Ponta: Până pe 8 martie trebuie să avem alt guvern; fac apel la PNL să păstrăm guvernarea sub forma USL

Premierul Victor Ponta a lansat luni, în numele Uniunii Social Democrate, un apel către liberali pentru a păstra formula USL de guvernare, precizând că, în situaţia în care liberalii îşi vor retrage miniştrii din Executiv, o nouă structură guvernamentală va fi prezentată Parlamentului până la data de 8 martie, când se sfârşeşte perioada de interimat la Ministerul de Interne.
„Facem acest apel şi ne exprimăm speranţa că înţelepciunea va prevala şi colegii din PNL vor rămâne alături de noi în actul de guvernare. În măsura în care decizia PNL va fi de a retrage din guvern miniştrii PNL, voi nominaliza în locul acestora tot membri ai Cabinetului şi vom încerca, atâta timp cât ne permit termenele constituţionale, să găsim o soluţie politică pentru ca guvernarea să continue tot sub formula USL. La împlinirea termenelor, dacă nu va exista o soluţie de continuare a guvernării alături de PNL, voi merge în Parlament cu o structură a Guvernului care să permită îndeplinirea măsurilor promise populaţiei şi voi anunţa faptul că, din punctul de vedere al USD, mâna întinsă pentru PNL pentru a fi alături atât în structurile centrale, parlamentare şi guvernamentale, cât şi teritoriale rămâne valabilă şi soluţia pe termen mediu şi lung pentru România este aceasta”, a declarat Ponta la finalul şedinţei Biroului Permanent al PSD, la care au luat parte şi liderii UNPR şi PC, Gabriel Oprea şi, respectiv, Daniel Constantin.

Victor Ponta a adăugat că de vreme ce interimatul la Ministerul de Interne va expira în data de 8 martie, ceilalţi miniştri interimari vor avea un mandat mai scurt decât termenul legal de 45 de zile.

„Interimatul la Interne expiră pe 8 martie, deci noi până atunci trebuie să avem alt guvern. Cei care vor veni (după ieşirea PNL de la guvernare – n.r.) nu vor sta 45 de zile, pentru că la MAI nu putem numi, după expirarea celor 45 de zile, un nou interimar. Termenul este 8 martie. Este termenul la care expiră cele 45 de zile şi nu putem merge mai departe şi nici nu putem să aveam un guvern fără ministru de Interne”, a subliniat Ponta.

Întrebat dacă mai este o ipoteză de lucru convocarea Parlamentului în vederea restructurării Guvernului, Ponta a replicat că răspunsul este unul afirmativ doar dacă PNL va accepta ideea de a restructura Guvernul, în modul în care toate cele patru partide sunt de acord.

De asemenea, Victor Ponta a precizat că are mandat din partea USD pentru a purta discuţii în vederea conturării unei majorităţi care să sprijine Cabinetul său.

„Voi iniţia, şi am acest mandat, discuţii pentru formarea unei majorităţi care să sprijine Guvernul. Orice discuţii am avea însă, acestea vor porni de la ideea că mâna întinsă pentru colegii liberali de a reveni la Guvern rămâne valabilă şi, evident, oricine susţine acest guvern trebuie să ştie această ofertă deschisă pe care o vom avea către PNL ca mai devreme sau mai târziu să continuăm împreună proiectul USL, care presupune o guvernare comună şi un candidat comun la prezidenţiale. (…) În numele partidelor constituite în USD facem un apel către colegii noştri de guvernare, PNL, să păstrăm guvernarea sub formula USL, să existe nominalizări pentru funcţiile care aparţin PNL, conform votului politic al Parlamentului şi, evident, un apel la solidaritate guvernamentală şi politică în îndeplinirea obiectivelor care au stat la baza USL”, a mai spus premierul.

AGERPRES/ (A – autor: Cătălina Barbu, editor: Antonia Niţă)