EBA, scoasă din minți de Vica Blochina! Fiica preşedintelui a refuzat să mai apară în ediţia specială de Paşte a concursului «Dansez pentru tine»

Schimbări de ultimă oră pe lista celor care vor participa la ediţia specială de Paşte a emisiunii “Dansez pentru tine”, care se va difuza la PRO TV sub titulatura “Minunea dansului”. Vedeta show-ului, Elena Băsescu (34 de ani), a refuzat să urce pe scenă alături de Vica Blochina. Motivul pentru care fata cea mică a preşedintelui a spus “pas” este scandalul provocat în trecut de fosta balerină, care s-a lăudat că a fumat marijuana alături de soţul Elenei Băsescu.
O ţară întreagă aştepta să o vadă pe Elena Băsescu unduindu-se pe scena show-ului care va fi difuzat în ajunul Paştelui. Însă, relaţia încordată existentă între ea şi Vica a făcut-o pe mezina preşedintelui să renunţe! EBA, care urma să danseze la secţiunea “umanitare”, îşi luase în serios rolul şi, alături de Vova, unul dintre membrii trupei de balet Edi Stancu, s-a pregătit intens câteva zile la rând, la studiourile Buftea, pentru apariţia pe scena emisiunii-concurs. Când totul părea că merge ca uns, la urechile Elenei a ajuns informaţia că va fi colegă de platou cu Vica Blochina, fosta iubită a lui Piţurcă. Brunetei i s-a urcat sângele-n cap la auzul acestui nume, şi asta pentru că fosta balerină a povestit într-o emisiune TV că ea şi Syda, nimeni altul decât soţul Elenei, au fumat marijuana într-o escapadă în Olanda. Pentru a evita să dea nas în nas cu Vica, EBA a luat o deciz i e care i-a năucit pe organizatorii concursului: şi-a luat bocceluţa şi a plecat acasă: “Ori eu, ori ea! Nu pot să particip la o emisiune alături de o persoană care, în trecut, a încercat să târască întrun scandal legat de droguri şi de substanţe halucinogene numele soţului meu. M-am pregătit, m-am antrenat, dar nu mai dansez!”, le-a spus EBA producătorilor show-ului.
Ramona Mănescu, aut din motive politice

Un alt nume greu care ar fi trebuit să danseze la secţiunea “umanitare”, Ramona Mănescu, soţia edilului de la sectorul 6 al Capitalei, a sărit din schemă imediat după ce EBA a renunţat la participarea la emisiune. Producătorii au fost nevoiţi să o sune şi să renunţe politicos la serviciile ei, deoarece rămăsese singurul politician în concurs. “S-ar fi interpretat că îi facem reclamă. Aşa, când era şi fiica preşedintelui, era altceva. Aveam reprezentanţi din două partide”, ne-au dezvăluit surse din PRO TV.
Concurenţii vor dansa cu fiii şi cu fiicele lor

La secţiunea “umanitare” vor dansa perechile: coregrafa Cocuţa şi dansatorul Bogdan, Iulia Vântur şi dansatorul Genil şi, ca noutate, Bianca Drăguşanu şi Victor Slav. Producătorii caută acum a patra pereche. La secţiunea “concurs” se vor întrece Giani Kiriţă, Jean de la Craiova şi Vica Blochina, care vor face pereche cu copiii lor. A patra pereche din concurs este formată din Mihaela Rădulescu şi coregraful Bogdan Boantă. Iniţial, şi Cabral a fost în cărţi, dar s-a retras după câteva antrenamente.
sursa: libertatea.ro