ÎNTRE “CHEF” ŞI… “ŞEF”!…

alineatRecunosc, nu mă uit la emisiunile de divertisment, de la nicio televiziune, din România! Am mai multe motive, de la lipsa de timp, efectiv, până la nivelul pe care îl cosider departe de aşteptările mele personale, în raport cu asemenea emisiuni. Desigur, mi se întâmplă, uneori, când mă aflu în casa fiicei mele (acolo se uită la emisiuni de divertisment!) să nimeresc peste asemenea emisiuni şi, firesc, n-am ce face- mai trag cu ochiul! Iar atunci mai constat, de fiecare dată, ceva anume- GĂLĂGIA! Scandalul! Zbierătele! Totul în numele… distracţiei, bineînţeles!…
alineatAm făcut această introducere pentru a vă mărturisi că atunci când am auzit (prima oară), după care am şi citit (de mai multe ori) cuvântul CHEF eu m-am gândit la ceea ce are, firesc, limba română de atât de multă vreme- chef! De la a avea chef să faci ceva, până la a participa la un chef- paranghelie, distracţie, din nou!… De data aceasta, însă, chiar pentru un cunoscător al limbii române apărea o problemă- “chef” în contextele respective n-avea niciun sens! După care, mai nou, am descoperit că respectivul “chef” avea şi… plural: “chefi”! Am mai rămas nedumerit, până când, firesc, m-am interesat să văd despre ce e vorba pentru că, până la urmă, acestea erau titlurile unor emisiuni de… divertisment! Şi atunci am înţeles că, de fapt, în neînţelepciunea mea, nu pricepusem că “chef” şi “chefi” reprezintă, în realitate- … bucătari! Bucătarii au ajuns „şefi”?!…- m-am întrebat, pentru prima oară, după care mi-am dat seama că în americanofonia noastră „henglezească” ne-am adaptat şi la astea şi am luat cheful- şef, fost bucătar şi l-am transformat în ditamai personajul distractiv! Iarăşi, n-am să înţeleg (ca multă lume, de altfel) de ce atâta interes la emisiunile în care vin… bucătari?! Nu de alta, dar gospodinele, de câte ori stau de vorbă, fac asemenea schimburi de experienţă, în legătură cu, nu-i aşa, preparatele pe care le pregătesc, la casa lor! Până la urmă este treaba şi nivelul telespectatorilor actuali- iar aici n-am să mă refer la generaţia „PROştii şi câştigi” pentru că nu e cazul lor, măcar în acest… caz! Ăsta e divertismentul care se poartă şi, până la urmă, fiecare se uită la ce vrea!… Deşi…
alineatDeşi, lucrurile par mult mai complicate, dacă este să le analizezi în realitatea lor: ce este, în realitate, divertismentul? Păi un program care propune spectacol, bucuria sufletului, umor, în fine- ce cuprinde termenul de divertisment, în totalitatea lui. Iar aici trebuie să fac referire la emisiunile de divertisment pe care le vedeam, pe vremuri- nefiind un nostalgic al acelor vremuri! Totuşi, aşa cum, poate, am mai mărturisit, întâmplarea a făcut să urmăresc (într-o noapte de revelion) un moment de aşa-zis divertisment într-un spaţiu de televiziune uriaş care părea cam… gol! Pentru ca, absolut întâmplător, într-o reluare a Televiziunii Române să urmărim un spectacol realizat de regretatul (şi acum) Alexandru Bocăneţ în care studioul era cu mult, dar cu mult mai mic decât noul şi modernul studio în care se făcea divertismentul momentului- dar care îşi umplea goliciunea cu tot felul de desene, benzi, dungi trase cu inteligenţă încât studioul şi ecranul păreau foarte… pline! Într-adevăr, diferenţa o fac, înţelepciunea, talentul, imaginaţia! De aceea mi-a şi atras atenţia cineva că lucrurile chiar aşa stau: „vedeţi, studio-ul ăla nu doar că era foarte mare, dar avea şi nişte ecrane electronice care puteau mări şi mai mult cadrul şi, firesc, desăvârşi imaginea! N-au avut înţelepciunea să se adapteze condiţiilor tehnice de care, iată, chiar dispuneau!”
alineatPe de altă parte, însă, trebuie să mai recunoaştem ceva: UMORUL! Umorul, în România actuală este la… pământ! Şi când spunem asta ne referim la toate cele care se întâmplă: de la dispariţia momentelor de umor inteligent şi cu talent (de la grupul Divertis la Vouă, chiar Vacanţa Mare, în vremurile lor bune- toate, dar toate- au apus!) până la lipsa interpreţilor de umor, actorilor de talent care să umple ecranul cu toate cele pe care le rosteau, de exemplu un Toma Caragiu… Dem Rădulescu… Amza Pelea… Octavian Cotescu… Marin Moraru… ca să nu ne referim şi la perechile muzicale gen Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, ori Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru! Să fim bine înţeleşi, s-au făcut momente excepţionale şi după 1990! Chiar anii ‘90, încă, mai păstrau vie memoria umorului românesc! La Televiziunea Română s-au transmis, în reluare, momente antologice din acea perioadă, atunci când se făcea UMOR adevărat, în ţara asta! Astăzi?… Nimic din toate acestea nu mai este de actualitate, astăzi, în România! Iar atunci când se mai încumetă cineva să zică, vezi, Doamne, că face… umor, în realitate este mai mult… omor! Pentru că te vei lovi de violenţa limbajului, de lipsa minimei autocenzuri, de hăhăitul de tip băsist („se umflase de râs”!) toate la un loc îndepărtându-te, definitiv, de ideea de… divertisment!
alineatVorba cuiva- gagicile, în ziua de astăzi, sunt foarte mişto, dar prea puţine au picioarele pe care le aveau alea, din spectacolele de revistă, chiar ale lui Tănase! Să înţelegem că pe măsură ce întreaga civilizaţie românească avansează, umorul se duce în groapa lui?!
N-ar fi singurul exemplu!…

prof. dr. Sorin Danciu