Mircea Ionescu-Quintus, declaraţie surprinzătoare De ce a susţinut-o pe Alina Gorghiu

Seniorul liberal Mircea Ionescu-Quintus a susţinut-o pe Alina Gorghiu în lupta internă pentru preşedinţia PNL,

în dauna deputatului Ludovic Orban. Quintus a explicat de ce a susţinut-o pe cea care a devenit noul copreşedinte al marelui PNL, afirmând că între Orban şi Atanasiu l-ar fi ales pe primul.

„E nevoie de o împrospătare şi o întinerire la partidului. În toată cariera mea m-am sprijinit pe votul tinerilor şi al femeilor. Dacă era între Ludovic şi Atanasiu, l-aş fi votat pe Ludovic. E bine că în fruntea partidului să fie o tânără meritoasă. A contat că e femeie, pentru că femeile se ţin de cuvânt”, a declarat Mircea Ionescu-Quintus.

Întrebat dacă bărbaţii nu se ţin de cuvânt, Quintus a afirmat: „Eu sunt bărbat.”

Seniorul liberal a mai precizat că legătura dintre cei doi candidaţi şi hotărârea lor de a rămâne împreună este o garanţie că partidul „poate să meargă cum trebuie”.