DIANA PÂRVU, SUSPECTĂ DE CANCER: ”ÎMI VINE SĂ PLÂNG…. AM ÎNCEPUT SĂ MĂ GÂNDESC DACĂ AM ZILELE NUMĂRATE”

Diana Pârzu, fosta prezentatoare meteo de la Kanal D, a fost diagnosticată cu endometrioză în urmă cu aproximativ un an. În același timp, medicii i-au spus că este suspectă de cancer.
”Pentru mine a fost un șoc pentru că nu știam ce este și primele impresii au fost că aș fi și suspectă de cancer. Puterea cuvintelor acelea le-am simțit până în măduva oaselor. Nu am fost om o săptămână. Nu aș putea să descriu în cuvinte. Dacă nu erau prietenii, familia, iubitul, lângă mine, cred că nu aș fi găsit medicul potrivit.
A fost un episod negru, dar care s-a terminat foarte bine pentru că am depistat la timp problema, am operat-o și acum sunt sănătoasă, nu mai am nicio problemă. Mi s-a zis că pot să fac ce vreau eu, și copii și tot. Pe mine gândul că nu aș mai putea face copii m-a terminat psihic. Am simțit că o iau razna. A fost foarte greu de acceptat. Am spus că nu am cancer singur și această endometrioză nu are ce să caute, imediat o rezolvăm. Tot îmi repetam asta. Mi s-a pus și al doilea diagnostic și al treilea.. A fost o perioadă grea, dar acum sunt bine”, a spus Diana Pârvu la DCNews.

Endometrioza, depistată la un control de rutină

Endometrioza a fost depistată la un simplu control de rutină, frumoasa blondină neavând niciun simptom.
”Nu aveam simptome. Am înțeles că sunt femei care cad pe stradă de durere. Eu am descoperit-o la un control de rutină. A fost o suspiciune.. Când mi s-a spus și că sunt suspectă de cancer, am început să mă gândesc dacă am zilele numărate, dacă oare mai trăiesc?. Slavă Domnului nu a fost așa. Îmi amintesc și acum, când am ieșit din cabinetul medicului, efectiv, m-am topit pe picioare, am început să plâng și am zis nu o să mai am copii. Atunci iubitul meu m-a luat în brațe și mi-a spus să termin cu prostiile, că nu am nimic, și indiferent ce va fi, o să fiu bine. Îmi vine să plâng când vorbesc despre asta…”, a adăugat fosta prezentatoare tv.
În prezent, Diana Pârvu merge la control o dată la 2 luni și potrivit analizelor, este perfect sănătoasă.