ÎNLOCUITOR TĂRICEANU, CONDUCERE SENAT. REGULAMENT: CUM SE VOTEAZĂ – JOCURILE ÎN ZIUA DECISIVĂ

Marţi este ales noul preşedinte al Senatului, după ce Călin Popescu Tăriceanu a demisionat, urmare a retragerii ALDE de la guvernare.
Pentru funcţia de preşedinte al Senatului au fost anunţaţi până în prezent trei candidaţi: Teodor Meleşcanu, susţinut de PSD, Ion Popa, de la ALDE, şi Alina Gorghiu – propusă de PNL. În ceea ce priveşte procedura de alegere a preşedintelui Senatului, regulamentul spune următoarele:
Art 23 – (1) Preşedintele Senatului este ales, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordinea descrescătoare a mărimii grupului parlamentar, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de liderii grupurilor parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere.
(2) Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a întrunit, la primul tur de scrutin, votul majorităţii senatorilor prezenţi.
(3) Dacă niciun candidat nu a întrunit numărul de voturi necesar se organizează noi tururi de scrutin, la care participă primii 2 candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi sau, după caz, toţi candidaţii care s-au clasat pe primul loc, la egalitate de voturi, ori primul clasat şi toţi candidaţii care s-au clasat pe locul al doilea, cu un număr egal de voturi. Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a obţinut votul majorităţii senatorilor prezenţi.
(4) Constatarea rezultatelor votului şi întocmirea procesului-verbal se fac de către o comisie constituită din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar.