Miza întâlnirii lui Iohannis cu Erdogan: ce înseamnă vizita „sultanului” Turciei la București

Vizita oficială în România a președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, are potențialul de a revitaliza relațiile

bilaterale dintre cele două state riverane Mării Negre. România și Turcia, ambele țări NATO, sunt parteneri esențiali ai Statelor Unite ale Americii, mai ales în contextul crizelor de securitate din Estul Europei și Orientul Mijlociu.

Deși Turcia are o mai mare greutate în Orientul Mijlociu, ea are un rol împortant și dosarul crizei ucrainene. Între altele, Turcia controlează strâmtoarea Bosfor, prin care trebuie să treacă navele americane înainte de a acosta în portul Constanța.

De altfel, nevoia unei mai bune cooperări și sincronizări între România și Turcia a apărut odată cu izbucnirea crizei ucrainene. Deși au un parteneriat strategic, dar și consultări suplimentare în cadrul Trilaterialei România-Polonia-Turcia, cele două țări sunt criticate de unii analiști că nu-și consolidează legăturile bilaterale, deși au abordări și interese regionale convergente.

Șeful Stratfor, George Friedman, a insistat în analizele sale din ultimele luni că Turcia și România sunt cei doi parteneri „critici” ai Statelor Unite ale Americii. Friedman remarca însă că Ankara și Bucureștiul „au părut mai interesate să dezvolte legături bilaterale cu Washingtonul decât una cu cealaltă”.