelege, în adevăratele dimensiuni, ce s-a întâmplat, cu adevărat, este foarte important să legăm evenimentele, între ele. Mai precis, să ne ducem în Piaţa Universităţii, în iarnă, atunci când manifestările respective au fost punctul de plecare al dărâmării unei guvernări ce părea, în acel moment, de neînlocuit… Atitudinea televiziunilor faţă de acele evenimente a fost şi atunci diferită, numai că, unele dintre ele s-au pliat, în totalitate, pe eveniment. De ce s-a întâmplat asta, atunci? Păi, s-a spus că erau interesele patronilor televiziunilor respective şi chiar foarte mulţi bani la mijloc! Cu toate acestea, mediatizarea acelor manifestări (cu toate provocările care, la un moment dat, păreau să le compromită) a fost posibilă şi pentru că a existat un simbol, un obiectiv concret, pe numele său Raed Arafat. Omul nu avea nici o vină, a căzut, pur şi simplu, la mijloc, însă întreaga acţiune s-a desfăşurat de aşa manieră că, până la urmă, lucrurile au ajuns într-acolo încât până şi „neînfricatul“ preşedinte a trebuit să dea înapoi. Politicienii (inclusiv cei din opoziţie) s-au pomenit, atunci, în afara jocului pentru că societatea refuza politicul, era sătulă de stilul ce se manifestase, până în acel moment, iar atitudinea anti-sistem părea să pună în mare pericol organizarea de partid şi de stat. A fost motivul pentru care, atunci, partidele din opoziţie s-au reorientat, rapid, preluând, din mers, mesajul revoltaţilor şi ridicându-se, foarte rapid, la putere, mizând pe această forţă care a împins-o până a ajuns la guvernare.
Din nefericire, însă, politicienii noştri se pare că înţeleg cât se poate de greu şi uită cât se poate de repede. Pentru că, altfel, adevăratul obiectiv al manifestărilor din Piaţa Universităţii, din toamnă, nu ar fi avut parte de acelaşi tratament, cel puţin de neînţeles, dacă nu chiar revoltător, nu doar din partea televiziunilor (mai mult sau mai puţi aservite) cât şi din partea politicienilor care, într-o lungă perioadă de început, nici nu i-au băgat în seamă pe protestatari. Pentru că, până la urmă, nu e nici o diferenţă între Raed Arafat şi Roşia Montană chiar dacă unul este „pe persoană fizică“, iar celălalt ditamai obiectivul strategic, economic şi chiar social. Degeaba au încercat, când au ajuns la concluzia că, totuşi, ar trebui să vorbească despre subiect, fără a-i întreba, în continuare, nimic pe manifestanţi, să ţintească interesul către Roşia Montană, cianuri, poluare şi altele ca ele! Nu, Roşia Montană este un simbol, un element adiacent, în realitate toate celelalte proteste se reunesc în refuzul de a mai accepta vânzarea ţării pe lucru de nimic, cedarea tuturor elementelor pozitive ale unei naţiunii, fără ca aceasta să fie întrebată, distrugerea unei economii, îngroparea unei ţări! Acesta este sensul protestului, degeaba încearcă manipulanţii de profesie să îndrepte atenţia doar către cianuri aşa cum, în iarnă, ar fi contat doar numele lui Raed Arafat…
În realitate, protestul celor care constituie, în sfârşit, adevărata societate civilă românească (oameni care refuză politicienii, presa aservită, dar şi aşa-zişii reprezentanţi autoimpuşi ai societăţii civile care nu s-au dovedit a fi, în atâta timp, decât nişte simpli agenţi de influenţă!) toate acţiunile mobilizându-i într-o acţiune fără precedent, în beneficiul unei idei, al unor obiective concrete şi al unor speranţe pe care oamenii şi le asumă…
Şi chiar dacă unii pot considera că este, deja, prea târziu, rămâne gândirea populară că niciodată nu este prea târziu şi chiar când totul poate părea sortit eşecului, abia atunci se pot reîntregi speranţele…
Sorin DANCIU