FAMILIA CARE A CRESCUT-O PE SORINA, MIȘCARE EXPLOZIVĂ ÎN INSTANȚA! AVOCAT: ‘SUNTEM PE UN DRUM BUN’

Familia Șărămăt, cei care au crescut-o pe Sorina până când a fost adoptată, s-a prezentat, luni, la Tribunalul București, pentru a cere anularea adopției și suspendarea efectelor procedurii, subliniind că documentele pe care le vor prezenta instanței vor fi admise și fetița se va întoarce în țară.
„Astăzi (luni, n.r.) au fost două termene de judecata – cele două dosare – anulare adopție și suspendare efecte adopție. Astăzi am făcut un pas înainte. S-au contestat cele două dosare, cel care era la Craiova, ce privea anularea adopției cu dosarul din București. Au rămas să se judece dosarele la București, conexate. (…) Suntem pe un drum bun, eu cred că aceste acțiuni vor fi admise și Sorina se va întoarce în România. În fața legii, mizăm pe faptul că avem inscrisuri false dovedite prin expertizele efectuate la dosarul penal. Le vom folosi ca probe în dosar”, a declarat avocatul familiei Șărămăt, Ioana Constantin, conform Mediafax.
Potrivit avocatului, acele înscrisuri false sunt „rapoarte și înscrisuri false care nu au fost semnate de familia Șărămăt”.
La rândul său, Mariana Șărămăt, asistentul maternal, a spus că, de când Sorina a plecat cu familia adoptivă în SUA, nu au primit deloc vești despre minoră.
„Nici pe fetiță nu o lasă să vorbească cu surioara ei, cu Andreea. Nu știm nimic de fată. Doar pun câte o poză la o lună, două. Noi o așteptăm acasă. Andreea a început școala astăzi, e foarte tristă. (…) Acele poze nu sunt reale. Nu e Sorina care era la noi”, a spus asistentul maternal.
Sorina, fetiţa în vârstă de 8 ani din Baia de Aramă, a părăsit România la finele lunii iulie, împreună cu părinţii adoptivi.