PRIMARUL PITEȘTIULUI, PRIMA REACȚIE DUPĂ DEMITERE: ‘EU NU L-AM PRIMIT OFICIAL, AM FOST INFORMAT, PE SURSE, DE LA ZIARIȘTI’

În această dimineață prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea, a emis ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de termen a mandatului de primar al municipiului Pitești al lui Cornel Ionică. More »

ALERTĂ – PITEȘTIUL A RĂMAS FĂRĂ PRIMAR! CORNEL IONICĂ, DEMIS DE DRAGNEA

Primarul Municipiului Pitești a fost demis, după ce a fost găsit incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI). „În temeiul art 26 din Legea 340/2004 republicată, s-a emis ordin prin care se More »

DEZVĂLUIRI DESPRE NOUL DOSAR PRIVIND DEZINFECTANȚII – ESTE VIZATĂ UNA DINTRE CELE MAI MARI FIRME DIN DOMENIU/ PERCHEZIȚII LA OMUL DE AFACERI DAN CRUCERU

Politistii si procurorii fac, marti dimineata, percheziții in București, Ilfov și Prahova, la domiciliile unor persoane si sediile unor firme ce produc, importa si comercializeaza produse biocide. Potrivit politistilor, in cursul anului More »

ÎCCJ A DECIS – SENTINȚA DE CONDAMNARE ÎN CAZUL ALINEI BICA A FOST DESFIINȚATĂ. APELUL VA FI REJUDECAT

Instanta suprema a decis, marti, admiterea contestatiei in anulare in cazul Alinei Bica si rejudecarea apelului. Sentina de 4 ani de inchisoare cu executare a fost anulata, urmând ca rejudecarea cauzei sa More »

MINISTRUL MUNCII, VEȘTI IMPORTANTE DESPRE PENSII ȘI ALOCAȚII PENTRU COPII – TOTUL SE VA ÎNTÂMPLA ÎNAINTE DE PAȘTE

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat la România TV că pensionarii vor primi mai devreme pensiile, iar până pe 15 aprilie toate pensiile vor fi primite. De asemenea, ministrul a subliniat că More »

SENATORUL PSD ȘERBAN NICOLAE ARUNCĂ ‘BOMBA’: ROMÂNIA S-AR PUTEA RETRAGE DIN PROIECTUL PARCHETUL EUROPEAN

În timp de Laura Codruţa Kovesi candidează pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European (EPPO), iar Tudorel Toader a declanşat procedura pentru alegea procurorului cu funcţie de execuţie în EPPO din partea More »

SCUT ÎN JURUL LUI DANILEȚ: ADEVĂRATA MIZĂ A PROCEDURII DE REVOCARE A UNOR MEMBRI CSM

Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Cluj, instanţă la care activează şi Cristi Danileţ, a decis să demareze procedura de revocare din Consiliul Superior al Magistraturii a judecătoarelor Gabriela Baltag şi Evelina Oprina. More »

ALINA BICA, VICTORIE ÎN INSTANȚĂ, LA ÎCCJ

Alina Bica dă o lovitură în instanță, din Costa Rica. În 20 mai, se va rejudeca apelul Alinei Bica, la ÎCCJ. Asta după ce Înalta Curte a admis contestația în anulare a More »

VIORICA DĂNCILĂ PREIA DISCURSUL LUI LIVIU DRAGNEA – ATAC LA MIȘCAREA #șîeu: ‘PUTEM REZOLVA PUNÂND UMĂRUL LA ACȚIUNE, NU FĂCÂND CIRC’

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, la Craiova, că înțelege supărarea celor care se plâng că nu sunt autostrăzi în România, dar crede că problema poate fi rezolvată doar „punând umărul la More »

 

SINUCIDERE PROCUROR DNA. TIMȘOARA, PRESIUNI ȘI INTERESE MAJORE, SCANDALURI TRECUTE SUB TĂCERE

În această dimineaţă un procuror DNA s-a sinucis în Timişoara. Vorbim de un judeţ în care au existat încă dinainte de 1989 probleme provocate de mafia locală care a prosperat pe urma traficului la frontieră, a schimbului de valută, a traficului de combustibil şi alte mărfuri.
Timişoara, încă de pe vremea lui Ceauşescu, funcţiona ca o insulă în interiorul sistemului comunist. Prin traficul de frontieră care se desfăşura sub toleranţa autorităţilor, oamenii aveau mici afaceri personale, se dezvolta acolo o economie la negru care aducea bani oraşului. Vorbim despre o adevărată economie subterană controlată de clanurile locale care se ocupau cu traficul la frontieră: blugi, mâncare, ţigări, schimb de valută şi altele.
Fenomenul a luat amploare şi s-a diversificat în anii ’90, atunci când contrabanda inclusiv cu carburanţi a înflorit pe durata conflictului militar din fosta Iugoslavie, traficanţii lucrând sub ochii autorităţilor care nu de puţine ori au fost acuzate că îngăduie şi închid ochii la aceste infracţiuni.

Timişoara, o zonă delicată

Toţi banii strânşi de pe urma acestor activităţi ilegale au intrat, apoi, după liberalizarea economiei, în imobiliare. Clanurile interlope investesc în zona imobiliară de lux a Timişoarei, cumpără străzi întregi şi apar scandaluri între liderii clanurilor care controlează zona. Potentanţii locali sunt atât de puternici au fost inclusiv conflicte sângeroase, inclusiv un poliţist fiind împuşcat într-o confruntare de acest gen. Timişoara a fost şi este o zonă delicată. Nu au fost mari scandaluri pentru că, probabil, acele reţele controlează tot. Nu au ajuns în presă, nu au ieşit la suprafaţă în spaţiul public aceste conflicte. Însă scandalurile există şi apar în principalul domeniu de interes al grupărilor, imobiliarele, sector în care de nenumărate ori au apărut conflicte provocate de prelurea abuzivă a unor clădiri importante din oraş. În plus, dezvoltarea economică mai accelerată a Timişoarei din ultima vreme a pus o şi mai mare presiune pe piaţa imobiliară.

MEDIC MILITAR, TRIMIS ÎN JUDECATĂ DE DNA PENTRU LUARE DE MITĂ, ALĂTURI DE PACIENTUL MITUITOR

Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului VRĂCIOIU RADU VIOREL, la data faptelor medic primar O.R.L. la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, fiind cadru militar activ cu gradul de colonel. Medicul este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (două fapte), instigare la dare de mită, și în stare de libertate, a inculpatei GAVRILUȚ SIMONA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii militari au reținut următoarea stare de fapt:
În data de 29 noiembrie 2018, inculpatul Vrăcioiu Radu Viorel, în calitatea menționată mai sus, a primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 500 lei, în legătură cu efectuarea unei intervenții chirurgicale asupra unei paciente (soția martorului), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Anterior, în data de 27 noiembrie 2018, înainte de efectuarea operației, medicul i-a reproșat pacientei faptul că este prea mică suma de 200 lei pe care aceasta intenționa să i-o înmâneze, spunându-i că pentru această sumă de bani nici nu ar fi urcat din cabinet până la sala de operații.
În aceeași zi, inculpatul a determinat-o pe pacientă să-i ofere și medicului anestezist suma de 150 lei, lucru pe care aceasta l-a și făcut. A intrat în salon și deoarece nu-i ajungeau banii a împrumutat de la o colegă de salon 100 lei, după care a remis întreaga sumă cerută medicului Vrăcioiu Radu Viorel pentru a fi înmânată mai departe destinatarului.
Nu s-a putut stabili dacă cei 150 lei au ajuns într-un final la medicul anestezist.
În data de 28 noiembrie 2018, în aceeași calitate și pentru o intervenție medicală asemănătoare, inculpatul Vrăcioiu Radu Viorel a primit de la inculpata Gavriluț Simona suma de 500 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a fi înlocuită măsura preventivă a controlului judiciar cu măsura preventivă a arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile.

URZEALA LISTEI PSD: BĂDĂLĂU, SCOS DIN JOC DE DRAGNEA?

Ministrul Economiei, senatorul Niculae Bădălău, își dorește un loc eligibil pe lista PSD la alegerile europarlamentare, au spus din surse din partid pentru ȘTIRIPESURSE.RO, însă liderul PSD Liviu Dragnea nu ar fi de acord cu plecarea acestuia la Bruxelles. După alegeri este de așteptat o mică remaniere.
Surse din partid au spus că Dragnea i-a dat de înțeles lui Bădălău că nu are susținerea lui să candideze la europarlamentare, însă negocierile continuă și, până joia viitoare când se bate în cuie lista, pot apărea răsturnări de situație.
„Dragnea îl vrea pe Bădălău în Guvern”, spun sursele citate.
Pe de altă parte, ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb, și ministrul pentru diaspora, Natalia Intotero, ar fi primit „dezlegare” de la Liviu Dragnea să candideze la europarlamentare.
În acest context, este de așteptat o mică remaniere după alegeri.
Alți miniștri vehiculați în PSD ca potențiali candidați la europarlamentare sunt Ecaterina Andronescu (Educație) și Petre Daea (Agricultură).
Vehiculată intens în partid ca posibil candidat, Carmen Dan (Interne) a spus că nu este interesată să meargă la Bruxelles.

CANDIDATURA LUI RAREȘ BOGDAN, VALIDATĂ DE LIBERALI LA UN MEGA-EVENIMENT: KLAUS IOHANNIS ȘI-A DAT BINECUVÂNTAREA

Peste 4.000 de lideri locali, regionali și naționali, alături de candidatul Partidului Popular European la șefia Comisiei Europene, Manfred Weber, de liderul grupului PPE în Comitetul European al Regiunilor, Michael Schneider, dar și de președintele Klaus Iohannis participă sâmbătă la Summitul liderilor regionali și locali ai PPE în vederea alegerilor europene din 2019.
Evenimentul va fi organizat de PNL, care se va folosi de această trambulină pentru a-și lansa candidații la alegerile europarlamentare. Sursele noastre susțin că unul dintre vorbitorii PNL la acest eveniment va fi Rareș Bogdan, jurnalistul Realitatea TV care va și deschide lista la alegerile europarlamentare.
Acestea sunt intențiile strategilor PNL, dar încă nu este sigură 100% candidatura lui Rareș Bogdan.
Participarea lui Klaus Iohannis la eveniment validează politic alegerea liberalilor de a merge cu Rareș Bogdan cap de listă la alegerile europarlamentare.
Principalele discursuri ale evenimentului vor aparține lui Manfred Weber, candidatul PPE pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, și lui Klaus Iohannis, președintele României. La București, Manfred Weber își va prezenta viziunea asupra viitorului Uniunii Europene, un moment important dat fiind faptul că el este principalul favorit la preluarea șefiei Comisiei Europene.

SEBASTIAN GHIȚĂ, BĂTAIE CU #Rezist. MIRCEA BADEA A IZBUCNIT: MI-E SCÂRBĂ!

Sebastian Ghiță, aflat în Serbia și care a anunțat că va candida la europarlamentare pe lista Partidului România Unită (PRU), i-a amenințat cu bătaia pe membrii #Rezist care protestează în stradă față de modificarea legilor justiției.
Sebastian Ghiță a spus într-o intervenție telefonică la România TV că îi va trimite pe membrii PRU ”să le dea o mamă de bătaie” manifestanților. În replică, câțiva protestatarii au anunțat marți că au depus plângere penală împotriva fostului deputat, pentru amenințare. De altfel, s-au depus și plângeri la CNA.
Mircea Badea a comentat acest subiect la Antena 3.
”A ieșit mare frăsuială după ce Sebastian Ghiță de la Belgrad, prin telefon, la televiziunea lui, a zis că dacă membrii #Rezist mai fac ce mai fac ei, vor veni unii de la nu știu ce partid, le vor da cu șutul în fund și îi vor trimite acasă. I-a amenințat cu violența. A ieșit o frăsuială la CNA. S-au depus peste 460 de plângeri după ce Ghiță a amenințat cu violența fizică pe #Rezist.
Fac două observații. În primul rând, observ apetitul internauților ca și când ei au inventat și Internetul, și Facebook-ul. Spun tot felul de monstruozități pe Facebook, dar cum zic alții la televizor ceva, gata… repede sesizează CNA. Bă, nenorocitule, dar tu pe Facebook, când ai zis de 400 de ori lucruri de 4000 de ori mai grave decât a zis Sebastian Ghiță… a venit vreo instituție să îți spună să-ți bagi mințile în cap?! Mi-e scârbă de acest gen de forme de viață”, a zis Mircea Badea.
Realizatorul TV a zis că nu este în regulă ce a spus Sebastian Ghiță, dar a avut un mesaj pentru ipocriții care s-au arătat oripilați de ce a declarat acesta. Ideea este că Ghiță doar a făcut câteva declarații la televizor, dar membrii #Rezist au atacat fizic politicieni, jurnaliști și judecători.
”Nu e în regulă ce a zis Ghiță, dar haideți să le întoarcem oglinda celor care acum sunt ultragiați. Le zicem așa: dar când ăia îl împing fizic pe Bacalbașa, când hărțuiesc fizic judecători de la CCR și politicieni votați de un număr de politicieni…. dar când agresează fizic echipe de filmare ale unor televiziuni care nu le plac lor… dar când aruncă cu ouă în instituțiile statului… dar când vine unul să înjure la megafon un ministru… De fapt, ce a făcut Ghiță? A vorbit la telefon din Serbia. Nu s-a întâmplat nimic. Doar a vorbit din altă țară. Doar a zis. Dar ăia care l-au împins pe Bacalbașa… dar când ăștia intimidează și agresează echipe de televiziune… asta e în regulă? Da… este…. este opinie-anti. Aha. Dar ce a zis Ghiță este îngrozitor… Îmi e scârbă de acest dublu standard”, a mai spus Mircea Badea.

PREȘEDINTE, GUVERN, ALEGERI 2019. ASTROLOG: AICI E CAPCANA

Anul 2019 va aduce multă popularitate și oportunități țării noastre, „dar dacă vom ascunde în continuare praful sub preș, totul va fi în zadar”, potrivit astrologului Daniela Simulescu.
„Aș dori să menționez încă de la început că am ales să analizez astrograma României, plecând de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, parafată în jurul prânzului, la Alba-Iulia. Pot fi alese o mulțime de alte hărți (1859, 1877 etc.), însă analiza evenimentelor de impact din ultimele decenii se vede mai bine pentru această hartă”, a precizat Daniela Simulescu.
„Pe durata întregului an, Jupiter, considerat Marele Benefic, se va afla în Săgetător, în casa 10. Jupiter se află în domiciliu, în Săgetător, si va amplifica din plin dorința de expansiune, relațiile internaționale, călătoriile, nevoia de a avea o justiție independentă.
Casa 10 este cea a președintelui, a guvernului, a prim-ministrului, a reputației și a succesului țării. După cum bine știm, România deține în 2019 președinția Consiliului Europei, deci tranzitul își face deja efectul. Doar că Jupiter va face careu cu Neptun din Pești, ceea ce va duce la momente de confuzie, la capcana de a ne crede mai puternici decât suntem, și de aici dorința de a ne implica în proiecte serioase, fără a avea expertiza necesară. În plus, lui Jupiter în Săgetător îi plac foarte mult lucrurile făcute corect, în baza justiției, și orice derapaj va avea o amploare nebănuită. Președintele va fi mult mai vocal, ținând cont că vom avea și alegeri prezidențiale, unde statistic, nu se întrevăd schimbări majore.
Un alt tranzit foarte important este cel al lui Saturn (teste, restricții, blocaje) peste Marte din Capricorn, în casa 11, a Parlamentului, a protestelor, dar și a grupărilor/organizațiilor. Ceea se înseamnă că ne vom confrunta cu blocaje”, a precizat astrologul pentru DCNews.

ENDOMETRIOZA, BOALA FEMEILOR FRUMOASE CARE DISTRUGE ROMÂNCELE. PETIȚIE CĂTRE MINISTRUL PINTEA: INCLUDEȚI PE LISTA BOLILOR CRONICE!

Endometrioza este o boală care ia la trântă femeile frumoase. De maladia aceasta cu nume ciudat au suferit și Marilyn Monroe, și Pamela Anderson. În termeni populari se numește ”boala femeilor frumoase”.
Observând că femeile care suferă de endometrioză severă sunt neobişnuit de atrăgătoare, oamenii de ştiinţă din Italia au presupus că factorii care le asigură frumuseţea acestor femei contribuie şi la dezvoltarea endometriozei. În studiu, observatori independenţi au catalogat drept foarte atrăgătoare: 31% dintre femeile suferinde de endometrioză severă, 8% dintre cele care sufereau de endometrioză medie şi doar 9 procente dintre cele care nu sufereau de această tulburare. Femeile sunt cu atât mai atrăgătoare cu cât au un nivel mai crescut de estrogen şi este posibil ca tocmai acest hormon să fie vinovat pentru dezvoltarea endometriozei, au explicat cercetătorii în studiu.
Dar lăsând la o parte partea ”frumoasă” a bolii, endometrioza este o boală gravă. Nu ucide, dar unii spun că se comportă precum cancerul în sensul dezvoltării, extinderii la alte organe. Și pentru că în România, endometrioza nu este inclusă pe lista bolilor cronice și nu i se dă importanță precum în alte țări, a fost lansată o petiție către ministrul Sănătății Sorina Pintea chiar în luna martie care este dedicată conștientizării endometriozei.

Semnatarii acestei petiții, în schimbul contribuțiilor pe care le plătesc lunar pentru sănătate și asistență socială, doresc:

1) Includerea endometriozei pe lista bolilor cronice;
2) Conștientizare la nivel național, în rândul personalului medical din spitale/clinici private și de stat, cât și a persoanelor care suferă de această boală, prin campanii de informare realizate de Ministerul Sănătății în colaborare cu Ministerul Muncii;
3) Formarea de echipe interdisciplinare (ginecolog, chirurg colo-rectal, urolog), specializate în chirurgia endometriozei în cadrul spitalelor de stat;
4) Decontarea tratamentelor și a investigațiilor necesare (RMN cu protocol de endometrioza, Hidro Colo CT), atât la stat cât și la privat;
5) Decontarea procedurilor de Reproducere Umană Asistată;
6) Deschiderea de centre pentru endometrioza cu personal medical specializat, care să ofere programe de consiliere pshiologică pt reintegrarea socială, asistente medicale care să cunoască boala, medici nutriționiști care să ofere sfaturi pentru o dietă/nutriție specifică (datorita naturii inflamatorii a bolii), programe de antrenament pelvin făcute de specialiști în musculatura pelvină.

De ce este important?

Endometrioza poate afecta pe oricine, indiferent de culoare și statut social. În numele fiicei, soției, mamei, prietenei tale, ajută-ne să ne facem auzite, semnează petiția și dă mai departe.
În România nu există nici un centru la stat dedicat acestei afecțiuni medicale, care este la fel de des întâlnită precum diabetul, dar despre care se cunoaște foarte puțin. Dorim să primim tratamentul necesar la timp, fără a aștepta ani de zile până primim un diagnostic corect, fără a merge la o mulțime de medici care nu cunosc boala și fără a avea numeroase intervenții chirurgicale nereușite.
Endometrioza este o boală cronică gravă, care afectează una din zece femei și care poate duce la consecințe medicale grave dacă este tratată inadecvat. Endometrioza este departe de a fi o boala rară, la nivel mondial sunt aproximativ 200 de mil de femei care suferă de aceasta boală, iar în România sunt peste 500.000 de femei care au diagnosticul de endometrioza.

TUDOREL TOADER, PIATRĂ DE MOARĂ PENTRU DRAGNEA. PSD, LA MÂNA LUI IOHANNIS

Problema sancționării lui Tudorel Toader tinde să se transforme într-o problemă spinoasă pentru PSD și Liviu Dragnea. Deși declarativ, liderii social-democrați se întrec în ultimatumuri la adresa ministrului Justiției, cerând să vină cu ordonanțele pe justiție mult visate, în fapt conducerea PSD nu poate trece la represalii decât dacă vrea să riște să piardă controlul acestui domeniu pe termen nelimitat.
Potrvit unor surse din conducerea PSD, Tudorel Toader nu are de gând să vină cu niciun text de act normativ pe codurile penale și de procedură penală, care să poarte semnătura sa. Cu atât mai puțin cu o ordonanță de urgență care să permită revizuirea sentințelor definitive date de completele de cinci judecători, declarate deja neconstituționale de către judecătorii Curții. Același joc de glezne este practicat de către ministrul Justiției și în cazul protocoalelor secrete.
Mai mult, potrivit, surselor citate, Tudorel Toader s-a lăudat în cercurile academice ieșene că nu este dispus să vină cu nicio demisie în fața conducerii PSD.
„Vrea să fie demis, să devină un fel de martir mai degrabă”, ne-au explicat sursele citate, strategia ministrului de resort.
Situația este e deplin cunoscută de Liviu Dragnea, prins între presiunea liderilor social-democrați din teritoriu și cea a Bruxelles-ului, care critică aproape orice pas făcut de actuala coaliție în domeniul justiției.
Conform surselor citate, în fapt Dragnea caută să amâne deznodământul în cazul acestui portofoliu până după alegerile europarlamentare, când în funcție de rezultat și de miniștrii candidați care vor prinde un loc de eurodeputat, este de așteptat să fie pusă în scenă o remaniere mult mai largă, care să nu se limiteze doar la Justiție.
„Dacă s-ar ajunge acum la emiterea lui Toader, am ajunge din nou la mâna lui Iohannis. Ne-a ținut în șah trei luni și mai bine cu Olguța. E clar că în caz de vacantare a protofoliului la Justiție, ar amâna problema aprobării unei noi nominalizări la calendele grecești și noi ne-am trezi blocați pe termen nedefinit în acest domeniu”, ne-au explicat sursele citate, rațiunea pentru care schimbarea actualului ministru nu este salutară zn acest moment.
Până atunci, liderul PSD caută să-și țină în frâu proprii oameni din partid, care -i cer de luni bune capul lui Tudorel Toader și impunerea unui înlocuitor mai obedient la Justiție care să vină cu ordonanțele mult dorite. Momentul cel mai elocvent a fost consumat săptămâna trecută, când, în ciuda declarațiilor belicoase și criticilor dure formulate la adresa lui Toader de către colegii săi de partid, liderul PSD a impus amânarea votului moțiunii simple, prin boicotarea cvorumului de ședință a plenului Camerei Deputaților de către proprii parlamentari.

S-A REACTIVAT EMILIAN FRÂNCU

Crește lista fostelor ‘vedete’ locale care se întorc în politică.
Cea mai nou revenire în arenă este a lui Emilian Frâncu, fost senator PNL (2004-2012) și fost primar PNL al municipiului Râmnicu Vâlcea (2012-2014).
Frâncu joacă în tabăra ALDE, au spus surse din partidul lui Tăriceanu pentru ȘTIRIPESURSE.RO și ar putea candida în 2020 la alegerile locale.
Cei din ALDE spun că se așteaptă ca o felie importantă din fosta echipă liberală să schimbe armele.
Potrivit surselor citate, Frâncu a avut discuții și cu liberalii, dar nu s-a înțeles cu liderul local PNL, Cristian Buican.
Emilian Frâncu a fost condamnat definitiv în 2014 la patru ani de închisoare cu executare și a fost eliberat condiționat în 2016.
Reamintim că un alt fost primar de reședință de județ a anunțat recent că ajută Pro România. De asemenea, fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, reconstruiește partidul umanist, urmașul PC.
Și PSD-ul l-a recuperat, la rândul său, pe Doru Ioan Tărăcilă.

PETRE DAEA ÎI RĂSPUNDE LUI LIVIU DRAGNEA – POARTĂ LA EL MEREU PROGRAMUL DE GUVERNARE

Constatările liderului PSD Liviu Dragnea legate de agricultură și județele din sudul țării sunt corecte, pentru că aceste zone au teren bun, dar au nevoie de apă, de irigații, a declarat marți la TVR Petre Daea, ministrul Agriculturii, potrivit mediafax.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut, duminică, ministrului Agriculturii, Petre Daea, să viziteze mai des județele din sudul țării, pentru că programul de guvernare ”nu e facultativ”.
”Îl rog respectuos să vină mai des în Călărași și să facă în tot sudul României foarte rapid un plan pe care să-l prezinte premierului și în coaliție să punem în practică tot ceea ce am stabilit în programul de guvernare, pentru că acolo nu sunt chestiuni facultative.”, a mai spus Dragnea.
Daea a precizat că poartă mereu cu el programul de guvernare și că sistemul de irigații este vital pentru județele din Sud.

TIMMERMANS, AGENT OLANDEZ FOLOSIT ÎN JOCURILE POLITICE DIN ROMÂNIA. VAL VÂLCU: SĂ ÎNVEȚE MĂCAR DE LA BĂSESCU

Jurnalistul Val Vâlcu comentează asupra modului în care politicienii români din tabăra anti-PSD încurajează, aprobă şi se folosesc de mesajele lui Frans Timmermans, un critic la adresa României şi a puterii de la Bucureşti, însă un personaj care reprezintă, până la urmă, Olanda, ţară care are interese clare atunci când vine vorba despre România.
Atunci când vorbeşti despre Frans Timmermans, acţiunile şi mesajele sale la adresa ţării noastre şi a Guvernului de la Bucureşti trebuie ţinut seama de faptul că vorbim despre un politician olandez, o ţară care are interese evidente atunci când vine vorba despre România.
Olanda are interese specifice în ceea ce priveşte România, iar acest lucru este evident: e un conflict de interese aici, Olanda dând lecţii şi criticând România în timp ce are interese clare de la Portul Constanţa şi până la comenzi de echipamente militare. Iar Timmermans care este un agent olandez în Uniunea Europeană foloseşte această temă pentru a pune într-o poziţie proastă, la negocieri, România, apreciază jurnalistul Val Vâlcu.

Să înveţe de la Traian Băsescu

Este trist că oameni din România îi ridică statuie lui Timmermans, folosindu-se de el în campania electorală, aşa cum Timmermans se foloseşte de campania anticorupţie ca să blocheze România în Spaţiul Schengen şi aşa mai departe. Iar cei din România care se folosesc de Timmermans în campania electorală ar putea să înveţe măcar de la Traian Băsescu care, cel puţin teoretic, când Olanda pe nedrept respingea intrarea României în Schengen ne sfătuia să nu mai cumpărăm roşii olandeze, au blocat TIR-urile cu lalele în vamă.
Acum i se ridică statuie lui Timmermans, i se dau medalii, chiar dacă nu era cazul. Pentru că acesta o făcea şi fără să primească medalii şi onoruri în România. S-a încercat folosirea acţiunilor la nivel UE ale lui Timmermans în jocul politic intern, să tragă şi ei o parte din electoratul care susţine mesajele transmise de către acesta în Parlamentul European, să arate că jupânii sunt cu ei. Nu ştiu cât au reuşit ca din această chestiune să-şi atragă faimă, respectiv voturi. Cert e că România rămâne vulnerabilă pentru că bătălia internă face jocul celor care au alte interese la nivel european, a mai declarat Val Vâlcu.

ȘTEFAN MANDACHI, 15 MINUTE DE STAT DEGEABA PE 15 MARTIE. MAREA ÎNTREBARE ȘI FRICA DE ȘERBAN HUIDU

Ştefan Mandachi este omul de afaceri care a lansat manifestul pentru construirea de autostrăzi şi care a anunţat că va opri activitatea afacerilor sale timp de 15 minute, pe 15 martie, la ora 15:00.
Sub hashtag-ul #șîeu, mai multe companii românești și străine au anunțat deja public că vor opri lucrul vineri, 15 martie, la ora 15:00, vreme de 15 minute. Adică, în traducere, după ce am stat cu mâinile în sân 30 de ani, mai stăm încă 15 minute. Marea întrebare este următoarea: ce se va întâmpla în minutul 16? Vor crește autostrăzi în România? Vor lăsa miniștrii Transporturilor cariocile deoparte și vor începe construirea autostrăzilor?
Ștefan Mandachi spunea, miercuri dimineață, la Radio Zu, că a decis să facă primul metru de autostradă pentru că îi este frică de drumuri. Mie nu mi-e frică de drumuri, ci de nesimțirea cu care mulți șoferi români conduc și provoacă accidente mortale sau care te lasă fără mâini, fără picioare, schilodit pe viață.
Mi-e frică de oameni ca Huidu, de exemplu, care, în timp ce conduc, se uită spre bancheta din spate și intră în Logan-uri care merg regulamentar. Mi-e frică de oamenii care intră în depășiri neregulamentare, care apasă pedala de accelerație până la refuz și mi-e frică și de cei care nu știu să meargă corect pe autostradă.
Să ne amintim că, în noiembrie 2016, a avut un loc un accident cumplit pe Autostrada Soarelui. Bilanțul a fost crunt: peste 50 de răniți și patru morți. Principalele cauze de producere a acestui eveniment nedorit au fost viteza neadaptată condițiilor meteo, respectiv ceața cu vizibilitate pe alocuri sub 20 de metri și nepăstrarea distanței în mers față de autovehiculul din față. Ca de obicei, s-a încercat aruncarea responsabilității pe autorități. Alții au scris pe Facebook: „Corupția ucide”. De fapt, e vorba de ceva foarte simplu: Orice șofer responsabil trebuie să reducă viteza la limita legală atunci când condițiile meteo o cer, lucru uitat de unii conducători auto care aplică noțiunea de ‘spirit de turmă’. Cine a produs tragedia de pe autostradă? Șoferii care nu țin cont că este ceață, că plouă, că ninge și apasă pedala de accelerație până nu mai pot.
Dar, lăsând educația șoferilor la o parte, câți oameni au ieșit în stradă să ceară autostrăzi? Nu-mi amintesc decât de unul la care nu au participat prea mulți români. Noi ne batem cu pumnii în piept că vrem justiție, dar autostrăzi nu prea vrem. Asta până când a venit nepotul lui Ștefan cel Mare, ne-a pus să rostogolim, pe Facebook, #șîeu și ne-a zis să stăm degeaba 15 minute. E ca la ora pământului. În fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – Earth Hour. Sau așa spun, dar câți o fac?!… Și dacă o fac ce? Că nu se cunoaște efectul.
Sigur, dacă autoritățile nu au fost impresionate de morții care zac pe șosele în fiecare minut, vor fi impresionate de 15 minute de stat degeaba. Oricum, un lucru e sigur – vor crește încasările la shaorma. Și de asta va fi cineva impresionat. Nepotul lui Ștefan cel Mare. Și încă o întrebare – câți dintre oamenii cu #șîeu vor pune ștampila pe Ștefan Mandachi? Desigur… dacă va candida.

DEPUTATUL BORZA, MESAJ EXPLOZIV DESPRE REZOLUȚIA DESPRE CARE NU VORBEȘTE NMENI: E FĂRĂ PRECEDENT!

Deputatul Remus Borza, membru în Partidul Forța Națională, a comentat, la DCNews, rezoluția adoptată de Congresul UDMR, considerând că „este fără precedent” decizia luată.
„Societatea românească este divizată la două extreme: pro și contra PSD. În rest, nu mai contează nimic din ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Cu un Guvern care suferă de orbul găinii și cu o Românie păgubos de tolerantă și generoasă, recent, Congresul UDMR a adoptat, în unanimitate, o rezoluție prin care tricolorul maghiar, roşu, alb şi verde, să devină simbol naţional propriu al comunităţii maghiare din România, alături de steagul Ţinutului Secuiesc, de imnul Ungariei şi de imnul Ţinutului Secuiesc”, a spus Remus Borza la DCNews, în cadrul emisiunii „Borza Analytica”, adăugând că „este fără precedent și de o gravitate extremă o atare poziționare”.
„În Constituție, la Art 1, se spune: România este stat naţional, suveran, independent, unitar, indivizibil. Nu putem intona un alt imn pe teritoriul României în afară de „Deșteaptă-te, române!”. Este un act de sfidare la adresa întregii Românii și la adresa principiilor și valorilor fundamentale pe care s-a constituit Uniunea Europeană.
Dar mult mai gravă este pasivitatea Guvernului de la București și a majorității parlamentare PSD-ALDE, care sacrifică stabilitatea și integritatea României pentru a se putea menține la putere și pentru a putea guverna cu sprijinul deloc dezinteresat al UDMR”, a declarat deputatul.

INCENDIU FOARTE PUTERNIC LA O CELEBRĂ MĂNĂSTIRE DIN DOBROGEA: CLĂDIREA ARDE DIN TEMELII

Un incendiu foarte puternic a izbucnit, marți dimineață, la mănăstirea ”Sfântul Bretanion”, de lângă Costinești, județul Constanța.
Trei autospeciale ale pompierilor s-au deplasat la fața locului și încearcă să stingă flăcările care au cuprins întreaga clădire.
Din primele informații nu există răniți, dar s-au format echipe de căutători.

GUVERNUL 2 DIN PSD: ILAN LAUFER, CRISTIAN SOCOL, FELIX STROE, FRATELE LUI PAUL STĂNESCU + 19 PARLAMENTARI ȘI LIDERI JUDEȚENI

Refuzat de Klaus Iohannis la ministerul Dezvoltării, Ilan Laufer (PSD Neamț) va conduce Departamentul pentru mediul de afaceri din PSD, iar economistul Cristian Socol va coordona departamentul pentru politici fiscal-bugetare al PSD, potrivit listei cu cei 25 de noi lideri PSD de departamente votați, luni, în ședința BPN al PSD, listă obținută în exclusivitate de ȘTIRIPESURSE.RO.
Justiția va fi coordonată de senatorul Robert Cazanciuc, fost ministru de resort și actual lider al comisiei juridice din Senat.
Departamentele de specialitate ale PSD reprezintă o rezervă de cadre în partid și este percepută ca fiind un „Guvern din umbră”. Alegerile s-au făut odată cu reactivarea activității Consiliului Național PSD, condus de fostul ministru al Apărării, senatorul Mihai Fifor.
Marea majoritate a noilor lideri ai departamentelor PSD sunt senatori și deputați, însă printre ei se regăsesc, de exemplu, și lideri județeni precum Felix Stroe (PSD Constanța), fost ministru al Transporturilor.
Fratele fostului vicepremier Paul Stănescu, Alexandru Stănescu, va conduce și el departamentul pentru Ape și Păduri.
LISTA COMPLETĂ A NOILOR ȘEFI DE DEPARTAMENTE PSD:
1. Departamentul pentru Muncă și Justiție Socială – Adrian Solomon, deputat
2. Departamentul pentru Educație Națională – Gavrilă Camelia, deputat
3. Departamentul pentru Sănătate Florian – Dorel Bodog, deputat, fost ministru
4. Departamentul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat – Ilan Laufer, fost ministru
5. Departamentul pentru politici fiscal-bugetare – Cristian Socol, economist, profesor la ASE
6. Departamentul pentru Justiție și Libertăți Cetățenești Robert – Marius Cazanciuc, senator, fost ministru
7. Departamentul pentru Agricultură si Dezvoltare Rurală – Valeriu Steriu, deputat
8. Departamentul pentru Mediu Pană – Adriana-Doina, deputat, fost ministru și vicepreședinte național PSD
9. Departamentul pentru Administrație Publică si Dezvoltare Regională – Adrian Dragoș Benea, senator, liderul PSD Bacău
10. Departamentul pentru Infrastructură Și Transport – Felix Stroe, liderul PSD Constanța, fost ministru
11. Departamentul pentru Politica Externă – Titus Corlățean, senator, fost ministru
12. Departamentul pentru Afaceri Europene – Angel Tîlvăr, deputat, fost ministru
13. Departamentul pentru Apărare Dorel – Gheorghe Căprar, deputat
14. Departamentul pentru Afaceri Interne – Ionel-Daniel Butunoi, senator
15. Departamentul pentru Cultură si Identitate Națională – Lucian Romașcanu, senator, fost ministru
16. Departamentul pentru Tineret și Sport – Alexandra Presură, deputat
17. Departamentul pentru românii de pretutindeni – Lilla Debelka, Secretar de Stat Ministerul pentru Românii de Pretutindeni
18. Departamentul pentru Comunicații și Societate Informațională – Gemma Luminița Iosip, Director Programul ANCOM
19. Departamentul pentru Economie – Gheorghe Șimon, deputat, fost ministru
20. Departamentul pentru Ape și Păduri – Alexandru Stănescu, deputat
21. Departamentul pentru Energie – Iulian Iancu, deputat
22. Departamentul pentru Cercetare și Inovare – Mihnea – Cosmin Costoiu, senator
23. Departamentul pentru Turism – Rodica Paraschiv, deputat
24. Departamentul pentru Fonduri Europene – Roxana Mânzatu, deputat și vicepreședinte național PSD
25. Departamentul pentru Revoluționari și Eroii Martiri – Valentin Mărgineanu, lector universitar

BREXIT, VOT. BORZA: ”E ÎNTR-O SITUAȚIE FĂRĂ IEȘIRE”. COMPARAȚIA CU DRAGNEA ȘI PREVIZIUNEA ZILEI

„Brexitul se va produce, chiar dacă curentul rămânerii Marii Britanii în UE a devenit majoritar”, susține Remus Borza, membru în Partidul Forța Națională.
„Theresa May este într-o situație fără ieșire și încearcă, prin tot felul de măsuri luate pe ultima sută de metri, să evite inevitabilul. A lansat, recent, un fond de investiții de 1,6 miliarde lire sterline, în jur de 2 miliarde euro. Dar mai are până să-l ajungă pe Dragnea, care, doar în ultimul an, a lansat trei fonduri de investiții, fără ca vreunul dintre ele să fie operațional.
The Stronger Towns Fund face parte din eforturile lui May de a obţine sprijin de la laburişti privind acordul pentru Brexit. E un fond de dezvoltare destinat atenuării decalajelor de dezvoltare dintre regiunile Regatului britanic. Va fi folosit pentru crearea de noi locuri de muncă, instruirea oamenilor şi stimularea activităţii economice. E o mișcare de imagine”, a spus Remus Borza în cadrul emisiunii „Borza Analytica” de la DCNews.
„Parlamentul britanic va vota pe 12 martie dacă aprobă sau nu înțelegerea negociată de premierul britanic cu Comisia Europeană anul trecut. În cazul în care May nu va reuși să obțină aprobarea Parlamentului britanic, parlamentarii vor avea de ales între ieșirea din UE fără un acord sau o amânare. May a avertizat că amânarea Brexit ar putea conduce la „ani de dispute” politice. Ieşirea Marii Britanii din UE va trebui amânată chiar dacă Acordul Brexit va fi aprobat, deoarece nu mai e timp suficient pentru ratificarea documentului de către ţările şi instituţiile europene, după cum a afirmat negociatorul-şef al UE, Michel Barnier.
Din punctul meu de vedere, nu se va ajunge la un referendum, iar Brexitul se va produce, chiar dacă curentul rămânerii Marii Britanii în UE a devenit majoritar”, a afirmat Remus Borza.

CORINA CREȚU ȘI-A PIERDUT RĂBDAREA – SCRISOARE CĂTRE DĂNCILĂ: ‘GRAFICUL GENERAL RĂMÂNE ÎNCĂ NECLAR, SUB PRESIUNEA TIMPULUI’. CE ÎI SOLICITĂ PREMIERULUI

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a transmis o scrisoare premierului român Viorica Dăncilă, prin care îi solicită acesteia să comunice la Bruxelles poziția oficială a Guvernului în privința celor trei spitale regionale de la Iași, Cluj și Craiova.
”Înaltul oficial european invită totodată autoritățile române să transmită Comisiei Europene o serie de clarificări în privința măsurilor pe care intenționează să le ia, pentru a evita întârzieri suplimentare în demararea lucrărilor la cele trei spitale regionale”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
În scrisoarea adresată prim-ministrului român, Corina Crețu precizează că sprijinirea implementării cu succes și la timp a celor trei spitale regionale rămâne prioritatea zero pentru ea și Comisia Europeană
„Așa cum am subliniat și în scrisoarea pe care v-am transmis-o încă din data de 25 aprilie 2018, sprijinirea implementării cu succes și la timp a celor trei spitale regionale rămâne prioritatea zero pentru mine și Comisia Europeană. În acest sens, este esențială accelerarea pregătirii proiectelor și îmbunătățirea orientării și a coordonării în cadrul ministerelor de resort (Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Dezvoltării Regionale). Chiar dacă s-au înregistrat progrese în ceea ce privește pregătirea studiilor de fezabilitate, evaluarea impactului asupra mediului și consolidarea capacității administrative a Unității de implementare a proiectelor din cadrul Ministerului Sănătății, graficul general rămâne încă neclar, sub presiunea timpului”, se arată în scrisoarea Corinei Crețu.
Potrivit comisarului european, este necesar ca termenele limită să fie respectate și cele trei faze de implementare a proiectelor – construirea, dezafectarea sau reconversia vechilor instalații, după caz, precum și formarea personalului – să progreseze în paralel. În acest sens, comisarul european Corina Crețu solicită autorităților române să prezinte o planificare clară și să valideze în cel mai scurt timp atât cadrul de intervenție pentru întregul proiect, cât și termenele de implementare, urmând ca apoi acestea să fie comunicate în cel mai scurt timp Comisiei.
În același timp, comisarul european Corina Crețu menționează că sunt „trei aspecte critice care trebuie să fie abordate de către autoritățile române înainte ca solicitarea pentru proiectul major privind construcția celor 3 spitale regionale să fie transmisă Comisiei Europene:
-Deficitul de finanțare de aproximativ 1,2 miliarde de euro, conform estimărilor Băncii Europene de Investiții;
-Revizuirea modelului prin care cele trei spitale regionale vor fi finanțate, odată ce vor fi date în exploatare, pentru a se asigura adaptările necesare cu privire la gestionarea și mecanismele de finanțare, astfel încât noile investiții să acopere costurile operaționale preconizate;
-Proiectul trebuie să îndeplinească obiectivele strategiei naționale de sănătate la nivel național și local, respectiv planurile regionale de asistență medicală și master-planurile de sănătate ale celor trei regiuni.”
În finalul scrisorii adresate premierului României, comisarul european pentru politică regională precizează faptul că serviciile Comisiei Europene oferă deja asistență tehnică Ministerului Sănătății, reiterând totodată angajamentul său personal, cât și al serviciilor Direcției Generale pentru Politică Regională (DG REGIO), de a sprijini în continuare autoritățile din România în vederea realizării celor trei spitale regionale în actualul exercițiu financiar, inclusiv prin mobilizarea de asistență suplimentară acolo unde este cazul.

ULTIMA ORĂ – AMENINȚARE BOMBĂ LA ANAF

Amenințare cu bombă la ANAF! Autoritățile din Botoșani au fost alertate luni dimineață de o persoană, care a sunat la 112, anunțând existența unei bombe în sediul Administației Județene a Finanțelor Publice, informează Antena3.
Personalul a fost evacuat, iar accesul în zonă este restricționat. O echipă de pirotehniști a SRI urmează să ajungă la fața locului.

UN NOU PROTEST ÎN JUSTIȚIE: ‘GREFIERII IES ȘI RĂMÂN ÎN STRADĂ PE TERMEN NEDETERMINAT’

Mai multe sindicate ale grefierilor anunţă declanşarea unui protest, începând de luni, 11 martie. De vineri, 15 martie, grefierii ameninţă că vor ieşi în stradă şi vor refuza să mai presteze muncă suplimentară.
Sindicatul National al Grefei Judiciare Dicasterial, în solidar cu Sindicatul SindJust Bihor, Sindicatul Grefierul Alba, Sindicatul Dreptatea Vrancea, organizații sindicale care reprezintă 75% din personalul auxiliar de specialitate, personalul conex și personalul contractual din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, afiliate la Federația PUBLISIND (federație reprezentativă la nivelul sectorului de activitate Administrație publică) și în colaborare cu Asociația Grefierilor din România, organizație profesională a personalului auxiliar de specialitate, constituită la nivel național din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari și grefieri registratori din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea anunţă că declanșează acțiuni de protest care vor continua până la soluționarea revendicărilor.
1. În săptămâna 11-15 martie 2019, protest în cadrul instanțelor și parchetelor în care funcționează personalul auxiliar de specialitate și conex prin purtarea unei banderole albe.
2. Joi, 14 martie 2019, ora 11,00, Conferință de presă la sediul la sediul Blocului National Sindical din Str. Turturelelor nr 11A, clădirea C, etajul 3, sector 3 București.
3. Vineri, 15 martie 2019, orele 11-13, miting la sediul Guvernului, Piața Victoriei;
4. Refuzul muncii suplimentare in instanțe și parchete, începând cu data de 18 martie 2019 (generează blocaje in activitate in maxim 10 zile; funcționarea sistemului judiciar și activitatea instanțelor și parchetelor depinde de munca suplimentara).
5. Începând cu data de 18 martie 2019 negocierea contractul colectiv de muncă:
la nivel de grup de unități – Ministerul Justiției, curțile de apel și instanțele aflate în aria teritorială, precum și PICCJ, DIICOT, DNA, parchetele de pe lângă curțile de apel, parchetele de pe lângă tribunale, parchetele de pe lângă judecătorii şi parchetele militare;
la nivel de unitate/angajator – curțile de apel și parchetele de pe lângă curțile de apel, PICCJ, DIICOT, DNA.
Declanșare conflict colectiv de muncă în situația în care angajatorii nu răspund revendicărilor.
6. În luna aprilie 2019, mitinguri în cascadă, la nivel de județ, în toate instanțele și parchetele.
7. În luna mai 2019, miting comun al sindicatelor personalului auxiliar de specialitate și conex, sindicatelor din sistemul penitenciar și din probațiune – afiliate la Federația PUBLISIND.

R E V E N D I C Ă R I:

1. Adoptarea unui nou statut al profesiei care să corespundă realităților din instanțe și parchete din punctul de vedere al atribuțiilor și sarcinilor de serviciu suplimentare, primite de personalul auxiliar prin regulamentele de ordine interioară ca urmare a transferului unor atribuții de la magistrați la grefieri, în urma intrării în vigoare a noilor coduri de procedură;
2. Inițierea elaborării standardelor ocupaționale și a calificărilor profesionale corespunzătoare pentru funcțiile care compun categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și ierarhizarea funcțiilor, cu modificarea corespunzătoare a funcțiilor în C.O.R.;
3. Înființarea unei direcții de specialitate în Ministerul Justiției care să reprezinte şi să gestioneze din punct de vedere salarial și profesional cariera grefierilor, să coordoneze și să gestioneze resursele umane similar Direcției Tehnologia Informației, Direcției Naționale de Probațiune, etc.;
4. Reanalizarea schemelor de personal din instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea și suplimentarea acestora cu 1000 posturi la nivel național, prin elaborarea unor standarde pe linie de resurse umane, raportate la volum de munca și alți indicatori sau particularități;
5. Dotarea corespunzătoare a instanțelor și parchetelor din punctul de vedere al siguranței și sănătății în muncă, în vederea îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a activității la locurile de muncă, cu respectarea următoarelor cerințe minime:
a) asigurarea condițiilor de spațiu în conformitate cu normele legale de sănătate publică;
b) amenajarea ergonomică a locului de muncă;
c) asigurarea condițiilor de mediu în spațiile de lucru – iluminat, microclimat, o temperatură optimă în spațiile destinate activității, aerisire, igienizare periodică, cel puțin o dată la 2 ani;
d) amenajarea anexelor sociale ale locurilor de muncă, acolo unde este cazul (vestiare, grupuri sanitare, cantine, locuri special amenajate pentru fumători, etc.), astfel încât acestea să asigure condiții corespunzătoare conform reglementărilor europene obligatorii în domeniu;
6. Eliminarea inechităților salariale la nivelul autorității judecătorești prin acordarea, în procent integral, a sporurilor cuvenite personalul auxiliar de specialitate și conex, conform modului de calcul aplicat de CA Bacău, CA București și CA Târgu-Mureș;
7. Reanalizarea grilei de salarizare prevăzute pentru personalul auxiliar de specialitate și conex, în sensul corectării coeficientului de ierarhizare;
8. Aplicarea disp. art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și pentru instituțiile din sistemul de justiție – Curțile de apel și instanțele aflate în aria teritorială și PICCJ și unitățile subordonate, DNA și DIICOT;
9. Exceptarea cuantumului indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță de la determinarea limitei de 30% prevăzute de art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
10. Exceptarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase de la determinarea limitei de 30% prevăzute de art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
11. Încadrarea instanțelor și parchetelor în categoria locurilor de muncă în condiții deosebite și includerea personalului auxiliar de specialitate în categoria de muncă a persoanelor care își desfășoară activitatea în condiții de muncă deosebite;
12. Pontarea si compensarea orelor suplimentare efectuate de personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete și exceptarea categoriei noastre profesionale de la derogarea impusă de OUG nr. 114/2018 prin care, în perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.

DOLIU ÎN LUMEA SPORTULUI: O TRIPLĂ CAMPIOANĂ MONDIALĂ S-A SINUCIS

Ciclista americană Kelly Catlin, care a câştigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016 şi a fost de trei ori campioană mondială în proba de urmărire, a murit, vineri, la 23 de ani, a anunţat Federaţia Americană de Ciclism, potrivit news.ro.
Potrivit Velo News, sportiva s-a sinucis în locuinţa sa din California.
„Este o durere inimaginabilă. Nu trece un minut în care să nu ne gândim la ce viaţă minunată ar fi putut avea. Nu trece o secundă în care să nu ne gândim că ne-am fi dat viaţa pentru ea”, a afirmat tatăl tinerei, Mark Catlin.
Kelly Catlin studia şi ingineria la Universitatea Stanford şi cânta la vioară. Ea a câştigat titlul mondial la ciclism în 2016, 2017 şi 2018.