Niels Schnecker pleacă din staff-ul lui Crin Antonescu. Declarație pentru DC News: ”De televiziune nu mă las”

Unul dintre vicepreședinții PNL a anunțat un site de știri că Niels Schnecker, directorul campaniei lui Crin Antonescu, își va da demisia din funcție zilele acestea. Niels Schnecker s-a implicat în campania prezidențială în iunie 2013, după ce a realizat timp de trei ani emisiunea Previziunile Zilei, la Antena 3.Întrebat de DC News dacă va părăsi staff-ul candidatului USL la președinție, Niels Schnecker a confirmat, implicit știrea lansată de stiripesurse.ro.”O să fac luni un anunț oficial, până nu apuc să-l pun pe site nu aș vrea să fac comentarii”, ne-a declarat Niels. “Orice decizie voi anunța, să știți că Antonescu rămâne candidatul meu, cred că e cel mai potrivit pentru Cotroceni și sper să ajungă acolo, în decembrie”.

Stilul meu nu e adecvat, încă, în România

L-am mai întrebat pe Niels Schnecker dacă a avut divergențe de opinii cu candidatul pe care l-a consiliat. ”Nu aș spune ceva legat de cei pe care îi consiliez, fie că e vorba despre consultanță financiară, sau despre campanii politice, a răspuns Niels. În principiu, cred că stilul meu de a face consultanță politică nu e adecvat, încă, în România. Sau, mai precis, nu e coaptă ideea de consultanță politică, sau de director de campanie din afara partidului. La noi e mai complicat, partidul face campanie candidatului, nu staff-ul, iar candidatul, la rândul său, e un vector pentru partid.”

Pot să ofer consultanță financiară, asta e meseria mea de bază

Niels nu a negat dorința de a se întoarce în televiziune. ”Repet, o să fac mâine un anunț oficial, vă rog să așteptați până îl fac public. Sunt, astăzi, duminică, în staff-ul de campanie, nu am explorat nicio variantă, nu am avut discuții cu nimeni, ca să decid unde o să mă îndrept. Meseria mea de bază este de consultant financiar, am avut trei ani de pauză, cât am lucrat în televiziune. Pot oricând să mă întorc la meseria mea de bază, să ofer consultanță financiară. De televiziune nu mă las. Dar, în momentul în care vorbim, nu am luat o decizie fermă”.