Germania: sirian care ar fi planificat un atac terorist a fost arestat

Poliția germană a reținut marți un bărbat sirian în vârstă de 37 de ani, acesta fiind acuzat că ar fi plănuit să organizeze un atentat terorist în Germania, au informat surse din cadrul Poliției și Parchetului, citate de Reuters.

Autoritățile susțin că bărbatul ar fi făcut schimburi de informații și materiale necesare confecționării unor bombe artizanale prin intermediul unui grup online de discuții din care fac parte persoane radicalizate.

Potrivit procurorilor, forțele speciale au efectuat percheziții în apartamentul din Berlin al suspectului. Anchetatorii susțin că bărbatul achiziționase substanțe chimice și alte materiale necesare pentru construirea unei bombe.

Marțea trecută polițiștii germani au arestat trei persoane la Offenbach, acuzate că ar fi planificat un atac cu bombă în numele grupării teroriste Stat Islamic.