Ponta anunță ce salarii vor încasa directorii din companiile de stat

Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, cum vor fi calculate salariile directorilor din companiile de stat, dar și condițiile în care vor fi acordate compensațiile.“Am văzut şi eu companii de stat la care punem manageri privaţi. Nu ştiu de ce suntem miniştri şi nu lucrăm la Nuclearelectrica, că cel mai mic venit este de 484.000 lei pe an”, a comentat, miercuri, prim-ministrul Victor Ponta în legătură cu salariile directorilor din Nuclearelectrica, situaţie prezentată, marţi, de Mediafax.

Ulterior, premierul Victor Ponta, a anunțat că Guvernul va limita salariile directorilor din companii de stat la un nivel reprezentând de șase ori salariul mediu brut în ramura respectivă, alte compensatii vor fi acordate doar în baza performanței, iar limitarea va fi operată prin ordonanță de urgență.

Proiectul acestei ordonanţe conţine prevederi “inspirate” din legislaţia Poloniei şi agreate de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, a mai precizat premierul.

“Prin această reglementare, vom limita posibilitatea veniturilor salariale ale celor din conducerea executivă la de şase ori media salariului mediu brut lunar din ramura respectivă. Deci, este o raportare la salariul care se câştigă în ramura respectivă, de şase ori salariul mediu vă asigur că este deja un salariu foarte bun. Media în general este în jur de o mie euro, depinde de ramură. Evident, orice altceva se plăteşte în plus se plăteşte în funcţie de îndeplinirea indicatorilor de performanţă”, a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern, în faţa jurnaliştilor.

SURSA – dcnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *