Început de săptămână bun pentru Bursa de Valori București: a deschis în creştere şedinţa de luni

Bursa de Valori Bucureşti a deschis în creştere şedinţa de luni, iar după primele 30 de minute BET, indicele care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, se aprecia cu 0,13%, relatează Agerpres.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a înregistrat un avans de 0,11%, în timp ce pe indicele BET-FI al SIF-urilor scădea cu 0,46%.

BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, era în urcare cu 0,22%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, consemna o apreciere de 0,03%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, era în coborâre cu 0,06%.

Valoarea tranzacţiilor derulate pe Bursa de Valori luni dimineaţa era de 1,44 milioane de lei (303.132 euro).

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Casa de Bucovina – Club de munte (+ 6%), Artego (+1,33%) şi Nuclearelectrica (+ 1%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Electroargeş (-5,63%), Transilvania broker de asigurare (-4,29%) şi Altur(-1,33%).