Lovitură de teatru în scandalul CNAIR – Fostul șef al cancelariei lui Dăncilă renunță la poziția din C.A. primită în ultima zi de mandat al guvernului PSD

Schimbare de situație în scandalul de la CNAIR de după decizia de numire a unor noi membri în Consiliul de Administrație în ultima zi de mandat al guvernului PSD! Costin Mihalache, fostul șef al cancelariei lui Dăncilă și unul din cele 5 numiri, și-a înaintat retragerea din această funcție.

Acesta își motivează deiciza prin „campania de denigrare” la care el și restul membrilor Consiliului de Administrație au fost supuși în urma scandalului.

„Precizez că această decizie are la bază campania de denigrare la care eu și membrii C.A. suntem supuși de către conducerea Ministerului Transporturilor și Comunicațiilor, vizând presupuse nereguli în derularea procedurii de selecție pentru poziția de administrator ne-executiv. Totuși, considerând că procesul de selecție a fost unul corect, transparent și echitabil, îmi rezerv dreptul de a soluționa acest diferent în instanță„, arată Mihalache în actul în care își anunță retragerea, conform B1.

Reamintim că în ultima zi de activitate sub Răzvan Cuc, Ministerul Transporturilor a aprobat numirea unor membri ai Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în baza Ordonanței de Urgență privind guvernanța corporativă.

Totul, în contextul în care în documentul prin care se stabilește numirea celor cinci în Consiliul de Administrație al CNAIR se menționează că aceasta este bazată pe un raport întocmit încă din 21 ianuarie 2019. În aceste condiții se pun întrebările de ce a stat o hotătâre timp de peste 10 luni la sertar fără a fi pusă în aprobare și dacă există un risc provenit din faptul că toate deciziile luate în ședintele Consiliului de Administrație a CNAIR să fie lovite de nulitate pentru că nu a fost pusă în aplicare timp de 10 luni o decizie care stabilea o altă componența a CA.

Cele 5 persoane numite sunt niște clienți vechi ai PSD cu un trecut extrem de controversat. Aceștia sunt Costin Mihalache (fostul șef al cancelariei premierului Dăncilă), Bumbac Georgeta, Pascu Bogdan, Mașala Ionuț Laurențiu și Pițigoi Mihuț Marius.

Noul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, a declarat, miercuri, în conferința de presă susținută cu ocazia preluării mandatului său, că va cere Registrului Comerțului să nu înregistreze hotărârea Adunării Generale a Acționarilor (AGA) a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) de numire a celor cinci noi membri ai Consiliului de Administrație al CNAIR.

În conferința de presă susținută, miercuri, la Ministerul Transporturilor, Lucian Bode a precizat că există elemente care indică faptul că procesul de selecție a noilor membri ai Consiliului de Administrație al CNAIR a fost viciat și a promis că va lua o decizie în câteva zile.

”Țineți-vă bine. CNAIR, prin directorul general Scarlat, prin două adrese, în 18 octombrie și în 4 noiembrie, solicită Direcției de Management și Guvernanță corporativă anularea acestui proces spunând, printre altele, că «procesul de selecție este unul discriminatoiu». Ce condiții erau puse? Să fi condus o companie cu minim 5.000 de angajați, cu buget de peste un miliard de euro, să fi fost în top mangement minim un an și patru luni. Mai urma să-i spună înâlțimea, greutatea și culoarea ochilor și era clar. Acestea erau condițiile de participare la selecție. Mai mult, membrii Comitetului de remunerare și nominalizare, desemnați prin decizia Consiliului de Administrație, cei care trebuiau să stabilească condițiile, erau și candidați și, culmea, au fost și selectați, doi dintre ei, domnul Mihalache și doamna Bumbac.

Profilul candidatului trebuia stabilit de AGA, era altă condiție. Această hotărâre nu există.

În condițiile în care, totuși, în 4 octombrie, se adoptă respectiva hotărâre, se finalizează procesul de selecție, și cu toate că un membru selectat nu depune declarația de exercitare a mandatului conform legii, totuși persoana responsabilă din CNAIR depune hotărârea AGA la Registrul Comerțului pentru a fi înregistrată.

Fac un apel public către decidenții Registrului Comerțului să nu înregistreze această hotărâre în condițiile în care sunt suficiente elemente care spun că acest proces de selecție a fost viciat. Aștept să primesc și alte elemente și voi lua, urgent, o decizie. Nu peste multe zile”, a declarat Bode.