MIRCEA BĂSESCU, despre declarația lui TRAIAN BĂSESCU

MIRCEA BĂSESCU a dezvăluit că a fost chemat la DNA ca SUSPECT și a comentat declarația fratelui său, președintele Traian Băsescu.

Mircea Băsescu a declarat, în urmă cu puțin timp, după declarația fratelui său, a președintelui Traian Băsescu, că i se pare „foarte normal” ca președintele să creadă varianta justiției, nu a sa. Mircea Băsescu a declarat că-i spusese lui Traian Băsescu despre șantaj. „Mi-a spus să mă adresez justiției”, a menționat Mircea Băsescu.

Mircea Băsescu a subliniat că „în niciun caz n-am încercat să intervin, n-am cerut niciun ban, n-am luat niciun ban. Marian Căpățână făcea afacere. Era în biroul celălalt cu el, ca să li-i dea și i-a dat înapoi”.

Mircea Băsescu nu a răspuns, întrebat fiind dacă a vorbit cu Traian Băsescu, miercuri seară, după ce au fost transmise înregistrările. „Nu e esențial”, a spus fratele președintelui Traian Băsescu.
– See more at: http://www.dcnews.ro/mircea-basescu-despre-declara-ia-lui-traian-basescu_446373.html#sthash.q9M11jvj.dpuf