ORDIN DE ZI PE… UNITATE!…

alineatMă mândresc că, în urmă cu mai mulţi ani, am avut ideea aceastui slogan- „ordin de zi pe… unitate!” Era pe vremea în care realizam, aproape săptămânal, emisiuni de televiziune în care făceam analizele politice ale momentului, dar şi ale celor ce se petreceau în România contemporană a momentului respectiv. Şi constatam, cu mare surprindere- atunci, că unii dintre observatori, sociologi, ziarişti, politicieni care ştiam că au anumite convingeri, credinţe, dintr-o dată se transformau, peste noapte şi spuneau cu totul şi cu totul altceva decât ceea ce ştiam noi că gândesc! Ori, mai interesant, dintr-o dată toţi vorbeau aceeaşi limbă! Şi susţineau anumite realităţi care, în… realitate nu erau decât nişte… bazaconii! Firesc, îţi puneai întrebarea: „dom’le, or fi înebunit ăştia, cu toţii?!” lucru destul de dificil, o asemenea reacţie, în masă, nefiind posibilă decât în anumite condiţii în care, cu siguranţă, cine ştie ce sindrom ucigaş ar fi atins pe toată lumea! Ceea ce, în acel context, chiar nu era cazul!… Şi atunci? Şi atunci am inventat formula aceasta- „ORDIN DE ZI PE… UNITATE!”
alineatCe însemna asta, în viziunea mea, de atunci? Că, în realitate, băieţii respectivi (ziarişti… politicieni… politologi… sociologi şi aşa mai departe) erau, în realitate, ofiţeri acoperiţi care executau „indicăţiile” preţioase venite nu se ştie de unde, dar din interiorul… unităţii! Atunci, mulţi au privit neîncrezători credinţa noastră, iar pentru foarte mulţi existau şi argumente: totuşi, X-ulescu… Y-cescu… ăştia nu păreau a fi oameni ai serviciilor! Până când au început să fie făcute publice dezvăluirile (ei între ei, securiştii contra… securişti!) că doar aşa afli realitatea, cu toate datele ei! Motiv pentru care, bineînţeles, au ieşit la lumină numele respective, cu toată realitatea, aşa cum arăta ea în… realitate! Dar pentru asta au trecut ceva ani… Între timp…
alineatÎntre timp, lucrurile au evoluat, iar constatările noastre au demonstrat că scenariul pe care doar ni-l imaginasem era unul cât se poate de real! Rezultatele fiind, la rândul lor extrem de vizibile şi chiar… şocante: politicieni care au trecut de la dreapta la stânga, de la un partid la altul, dintr-o gaşcă în alta, fără niciun fel de probleme, întotdeauna pentru că aşa era… necesar! Politicieni care au înfăptuit gesturi, acte politice greu de înţeles, la prima vedere, dar care, pe termen lung s-au dovedit că au corespuns unor scenarii foarte bine… imaginate! Nu mai vorbim de ziarişti, ei fiind daţi în gât chiar de şefi ai serviciilor secrete, pentru că aici nu mai vorbim numai de S.R.I., ori S.I.E., TOATE SERVICIILE au înregimentat oamenii lor! Uitaţi-vă la ei, vedeţi cui corespund gândurile pe care le lansează şi le susţin şi vă lămuriţi de unde vine… ordinul! Despre politologi (celebrii băgători de seamă, părerologi, idioţiologii de serviciu), iarăşi, nu mai e nevoie să vorbim pentru că realităţile s-au demonstrat, de fiecare dată, prin chiar toate cele care s-au petrecut! Cu toate acestea, însă, lucrurile au evoluat şi evoluează în direcţii cât se poate de ciudate, în condiţiile în care, după cum se vede, foarte mulţi dintre aceştia, deşi aproape dovediţi, ca să nu mergem pe bănuielile care, oricum, există la toată lumea, se poartă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, iar ei execută tot ceea ce li se spune, fără să crâcnească! De ce oare? Mama nu se supără, nici măcar… Comandantul! Pentru că, firesc, fiecare are o comandă de care ascultă, de care, până la urmă, chiar depinde! Pentru că toate societăţile alea comerciale ale serviciilor secrete pe care mulţi le bănuiesc, dar pe care nimeni nu le confirmă, toate au beneficii care ajung… unde trebuie! Inclusiv la aceşti băieţi care, firesc, contra-cost vor susţine, întotdeauna, tot ceea ce… trebuie!
alineatDe-a lungul timpului, spre bucuria mea (mulţi s-au mirat, dar dacă mi-au preluat formula înseamnă că a fost, cu adevărat, bună!) mulţi au folosit-o, dar şi mai mulţi dintre ei s-au oprit doar la „ORDIN DE ZI!” ceea ce nu este complet adevărat, pentru că, asta este realitatea- fiecare cu… UNITATEA lui! Iar UNITĂŢILE respective, nu o dată au situaţii extrem de ciudate când nu doar că se contrazic între ele, au teme şi obiective complet diferite! Şi atunci când se schimbă ordinul, pe UNITATE, îşi schimbă şi părerologii… părerea!
alineatDesigur, orice om de bună credinţă se întreabă „a quoi bon”? Adică, mai pe româneşte, pentru ce toate acestea? Păi motivaţia este extrem de simplă, chiar fără mari dificultăţi în a fi înţeleasă- manipularea, jocurile politice, implicarea NOII SECURITĂŢI în tot ceea ce se întâmplă în zona politică din România reprezintă, în acest moment, o realitate greu de acceptat, dar o… realitate! Motiv pentru care, toate semnalele celor de bună credinţă (câţi au mai rămas!) se îndreaptă către întrebările reale ale celor care se întâmplă, efectiv, în ţara asta amărâtă! Pentru că (nu o spunem noi, ci observatorii fenomenului, de-a lungul istoriei) de câte ori serviciile şi-au băgat coada prea mult în politică, niciodată n-a fost bine pentru ţările respective! Şi nu trebuie să ne ducem prea mult în istorie, exemplele sunt numeroase! Din păcate, însă, aşa-zisa clasă politică este, la rândul ei, prizonieră… acestui sistem! Fiecare cu… UNITATEA! A dracului unitate!