Ponta: Comemorăm astăzi unul dintre cele mai tragice momente din istoria recentă a SUA

Premierul Victor Ponta a adus joi un omagiu celor dispăruţi în atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii şi a pledat pentru combaterea acelor fenomene care constitue mediul propice pentru terorism, informează Mediafax.

„Comemorăm astăzi unul dintre cele mai tragice momente din istoria recentă a Statelor Unite ale Americii, ţară de care ne leagă un important parteneriat strategic, dar și a lumii. (…) Violența, ca instrument al atingerii unor obiective politice, economice şși sociale, este inacceptabilă. Folosirea ei împotriva oamenilor, la fel. Aducând omagiul nostru celor dispăruţi în acea zi de 11 septembrie 2001, trebuie să fim conştienţi că avem datoria de a corecta acele fenomene precum sărăcia extremă, analfabetismul, fanatismele de orice fel, intoleranţa, care constituie mediul propice pentru terorism. Nu o putem face decât prin solidaritate între naţiuni şi cetăţeni şi prin responsabilitate politică”, a postat premierul pe pagina sa de Facebook.
În opinia prim-ministrului, „atacurile teroriste îndreptate împotriva turnurilor gemene ale World Trade Center s-au dorit a fi un gest simbolic, un avertisment dat Occidentului, sistemului său de valori” iar „modul în care lumea a reacţionat în faţa acestui act laş a demonstrat că acele valori sunt, practic, ale unei extrem de largi majorităţi a cetăţenilor acestei planete”.
„Nu putem accepta ideea „ciocnirii civilizaţiilor”, oricât de convenabilă ar fi pentru a explica ceea ce se întâmplă acum în multe locuri în lume. Turnurile gemene, unde erau prezente, practic, toate culturile, civilizaţiile, religiile şi credinţele umanităţii, erau un spaţiu al dialogului, conlucrării, convieţuirii paşnice între ele. Poate de asta au şi fost alese drept ţintă”, a mai scris premierul.
sursa: