IOHANNIS L-A NUMIT CONSILIERUL SĂU DUPĂ CE REFUZASE SĂ DEA MÂNA CU EL!

FLUX 24 vă prezintă o înregistrare video de miercuri de la începutul sedinței CSAT

care în contextul demiterii/demisiei lui George Scutaru din funcția de șef al Departamentului pentru Securitate Națională al Administrației Prezidențiale devine explozivă. Președintele Klaus Iohannis dă mâna cu cei prezenți. O ia de la stânga de la premierul Ponta în jurul mesei de la ședința CSAT. Fiecăruia i se adresază în parte: Domnule prim ministru, Domnule ministru, Domnule Director, Domnule director adjunct, Domnule consilier în cazul de exemplu al lui George Scutaru, la aceea vreme consilier pe probleme de securitate națională și șeful Departamentului de Securitate Națională de la Cotroceni. Pe un singur personaj, Iohannis îl ignoră, nu îi întinde mâna, nu îl salută: generalul Ion Oprișor. Vineri, la 48 de ore de la sedința CSAT, președintele Iohannis semnează decretul de revocare din funcția de consilier prezidențial pe probleme de securitate națională a lui George Scutaru și numirea în această funcție a lui Ion Oprișor.

Și, de aici, încep speculațiile. ÎNTREBĂRILE: De ce a fost demis Scutaru? Știa Iohannis cu 48 de ore înainte că va trebui să îl numească pe Oprișor și a vrut să-și exprime public nemulțumirea? I-a fost băgat pe gât Oprișor? Cine i l-a băgat? A fost curățat Scutaru și de cine?