Mircea Toader: Afirmaţiile lui Victor Ponta, lipsite de „orice bun simţ politic”

Premierul Victor Ponta este aspru criticat de către viceliderul deputaţilor PNL, Mircea Toader,

pentru glumele făcute, luni, la Palatul Parlamentului, la evenimentul care a consemnat trei ani de la căderea guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu.

În opinia vicepreședintelui deputaţilor PNL, Mircea Toader, manifestraea de luni a PSD, de la Palatul Parlamentului, a fost un tablou sumbri, iar afirmațiile premierului Victor Ponta sunt lipsite de „orice bun simţ politic”.

Mircea Toader a declarat, marți, la RFI, că afirmația liderului PSD, Victor Ponta, potrivit căreia partidul s-a ţinut de cuvânt când a spus că USL va avea „preşedinte PNL” şi premier PSD că este „lipsită de orice bun simţ politic, chiar dacă a spus că vrea să fie o glumă. Nu poate să fie o glumă aşezându-l pe preşedintele Iohannis alături de Ponta, care a fost un mare învins în acest scrutin electoral pe care l-a avut România pentru alegerea preşedintelui. Toată tevatura care s-a făcut cu acest USL şi ruptura USL-ului s-a datorat în primul rând ambiţiei lui Victor Ponta de a fi şi preşedintele României, dovedindu-se încă o dată că este imatur politic. Cealaltă nu pot să-i spun nici măcar glumă, n-am auzit niciodată un Guvern al unei ţări să-şi propună să bage oameni la puşcărie. Cu aceste două chipurile glume finale n-a făcut altceva decât să întregească tabloul sumbru a ceea ce a vrut să fie o manifestare care să marcheze cum au câştigat practic puterea”, a precizat Mircea Toader, adăugând că Executivul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a căzut din cauza unor negocieri „subterane” între PSD şi minorităţi.