INTERVIU Iohannis: E clar că trebuie să lucrez cu DNA. Vreau să terminăm cu corupția în România

Președintele Klaus Iohannis a precizat, miercuri, într-un interviu acordat Adevărul Live

, că nu dorește ridicarea imediată a Mecanismului de Cooperare și Verificare. Discursul din cadrul ședinței CSM despre a face din ridicarea MCV-ului un obiectiv a fost un apel la muncă, a arătat Iohannis. Președintele a atras atenția asupra fenomenului de „telejustiție”, în contextul afirmațiilor sale din ședința CSM despre stenogramele ajunse în presă. Iohannis a arătat că pentru România rămâne o prioritate intrarea în zona euro

– (includerea Procurorului General în CSAT) Este o chestiune care ar trebui foarte bine judecată. CSAT nu se ocupă doar de apărarea țării, ci și de securitatea națională. Lupta anticorupție ține de securitatea națională, mai ales în această etapă.

– Nu, nu este în niciun fel vorba de amestecarea puterilor în stat;

– Nu am spus că este obligatoriu sau că nu se poate altfel (…) Dacă în sistemul judiciar apare, sau în CSM, o discuție și se ajunge la concluza că ar fi bine să se modifice o anumită lege, atunci trebuie să se adreseze ministrului Justiției și deja suntem în situația în care o putere în stat se poate adresa Parlamentului doar prin intermediul altei puteri. Nu spun că este rău, așa este constituțional (…) Mie asta îmi arată că am venit cu teme importante, astfel nu se discutau

– (ridicarea MCV-ului) N-am spus că este imperios necesar să-l ridicăm repede, că trebuie acum sau că nu-mi place mie. MCV-ul a fost și este util. Ne ajută. A fost convenit, nu impus. Pe de altă parte, MCV-ul a fost inventat ca și instrument de control și verificare pentru a ajuta România și există obiective stabilite. În momentul în care România a devenit membru în UE este clar că acest instrument este caduc. Eu vreau să devenim noi atât de buni încât acest instrument să nu mai fie necesar.

– am spus că noi trebuie să ne facem temele, evaluarea să se facă obiectiv în așa fel încât într-un termen rezonabil România să fie acolo unde ne dorim noi și partenerii europeni. A fost un apel la muncă și la îndeplinirea acestor obiective;

– (decuplarea presei de la stenogramele din dosare) M-am bazat pe semnale din sistemul judiciar și clasa politică;

– vreau să atrag atenția că nu trebuie să exagerăm să ajungem la fenomenul care se numește telejustiție. E clar că oricine are dreptul la informare și orice jurnalist are o informație este aproape obligat să dea această informație, dar de acolo până la a muta fapta de la procuror la televizor este cale lungă;
Ce spune Weber despre discursul lui Iohannis de la CSM: Nu ne-a zis Bruxellesul pe cine să anchetăm

– riscăm ca printr-un exces de informații dintr-un dosar poate apărea impresia că un om este vinovat și poate nu-i. Acel om are dreptul la un tratament corect și la imagine. Dacă se constată că încă nu există foarte clar aceste proiecte, ele trebuie create. Am avut astfel de situații, după care oamenii au fost declarați nevinovați;

– (sancționarea celor care atacă independența justiției) Nu cred că trebuie să avem sancțiuni pentru politicieni, trebuie să avem o clasă politică suficient de matură încât fiecare politician să aibă interesul legitim să nu facă astfel de declarații pentru că îi dăunează. CSM-ul trebuie să reacționeze imediat și să sancționeze prin declarația respectivă;

– (relația cu Ponta) Așa am vrut să fie, cum se vede: o relație de lucru. Nu avem niciun pact, nicio înțelegere;

– Este o schimbare de paradigmă, vreau să intrăm și aici într-o normalitate;

– Lucrurile au intrat repede într-o normalitate. Că nu au văzut-o toți, nu e o problemă, ea se va instaura pentru că așa este bine;

– (OUG privind renunțarea la doctorat) Cu siguranță n-o să dau replici prin media, cum nu este treaba președintelui să comenteze la TV tot ce se întâmplă în țară. Asta nu înseamnă că președintele nu are o părere. Președintele nu trebuie să fie un analist, ci trebuie să dea mesaje în zone importante. Eu niciodată nu am fost de părere că trebuie să dăm acte normative pentru o persoană;

– (divergențe de opinie cu Ponta) Faptul că noi discutăm nu înseamnă că avem aceeași părere, ba chiar aș putea să spun că politicianul Iohannis și politicianul Ponta au păreri diferite în multe chestiuni, dar noi nu ne întâlnim ca politicieni. Sunt o serie de lucruri unde avem păreri fundamental diferite, dar asta nu înseamnă că nu le putem pune în paranteză;

– Un arbitru trebuie să arbitreze atunci când e cazul, nu să comenteze;

– (consultările cu partidele) Tema este subiectul pe apărare. Este important să avem un consens politic pe subiectul apărării. Suntem într-o zonă complicată geopolitic. Voi propune partidelor să ne înțelegem că vom avea o perioadă de trecere până în 2017, iar de atunci să ne înțelegem că indiferent de cine guvernează să alocăm 3% pentru sistemul de apărare;

– Da, sigur. El este uzual și voi propune să se asumăm aceste lucruri inclusiv în scris. Adică să semnăm un pact sau cum vreți să-i spuneți;
Livia Stanciu: Justiția nu e o supraputere. Sistemul judiciar, supus la atacuri extrem de dure

– (despre schimbarea șefului SMG) Generalul Dănilă a fost șeful SMG, mandatul domniei sale s-a încheiat și a fost luată în discuție chestiunea în CSAT care mi l-a propus pe generalul Ciucă. Am avut în prealabil o discuție foate bună și l-am numit șef al SMG;

– (despre decorarea lui Octav Bjoza) Eu am ținut să dau un semnal prin această decorare, un semnal care arată prețuirea mea penteu foștii deținuți politici. Nu m-am referit numai la foștii deținuți politici din perioada comunistă, ci și la cei care au suferit din motive politice în timpul Revoluției. Decorația s-a dat președintelui AFDRP, un om de mare ținută care a fost un președinte care a onorat Asociația Foștilor Deținuți Politici;

– Nu am putut să constat, nici eu și nici cei care m-au ajutat, vreun semn de întrebare care ar plana asupra d-lui Bjoza sau AFDPR. Acele acuzații nu mi se par fondate. Cum poate cineva care pe vremea legionarilor avea 3 ani să fie legionar? Întreaga discuție a fost forțată, nu știu de cine, nu știu de ce. A fost un act reparatoriu, pentru că foștii deținuți politici nu au fost băgați în seamă;

– (întâlnirea cu întregul corp diplomatic) Trebuie să subliniez din nou orientarea pro-europeană și pro-atlantică a României. Românii trebuie să știe că orientarea României e așa, și nu altfel;

– (vizita în Republica Moldova) Există semnale că până atunci se va apropia de finalizare negocierea politică. Eu cred că votul este unul pro-european. Fragil e o noțiune relativă. Majoritatea a votat pro-european, este un lucru pe care îl apreciez și această apreciere vreau s-o subliniez prin vizita mea;

– (vizite la Berlin și Bruxelles și intrarea în Schengen) Este ușor de înțeles că aceste vizite sunt foarte importante și pentru relația bilaterală și avem relații vechi, profunde, importante, și cu Franța și cu Germania. Aceste lucruri trebuie subliniate și recunoscute. Este clar că România trebuie să-și consolideze și relațiile europene. Un aspect foarte practic este discuția pe Schengen. În toate întâlnirile pe care le voi avea voi aborda și această chestiune. Voi ridica problema la fiecare discuție și sper să se rezolve într-un termen rezonabil;

– Trebuie să vedem dacă trebuie să negociem ceva sau este o chestiune de negociere diplomatică;

– (relația cu SUA și interviul Laurei Kovesi pentru NPR) Este o confirmare a faptului pe care l-am constatat și eu: lupta anticorupție este importantă. Este importantă pentru partenerii noștri. Eu vreau să am o luptă anticorupție intensă și cu rezultate. Vreau să terminăm cu corupția în România. Clar că trebuie să lucrez cu DNA, dar nu numai, ci cu toți partenerii care participă la o luptă anticorupție eficientă. Nu cred că cineva în acel interviu a vrut să personalizeze instituțiile, pentru că nu cred că asta ar face sens.

– (întâlnire cu Victoria Nuland și discursul oficialului SUA despre corupție) Cu siguranță, când va veni, voi avea o discuție cu Nuland și ar fi un lucru foarte bun pentru că am intra în anumite detalii. Sunt perfect de acord cu acea evaluare (a d-nei Nuland);

– (criza din Grecia) Nu trebuie să amestecăm lucrurile. Au existat cercuri în care s-a discutat despre aceste variante (Grexit) pur ipotetic. Nu se poate ieși din zona euro. Decizia este irevocabilă. Discuția devine extrem de ipotetică și nu cred că trebuie urmărită foarte departe. Nu cred că trebuie să creăm scenarii apocaliptice și să-i punem pe greci sub presiune. Da, intrarea României în zona euro este și rămâne și îmi asum acest obiectiv important al României. Vreau ca România să devină membru al zonei euro. Dorința mea singură nu este suficientă;

– Eu voi propune tuturor partenerilor să păstrăm acest obiectiv important de a intra în zona euro, indiferent de ce fac grecii;

– (numirea unui director la SIE) În săptămânile următoare voi analiza această chestiune;

– (schimbarea lui George Maior de la SRI) E o discuție puțin artificială. Postul este ocupat. SRI funcționează în parametrii buni, chiar nu simt nevoia de a face din asta o temă;

– (acomodarea la Cotroceni) M-am acomodat și faptul că ieșirile mele generează reacții foarte multe mă bucură, fiindcă asta pentru mine este o dovadă că am ridicat teme cu adevărat importante.
– See more at: http://www.dcnews.ro/pre-edintele-iohannis-primul-interviu-in-presa-na-ionala-live-text_464104.html#sthash.fjQzoDpe.dpuf