Mugur Isărescu: “Am înnebunit populația, nu ne mai crede”

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este de părere că România nu pune în practică o măsură economică importantă, care ar asigura o creştere economică pe termen lung: politicile structurale, care plictisesc și obosesc.
“Uitaţi cine poate să creeze pe termen lung creştere economică – în primul rând politicile structurale, exact cele pe care nu le facem şi ne mai şi plictisim. Până şi noi la Banca Naţională… bai, iar o iau ăştia cu politica structurală, aoleu! Se plimbă aşa pe la ureche, iar politică structurală?! Iar vine Fondul şi ne zice faceţi politici structurale, iar vine Uniunea Europeană, faceţi politici structurale. Suntem plictisiţi toţi, suntem obosiţi, de fapt, de politici structurale şi de reforme structurale, suntem obosiţi. (…) Cine a făcut reformă structurală a avut creştere economică”, a declarat Mugur Isărescu, potrivit Mediafax.

În Grecia salariul s-a dublat

Guvernatorul BNR a dat și exemple: “Germania a avut. Ştiţi că în Germania 20 de ani, într-adevăr au trebuit să plătească factura extraordinară a stimulării landurilor de est, dar 20 de ani nu a crescut salariul real şi acum se ceartă cu grecii. În schimb, de când a intrat în zona euro – să nu mă pârâţi, prietenii mei sunt greci, în Grecia salariul s-a dublat real. Care are dreptate? Sunt nemţii nişte teutoni? Or fi, dar uite! Faci reforme structurale, beneficiezi de creştere economică. Uitaţi ce pot să facă politicile structurale, cele care ne obosesc şi pe noi.”.

Ce facem noi?

“Noi în cadrul Consiliului de Administraţie, când facem – apropo de comunicate – zic măi, nu mai treceţi aia cu reformele structurale, că am înnebunit populaţia, nu ne mai crede, iar o frecăm”, a subliniat Mugur Isărescu.

SURSA:DCNEWS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *