FINALĂ DE INFARCT – SIMONA HALPE, ÎNAINTE DE DUELUL CU SERENA WILLIAMS: ‘SUNT MAI DISPERATĂ SĂ CÂȘTIG EU WINBLEDONUL DECÂT SĂ O OPRESC’

Jucătoarea de tenis din România, Simona Halep, (27 de ani, nr. 7 WTA) a vorbit despre finala pe care o va disputa cu Serena Williams (37 de ani, nr. 10 WTA), scoțând în evidență faptul că se simte foarte încrezătoare în sine.
După victoria împotriva Elinei Svitolina (24 de ani, nr. 8 WTA), cu scorul de 6-1, 6-3, Halep a vorbit despre finala pe care urmează să o dispute cu americanca Serena Williams.
”Am jucat multe meciuri împotriva Serenei Williams şi unele dintre ele au fost foarte echilibrate. Am învăţat din aceste partide că am şansa mea. Acum, sunt convinsă că pot să o înving. Bineînţeles, o respect enorm pentru ceea ce a făcut în tenis şi pentru ceea ce face în continuare, dar mă simt foarte puternică mental. Vom vedea ce va fi, va fi o provocare uriaşă”, a comentat Simona Halep despre adversara ei din finala feminină de la Wimbledon, conform Mediafax.
Simona a vorbit despre respectul pe care i-l poartă sportivei americane, care a câștigat șapte trofee la Wimbledon.
”Serena a fost unul dintre modelele mele. Să vezi pe cineva că poate câştiga atât de multe titluri aici, pe iarbă, nu are cum să nu te motiveze”, a mai adăugat Simona.
Întrebată dacă este mai motivată să câștige trofeul de la Wimbledon sau să o oprească pe Serena să atingă recordul lui Margaret Court la numărul de Grand Slam-uri câștigate, Halep a răspuns: ”Sunt mai disperată să câştig eu Wimbledonul decât să o opresc pe Serena. Mă concentrez doar pe ce am eu de făcut, nu mă gândesc la recordul ei. Recordurile ei sunt uriaşe deja, dar nu mă interesează în perspectiva finalei. Eu sunt concentrată pe mine, pe ce am eu de făcut.”
”Este o finală grea, dar şi o provocare foarte mare. Mă simt bine, încerc doar să fiu pozitivă şi să dau ce am mai bun. E o senzaţie frumoasă, nemaipomenită, pe care nu o să o uit niciodată. Vreau să mă bucur de acest moment, iar mâine să resetez tot şi să mă concentrez pe finală”, a mai adăugat românca.